ÎŢI MULŢUMESC!!! DESPRE RECUNOŞTINŢĂ ŞI RĂZBUNARE...

 

Citeam prin cărţile de psihologie ceva: în răzbunarea clasică (legea talionului), o persoană face o acțiune (de ex înjură), a două întoarce acțiunea (de ex înjurătură + scuipat) în câteva minute, ore, zile, și ciclul continuă. Observi aici că nici una dintre persoane nu cedează/iartă, nici una nu trăiește în succes – trăiește în frică pentru următoarea mișcare a oponentului, deci fără somn dulce. Acesta răzbunare este de fapt un conflict infinit. Din păcate, cam acesta este tipul meu de conflict cu cel ce nu există şi din păcate, se vede clar că i-am făcut şi eu zile fripte lui destule. PROBLEMA ESTE CĂ EU ŞI SĂ VREAU, NU POT SĂ CEDEZ ŞI SĂ IES DIN ACEST CERC. Încercarea a fost bună, pentru că s-a constatat foarte clar: NU SE POATE! Dacă cedez, îmi dă în cap, e clar! Din păcate, la cum nu se mai poate de propriu. Şi până la urmă ce satisfacţie a avut cel ce nu există? Problema nu este la mine şi s-a văzut clar de ce nu este: cu oricine altcineva a funcţionat renunţarea şi iertarea, cercul vicios s-a întrerupt, mai puţin cu cel ce nu există, avid de răzbunare. Ura la adresa mea i se citeşte pe faţă, eu am privirea totuşi inocentă, chiar nu mă interesează, nu ştiu cine a observat, efectiv. Şi cu cât sunt mai puternică şi nu-i ies jocurile, cu atât mă urăşte mai mult, nu de alta, dar atunci când credea că sunt o pradă facilă şi că oricum îmi va da lovitura finală, mai are doar un pic, mă privea cu maximă milă, acuma mă priveşte cu ură, o ură din ce în ce mai puternică cu cât mă îndepărtez mai mult de convingerile sale iniţiale că voi fi doborâtă repede şi fără prea mare efort.


Tot potrivit psihologilor, în tipul de răzbunare patologică, persoana răzbunătoare coace un plan de lungă durată (de ex un an), prin care îl va distruge pe abuzator, sau cel puțin îi va determina daune extraordinare. Acest proces va lua parte în umbra anonimatului, pentru ca „victima” să nu poată retalia. Analizând prin prisma iertării și a succesului observi: răzbunătorul nu oferă iertare și are cel puțin un an de nesomn, timp în care coace planul. Succesul personal este teribil subminat, pentru că cel mai mult timp îi ia dezvoltarea planului de răzbunare. Or, cel ce nu există, este clar că este tipul de răzbunător patologic, numai că eu am stat mereu în gardă, după primele sale semne de patologie a răzbunării.

 

OR, EU NU POT DECÂT SĂ-ŢI MULŢUMESC. PLANUL DIABOLIC, MAI ALES PLANUL DIABOLIC AL LUI CEL CE NU EXISTĂ DE RĂZBUNARE NU A FUNCŢIONAT PENTRU CĂ, FĂRĂ SĂ ŞTIU UNEORI, FĂRĂ SĂ AŞTEPŢI RĂSPLATĂ, M-AI AJUTAT TU. DACĂ NU ERAI TU SĂ-MI DAI O MÂNĂ DE AJUTOR, RECUNOSC CĂ SINGURĂ NU AŞ FI PUTUT SĂ FAC FAŢĂ MIZERIILOR LUI CEL CE NU EXISTĂ!


Şi nu cu vorbe bune, deşi mă linişteau vorbele tale bune, trebuie să recunosc, aprecierea ta faţă de mine m-a făcut atât de puternică, de neînfricată! A CONTAT ENORM. Ci cu fapte. Când nimănui nu-i păsa, tu ai fost singurul care mi-ai întins o mână de ajutor.

Îţi aminteşti? Ai fost primul care mi-ai spus că cel ce nu există vrea să mă interneze la nebuni şi să-mi fure înregistrările din casă? Chiar dacă nu te-am crezut, pentru că nu credeam că poate fi atât de diabolic, a fost totuşi un semnal de alarmă pentru mine. Dar dacă totuşi omul acesta are dreptate? N-ar strica să fiu un pic mai precaută, n-ar strica să mă feresc un pic. Atunci am început să joc şi eu teatru, pregătind un plan de răzbunare, care să contracareze planul de răzbunare al lui cel ce nu există. Îţi aminteşti când m-ai căutat? Ce nevoie aveai să-mi faci binele ăsta? Tu cu ce te-ai ales din el? Poate c-o recunoştinţă veşnică din partea mea. Eu nu sunt omul care să uit, eu nu sunt omul căruia să nu-mi pese. ÎŢI MULŢUMESC. ASTA ESTE CEEA CE NICIODATĂ POATE NU ŢI-AM SPUS! Dar nu de asta te-am iubit, să ştii, asta n-a fost decât să-mi confirme că a meritat alegerea făcută. Te-am iubit pur şi simplu, înainte de a te cunoaşte vreun pic şi înainte de a şti care-ţi este caracterul... Dragoste la prima vedere...


Deci cam acesta a fost traseul, iată! Personal, cred că răzbunarea este o mişcare greşită, nu cred în ea, nici în eficienţa ei. Însă este absolut necesar să cunoaştem de ce sunt în stare alţii ca să putem trăi de ei, este absolut necesar să-i înlăturăm din jurul nostru, aşa cum l-am înlăturat şi eu pe cel ce nu există, pentru a nu le mai da posibilitatea să ne facă rău. Este absolut necesar, în definitiv, nu să ne răzbunăm ci să-i lăsăm în pace. Ştiu, la mine e altceva, întotdeauna am privit răceala ta de mine şi depărtarea ta de mine ca pe o pedeapsă, pentru că mi-a păsat, pentru că am avut momente frumoase şi am fost fericită, ei nu vor simţi aşa depărtarea. Pentru că lor nu le pasă, se vede cum nu se poate mai bine. De aia până la urmă singura pedepsită mă simt eu şi de aia, în definitiv, singura persoană care are probleme, de viaţă, nemeritate, mă simt eu...


N-O SĂ UIT NICIODATĂ TOT CEEA CE AI FĂCUT PENTRU MINE. Şi sunt sigură că se va sparge odată şi cercul ăla vicios al răzbunării lui cel ce nu există, va veni şi ziua în care nu voi mai fi nevoită la tot pasul să fac faţă mizeriilor lui şi să trăiesc în linişte! Va exista şi acea lovitură finală, însă, sunt sigură că acea lovitură finală i-o voi da eu lui, nu el mie, ÎNSĂ SUNT MAI SIGURĂ DECÂT NICIODATĂ CĂ SINGURĂ NU VOI REUŞI SĂ O FAC NICIODATĂ! Iar acea persoană care mă va ajuta să fac asta vei fi tu...


Mirela Predan

IARTĂ-MĂ!!!!

 


Vine o vreme când o prostie pe care o facem, cu greu se mai poate întoarce. Nu ştiu dacă la aprecierea mea timpul a fost suficient sau nu. Poate că şi eu m-am grăbit puţin să proclam ceva, însă realmente începusem să mă simt în pericol. Mirarea mea este că unii au scos capul, aşa, precum ciupercile după ploaie, dându-şi arama pe faţă şi încă nu ştiu ce să cred, sinceră să fiu. Asta nu scuză lipsa de seriozitate. Aş vrea, eu încă mai sper să mă fi grăbit în a trage nişte concluzii. Pentru că mi-e greu să cred că omul care m-a impresionat până la lacrimi trimiţându-mi cadouri anonime într-o perioadă delicată a vieţii mele când sinceră să fiu, dacă nu erau el şi cadourile lui, probabil că aş fi fost într-adevăr muritoare de foame în acea perioadă, ANONIM, care a negat totul în momentul în care l-am prins că el este, mi-e greu să cred că acelaşi om, este acum omul căruia realmente de mine nu-i pasă. Păi, pentru Dumnezeu, dacă mă folosea, pentru ce îmi trimitea fără să ştiu cine? Păi, pentru Dumnezeu, dacă nu-i păsa de mine şi de existenţa mea, de ce mă ajuta fără ca eu să ştiu cine? Adică era clar că n-aşteaptă din partea mea nicio răsplată!


Pericol, da, am proclamat pericolul şi aşa este. DAR OARE N-AR FI FOST MAI PERICULOS, MULT MAI PERICULOS PENTRU MINE CA ACEIAŞI OAMENI SĂ FIE OAMENII CARE FĂRĂ SĂ-ŞI ARATE ARAMA PE FAŢĂ SĂ-MI RĂDĂ ÎN FAŢĂ ŞI SĂ-ŞI ARATE ARAMA PE LA SPATE? M-am lămurit în legătură cu o serie de persoane. Da, ăştia nu-s prietenii mei, dar... culmea ironiei, ăştia nu-s nici prietenii tăi, aici e marea problemă. Dă-i unui om libertatea să facă ce vrea şi atunci vezi ce face!


E o concentrare psihologică foarte mare. Mă simt complet confuză, adeseori disperată. Un coşmar care văd că nu mai ia sfârşit, ci, dimpotrivă, ia mare amploare, foarte mare amploare, foarte mare amploare. Poate că timpul nu a fost suficient, am judecat greşit, de fapt nu ştiu ce să zic şi ce să cred, de fapt nu ştiu ce Dumnezeului se întâmplă în condiţiile date. Era un mare risc, recunosc, vorbim despre încredere, dar cine Dumnezeului în cine mai are încredere şi cine mai ştie ce Dumnezeului face altul? Pentru bani, pentru diverse, pentru de toate?


Sentimentul care mă încearcă este incertitudinea. Nu ştiu. Habar n-am. NU pot să te condamn pentru că şi eu sunt foarte confuză, foarte confuză. Deocamdată nu ştiu despre ce e vorba şi nu ştiu despre ce discutăm aici. Îmi pun întrebări, dar mi-e greu să găsesc răspuns. Tu fugi de întrebări şi înţeleg. Pentru că sunt prea complicată, pentru că e prea sofisticat totul. Mi-e greu să cred una, mi-e greu să cred alta. ŞI AM AJUNS LA CONCLUZIA CĂ LA ACEST MOMENT, DE FAPT NU ŞTIU NIMIC. Totul e doar presupunere şi judecată pripită. Pentru că poate este ceea ce cred eu, ce am crezut iniţial, dar timpul nu a fost suficient şi timpul nu a reflectat noi şi noi faţete. În fiecare zi, ştii, mai descopăr câte ceva, în fiecare zi, ştii, mai aud câte ceva, mă mai şochează câte ceva. Sunt 100 de oameni, toţi uniţi şi într-o zi, vine alarma de cutremur. Unii se sperie, intră în panică şi fug, servitorii fug primii lăsându-l pe împărat în pericol, alţii se ascund, alţii stau, numai o curtezană confuză şi disperată, neînfricată, se expune pericolelor şi panicii să ajungă la rege şi să-l scoată! În panica asta, e drept, uneori ne ciocnim, alteori ne călcăm în picioare să ajungem mai repede afară. Regie, joc de teatru, nu-i niciun cutremur. Dar dacă era? Ce făceam totuşi cu aceşti oameni?


Nu ştiu, la acest moment nu ştiu. Într-adevăr, puţin n-ajunge, mai mult mi se pare totuşi o... eternitate. AŞA ESTE, E PERICOL, AM INTUIT CORECT, DAR ACEL PERICOL CARE ESTE PENTRU MINE, CARE ERA ORICUM, INDIFERENT DE ALARMA FALSĂ, ESTE ŞI PENTRU TINE ŞI SE MENŢINE. Normal că toţi ne dorim să fim în siguranţă. Ţi-am spus cuvinte grele din cauza confuziei, confuziei care mă apasă. ACUM NU ŞTIU CE SĂ CRED, dar şi eu am simţit pe undeva falsitatea. Ştii? Eu te cunosc când minţi şi minciuna am privit-o ca pe un afront la mine. În disperarera mea de nesiguranţă, iar, iar, iar se întâmplă asta, minciuna ta nu a fost deloc capabilă să mă calmeze, nu a fost deloc în stare să mă scoată din starea asta.


Poate, poate că e liniştea şi armonia de dinaintea furtunii, poate că e liniştea ce prevesteşte, poate că e testul extrem, testul suprem, poate că timpul nu a fost suficient, poate că am pus întrebări incomode la care nu-mi poţi răspunde acum, poate că ar fi bine să mă lămuresc mai întâi, pentru ca apoi să proclam despărţirea. ORICUM, N-A FOST NIMIC, N-AM ZIS NIMIC. Din nou sunt foarte speriată şi foarte confuză. IARTĂ-MĂ! Pentru că eu încă nu ştiu dacă ţie chiar nu-ţi pasă de mine sau dacă sunt doar un obiect din testul general. Pentru că eu încă nu ştiu scopul pentru care m-ai minţit.


DA, AŞA E, ÎN LUMEA AIA MĂ SIMT ÎN NESIGURANŢĂ. Dar la fel de periculos cum este pentru mine, este şi pentru tine. Am spus cuvinte dure, le regret, nu, eu nu cred ce-am spus despre tine! Aşa cum te cunosc eu sau cred că cunosc eu, pur şi simplu nu cred asta. Despre tine nu cred asta! IARTĂ-MĂ!!! Poate că am apreciat greşit, timpul n-a fost suficient. NU, NU TE CRED ÎN STARE SĂ TE CALCI PE TINE ÎNSUŢI ÎN PICIOARE, NU, NU TE VĂD UN OM FĂRĂ ONOARE ŞI COLOANĂ VERTEBRALĂ, NU, NU TE VĂD ALTFEL DECÂT CA PE UN BĂRBAT ÎN ADEVĂRATUL SENS AL CUVÂNTULUI, CU DEMNITATE ŞI ONOARE, NU, TU NU POŢI SĂ FII ZDREANŢĂ CA TOŢI CEILALŢI, TU AI CUVÂNT, TU AI RESPECT, TU EŞTI ATÂT DE DEMN... Tu eşti atât de bun, tu eşti atât de ideal. Da, asta cred despre tine, tu nu te pretezi la niciun împăcat cu cel ce nu există, tu nu-ţi calci demnitatea umană în picioare. AŞA CĂ IARTĂ-MĂ!!!!!!!! Şi vreau doar să mă înţelegi că-n sufletul meu atât de chinuit, sunt foarte confuză, foarte speriată, foarte confuză, foarte speriată.

Poate că nici tu nu mai ştii cine te preţuieşte, cine vrea de la tine banii, cine e nenorocitul cu şapte mii de feţe, cine e jigodia şi cine spune adevărul, cine e sincer, cine se pretează, cine e gunoiul şi cine îşi vede de treabă, cine muşcă de fund pe la spate şi cine mâine trădează.


IARTĂ-MĂ! Sincer, eu te-am văzut ca pe un prinţ pe-un piedestal unde m-am bucurat că pot urca pentru a te atinge, JUR CĂ TE PREŢUIESC LA MODUL REAL şi poate că veşnic vei fi prinţul meu. DAR TE IMPLOR, RĂMÂI PRINŢUL, PRINŢUL ÎN RAZE LUMINOASE, UNICUL, sfântul, neînfricatul întru dreptate! Şocul meu a fost să ştiu că nu eşti prinţ, ci cerşetor, cu tot ce înseamnă apucăturile de rigoare, pretabile. DAR EU NU CRED CĂ EŞTI CERŞETOR, CI PRINŢ, EŞTI PRINŢUL MEU ÎNCONJURAT DE GUNOAIE, GUNOAIE CARE TE PUN PE TINE ÎN PERICOL, GUNOAIE CARE MĂ PUN PE MINE ÎN PERICOL, GUNOAIE UMANE...


IARTĂ-MĂ!!!!!!!!! Mi-e atât de greu să cred că este altceva, mi-e atât de greu să cred că a fost o iluzie, mi-e atât de greu să te percep acum... altfel decât ca pe prinţul într-un tron cu raze luminoase pe un piedestal, pe care, din când în când urc să te ating. Ce cauţi în mocirla asta, simbolic, cu picioare murdare? Ce cauţi în cloaca asta atât de urât mirositoare? Ce cauţi într-o lume în care mie îmi vine să vomit? Ce cauţi tu cu cel ce nu există şi cu scursurile astea murdare? Tu n-ai ce să cauţi aici, tu nu poţi fi aici, e atât de decăzută lumea asta, atât de murdară, atât de jalnică... IARTĂ-MĂ!!!!


Mirela Predan

DESPĂRŢIRE...

 

 

Oricât de triste ar fi unele despărţiri, sunt absolut necesare. Pentru că vine o vreme când altfel realmente nu poţi continua! Vine o vreme când te convingi că nu mai merge. Clar. Asta este, nu e nici prima dată, nu e nici ultima dată, din păcate, de data asta m-am lămurit de câteva lucruri foarte simple: m-am lămurit că NU se poate continua. Pentru că dacă mai continui, risc să fiu sclava lui cel ce nu există, un soi de paria printr-un anume grup, un grup pe care nu mi l-am ales eu, în care e clar că n-am ce căuta, nici de ce insista. CĂ TIMPUL VA ARĂTA CĂ FINALUL VA FI UNUL RĂU, AŞA CUM A FOST DE FIECARE, VA ARĂTA. Dar nu mă mai interesează. Încrederea o voi recâştiga cu greu şi nu ştiu dacă mai merită, pentru că este clar. Dacă era un test, până acum se termina. Dacă aia era miza pe care am bănuit-o eu, iarăşi se termina. Dar dacă e speranţa că cel ce nu există va da nu ştiu ce peste nu ştiu cât timp, la schimb capul meu sau alte drăcii, cum nu e prima dată când se întâmplă, chiar nu mai are rost.


Nu pot decât să-ţi "mulţumesc" pentru situaţia RIDICOLĂ în care m-ai pus în ultimele trei luni, ca să mă mai fac pe deasupra şi de rahat, mai ales în contextul în care dacă chiar aveai de gând la modul real să faci o alianţă cu cel ce nu există, MĂ PUTEAI LĂSA PUR ŞI SIMPLU PE MINE ÎN PACE, SĂ-MI VĂD DE TREABA MEA şi aşteptai să vezi ce face cel ce nu există, adică nu mă puneai în situaţii penibile, iar altora le spuneai că este posibil să faci o astfel de alianţă, dar să nu se ambaleze şi să nu dea semne în exterior deocamdată. Era singura soluţie înţeleaptă care se putea lua!


Deşi mi s-a promis încrederea şi o sumedenie de idioţenii, am ajuns din nou foarte prost şi într-o postură ridicolă tocmai din cauza convingerii cu care s-a venit la mine să mi se ceară această împăcare. Adică măcar eram lăsată în pepenii mei cu ale mele, afară ploua şi mi se spunea că e ceva trecător. Nu, eu eram vizata: să-l laud pe cel ce nu există, ba chiar şi pe numele lui real, să ascult că totul va fi bine şi dacă după aia imediat a fost rău şi am explicat şi pentru mine, şi pentru acea persoană, văd că se continuă în acelaşi ritm, iar eu nu mai vreau! PENTRU CĂ MIE MI-A DECLARAT RĂZBOI CEL CE NU EXISTĂ, PENTRU CĂ NU VA IEŞI ÎN REGULĂ. Cum să mă simt eu alături de... noii aliaţi ai lui cel ce nu există? Aliaţi, da? Păi, ultimul gunoi, deci NORMAL CĂ E UN CERC RELAŢIONAL ÎN CARE EU NU AM CE SĂ CAUT. Ăsta-i blestemul meu: de fiecare dată cel ce nu există să triumfe călcându-i în picioare pe alţii, iar mie dându-mi-se în cap pentru a se lăsa călcaţi.


DE AIA NU MAI VREAU SĂ MAI ŞTIU DE NIMENI. Mâine iar albă, poimâine iar neagră, la greu şi la nemerniciile lui cel ce nu există sunt eu alături, la bine e cel ce nu există, eu sunt alungată, oricum plec singură că printre persoane prietene cu cel ce nu există eu mă simt în pericol, NU am eu ce căuta şi tot aşa la infinit. Tot aşa...


De aceea m-am decis şi ESTE IREVOCABIL: DACĂ MĂ ÎNTORC ACUM ŞI DACĂ PRIVESC ÎN URMĂ, DACĂ PESTE UN TIMP DIN NOU IAR NE ÎMPĂCĂM NOI ŞI IAR E DUŞMAN CEL CE NU EXISTĂ ŞI NU ŞTIU CE, POSIBILITATEA SĂ SE REIA TOTUL ESTE FOARTE MARE, prietenii comuni sunt deja prietenii lui cel ce nu există şi eu NU am ce anume căuta printre ei, e clar, iar despărţire, iar mă simt ridicol, iar nu ştiu ce. DECI E MAI BINE ACUM, DEJA A TRECUT MULT PREA MULT TIMP DIN MOMENTUL ÎN CARE MI-AM DAT SEAMA ŞI CINE SUNT EU PENTRU TINE ŞI CÂT VALOREZ, APROAPE UN AN, CA ATARE, NU CRED CĂ MĂ AŞTEPT LA ALTCEVA ŞI NU CRED CĂ MAI E NEVOIE DE MINE, DOAR ATUNCI CÂND DISCUTĂM DE PĂCĂLEALA LUI CEL CE NU EXISTĂ IAR. Mai bine fiecare îşi vede de ale lui, ca să nu ne mai facem unii altora singuri probleme, civilizat, fără "gunoiule", fără "porcule", fără "zdreanţă", fără răzbunare, fără ranchiună, fără nimic. NU MERGE, AM ÎNCERCAT, ÎMI PARE RĂU, DAR NU E VINA MEA...


Nu, ce rost are perversitatea aia în faţă prin care mă minţi şi te minţi singur, ce sens are să mai stăm, să mai discutăm şi să n-ajungem la nicio concluzie. Măi, nene, omul înţelept e ăla care îşi ţine şi nevasta, şi amanta şi are grijă să nu se întâlnească niciodată, adică nu-şi sfidează nevasta cu amanta ca să iasă scandal. Aşa şi cu cel ce nu există ăsta. Dacă erai înţelept, mă ţineai şi pe mine, şi pe cel ce nu există, având grijă doar să... nu ne întâlnim niciodată, fără să-mi spui nimic şi fără nimic altceva. Dar nu e, când tu deja ai intentat divorţ, iar amanta cel ce nu există face pe nebuna şi scoate colţii la mine, mie mi se pare clar. Şi nu văd motivul pentru care să ne mai vedem nici acum, dar nici la anul, nici după un an, nici după trei ani. Orice om înţelept proceda în mod rezervat. Adică întâi mă chemi urgent să-mi spui să mă împac şi să scriu de bine despre cel ce nu există, tac, zic bine, dar să mă lase în pace, cel ce nu există nu mă lasă în pace, mă vrea la puşcărie, îmi declară şi război, iar brusc nu mai e nicio urgenţă nicio întâlnire, spunându-mi doar laconic să-l las în pace pe cel ce nu există, fără niciun argument, e clar. Atunci du-te cu Dumnezeu la cel ce nu există, dar lasă-mă pe mine în pace pentru totdeauna. Eu nu mai vreau să fiu la mijloc, ne respectăm, nu ne facem rău unul altuia ca nebunii, din răzbunare, din orgoliu. Dar nu mai văd sensul, logica unei continuări a nimic, asta este clar.


Şi chiar aş vrea să fiu foarte concisă: DESPĂRŢIREA E DEFINITIVĂ, ADICĂ DACĂ MÂINE NU ŞTIU CE SE ÎNTÂMPLĂ, TU DACĂ AI NEVOIE DE MINE, MĂ SUNI SAU NU ŞTIU CE. NU, PENTRU CĂ M-AM SIMŢIT INCREDIBIL DE PROST, CA UN GUNOI PUR ŞI SIMPLU. M-AM SIMŢIT FOLOSITĂ DUPĂ CUM BATE VÂNTUL PĂCĂLELII. Felicitări cel ce nu există, e foarte bun, din nou a câştigat, împotriva ta, împotriva mea, pentru că să nu crezi că pe mine nu mă doare despărţirea asta. NUMAI CĂ, SINCERĂ SĂ FIU, ESTE MAI BINE AŞA. Ce rost are? Gata, eu tot am sperat ori că se termină repede, ori că e test, dar eu nu mai am disponibilitatea acum, după ce am aşteptat ani să mai aştept tot... ani, sunt bătrână, sunt aiurită, nu mai am răbdare. Şi pe urmă iar o luăm de la cap şi pe urmă iar nu ştiu ce? NU cred că are niciun pic de sens, pe bune! Să aştept ce şi până când? Tot timpul o să fie altă şi altă păcăleală, aşa că n-are niciun sens şi aşa că nu mai am ce aştepta.


E un text pe care am vrut să-l scriu de foarte multă vreme, de aproximativ un an, însă tot timpul am sperat, tocmai pentru că n-am vrut să accept că eu nu contez pentru nimeni, tocmai pentru că am crezut că oamenii învaţă din greşeli, tocmai pentru că am sperat că timpul le va rezolva pe toate, tocmai pentru că era un cuvânt greu şi amar, pe care nu mi-l doream nici eu, cu certitudine: despărţire. GATA. Nu mănânc, nu dorm, o să mă chinui vreo trei zile, dar pe urmă uit şi gata, s-a terminat!


Disperata care plângeam trei zile în şir doar când îmi dădea ţeapă la întâlnire prietenul în 1998, în 2006 ne-am reîntâlnit întâmplător pe stradă. Vai, Mirela, chestii, trestii, el m-a strigat. Hai să facem schimb de telefoane, bine. Prima iubire nu se uită niciodată. Bine. S-a chinuit zadarnic vreo lună să mă sune să ne vedem, nu i-am răspuns la telefon niciodată. Cine? A, Silviu... Mda, e numărul lui, n-am cu el ce discuta, mă plictiseşte şi mă enervează. După aia nu a mai sunat şi s-a terminat. A, da, Silviu, cine-i Silviu? A, era brunet cu ochii negri. Era, dar azi cine-i străinul ăla? EXACT AŞA ŞI ACUM, NU ARE ROST. Şi jur că l-am iubit cu disperare, a fost primul meu bărbat.


Bun, OK, am înţeles, nu dai doi bani pe mine, am înţeles, nu insist, de aceea şi vorbesc de DESPĂRŢIRE. Peste doi, trei ani vei fi ca un străin care dacă mă vede pe stradă, îi zic bună ziua, dar am puţină trabă, mă scuzaţi. O singură întrebare aş vrea, sincer să ţi-o pui acuma: DACĂ CHIAR A MERITAT? Adică dacă chiar a meritat ca din cauza lui cel ce nu există să se întâmple între noi o... despărţire, adică dacă ţie chiar ţi-e bine cu cel ce nu există şi dacă cel ce nu există ca persoană, aşa, cu diabolismele lui, cu intrigile lui, cu manevrele lui de trei parale chiar a meritat!


Mirela Predan

M-AM SĂTURAT DE CEL CE NU EXISTĂ!!! HAI SĂ NE ÎMPĂCĂM CA SĂ-I FACEM ÎN CIUDĂ! TE IUBESC ŞI NU MĂ MAI ÎNŞELA!!!

 

M-am plictisit şi m-am săturat. M-am săturat ca de ani şi ani să fiu mereu în funcţie de cel ce nu există, tot explicând, tot argumentând, tot trecând viaţa pe lângă mine, eu demonstrând că el a dezvoltat o adevărată obsesie faţă de mine, el încercând să mă distrugă pentru că nu i-am cedat avansurilor în condiţii de umilire pentru mine. M-am săturat. M-am săturat ca tot timpul să mă învârt în jurul lui cel ce nu există, pentru că alţii se învârt în jurul lui cel ce nu există, ca în jurul soarelui. M-am săturat să am prieteni sau inamici în funcţie de gradul de păcăleală al lui cel ce nu există, m-am săturat să stau şi să adulmec mereu aceleaşi aberaţii ale lui cel ce nu există, m-am săturat să fiu prea logică şi prea normală, într-o lume anormală, în care nimeni nu înţelege că atunci când există unul ca cel ce nu există, trebuie să fie aruncat la coşul de gunoi al istoriei. M-am săturat să-mi fie dor de cineva sau să mă văd cu el în funcţie de toanele lui cel ce nu există şi de minciunile manipulatorii despre persoana mea crezute de fiecare dată. M-am săturat să mi se condiţioneze prietenia de cel ce nu există, m-am săturat să fiu ciuca bătăii din nou şi din nou, în funcţie de mizeriile şi de pretenţiile absurde ale lui cel ce nu există faţă de persoana mea, m-am săturat, m-am săturat să stau în expectativă, pândind atacurile lui cel ce nu există, ca să nu fiu la pământ, m-am săturat să mai cred promisiuni ale altora că se vor debarasa de cel ce nu există, m-am săturat să mai suport umilinţele altora din cauza lui cel ce nu există, m-am săturat, m-am săturat, m-am săturat.


O silă rece şi cumplită mă apasă, pentru că m-am săturat să plătesc greşelile altora şi încăpăţânarea altora de a-şi face rău cu mâna lor şi de a-mi face rău şi mie cu ocazia asta, pentru că sunt şi eu un om şi m-am săturat să mai trăiesc aşa în ani.

CÂND VEZI CĂ O FEMEIE NU VREA, LAS-O DRACULUI ÎN PACE, CÂND VEZI CĂ NU TE IUBEŞTE, NU MAI SPERA CĂ O SĂ OBŢII CĂLCATUL EI ÎN PICIOARE, LASĂ SETEA DE RĂZBUNARE, PENTRU CĂ PERSONAL MĂ SIMT VIOLATĂ ÎN FIECARE ZI DE CEL CE NU EXISTĂ, PENTRU CĂ, ÎN CIUDA VOINŢEI MELE, ALŢII RAPORTEAZĂ TOTUL LA CEL CE NU EXISTĂ, FĂRĂ SĂ MĂ ÎNTREBE ŞI PE MINE NIMIC DACĂ CHIAR VREAU SAU DACĂ NU VREAU. M-am săturat de o astfel de abordare, m-am săturat să mai şi zbier pe aici anormalitatea, m-am săturat şi de propunerile financiare contra dat singură cu mâna mea în cap şi acceptat mizeria asta de cel ce nu există, mai rău decât o prostituată. O greaţă mă străbate de toate şi de tot, o silă cumplită şi nu doresc nimănui să fie în locul meu, pentru că numai eu ştiu cât mi-am măcinat viaţa cu acest mizerabil care nu vrea să priceapă şi pace să mă lase în pace, m-am săturat de bruta asta care nu vrea să mă lase în pace neam şi neam.


NU, ASTA NU ESTE O PROBLEMĂ POLITICĂ, NICI DE PROMISIUNE FINANCIARĂ, NICI DE AFACERE LEGALĂ SAU MAI PUŢIN LEGALĂ, NICI DE NIMIC. În definitiv, este strigătul disperat al unei femei care nu vrea să fie traficată ca şi carne vie de acelaşi vajnic cel ce nu există. Nu înţelege că mi-e scârbă de el, nu înţelege că nu pot, nu înţelege că nu vreau, nu înţelege că n-am niciun chef, nu înţelege că n-aş mai vrea să mai ştiu de el niciodată, nu înţelege că n-aş mai vrea să-l văd în faţa ochilor niciodată, nu înţelege că nu face nimic altceva decât să mă agaseze şi să mă enerveze şi cu aşa-numitele lui capcane, şi cu ura asta faţă de persoana mea, şi cu obsesia faţă de persoana mea, şi cu nemerniciile pe care le face în scop de zânzanie pe la spatele meu, şi cu descrierile lui halucinante şi cu tot.


M-AM SĂTURAT, M-AM SĂTURAT, M-AM SĂTURAT! M-AM SĂTURAT SĂ STAU CUMINTE ŞI SĂ NU SCRIU CEEA CE SIMT, CEEA CE CRED, SĂ SCRIU ŞI TOT SĂ NU PRICEAPĂ CE VREAU, INTERPRETÂNDU-MĂ HALUCINANT, SĂ NU ÎNŢELEAGĂ CĂ TRECUTUL NU SE MAI ÎNTOARCE NICIODATĂ, CĂ NU VA OBŢINE NICIODATĂ DE LA MINE NICI SUFLETUL MEU, CĂ EU NU AM PREŢ, DEŞI EL CREDE CĂ ORICINE ARE UN PREŢ MAI MIC SAU MAI MARE.

M-AM SĂTURAT DE UMILINŢA ASTA ZILNICĂ CE MĂ APASĂ, M-AM SĂTURAT DE RĂZBOIUL LUI, M-AM SĂTURAT DE RĂZBUNAREA LUI, M-AM SĂTURAT DE BOTUL PUS AL ALTORA LA MANEVRELE LUI DE DISTRUGERE A LOR, M-AM SĂTURAT DE COMEDIILE ASTEA PE CARE LE TOT FACE, ALŢII NEÎNŢELEGÂND CĂ SUNT DOAR NIŞTE COMEDII, M-AM SĂTURAT SĂ SE CREADĂ MEREU CĂ N-AM BANI ŞI DE AIA FAC AŞA, DEŞI AM DEMONSTRAT DE UN MILION DE ORI PÂNĂ ACUM CĂ MAI BINE RABD DE FOAME DECÂT SĂ MĂ PRETEZ SĂ AJUNG SCLAVĂ, EU NEFIIND DE VÂNZARE, NEFIIND DE VÂNZARE, NEFIIND DE VÂNZARE, NEFIIND DE VÂNZARE, NEFIIND DE VÂNZARE.


M-AM SĂTURAT ŞI SĂ TOT EXPLIC CĂ EU NU ASCULT DE CEL CE NU EXISTĂ CA SĂ AJUNG ÎN GROAPĂ, M-AM SĂTURAT SĂ STAU ŞI SĂ MĂ APĂR VEŞNIC DE IMBECILITĂŢILE LUI CEL CE NU EXISTĂ, DAR M-AM SĂTURAT SĂ-I ŞI APĂR PE ALŢII, ÎN CIUDA LOR, LUPTÂNDU-MĂ SĂ LE FAC UN BINE ŞI LUPTÂNDU-MĂ SĂ-I FAC SĂ ÎNŢELEAGĂ CĂ CEL CE NU EXISTĂ ESTE RĂUL SUPREM PENTRU TOŢI, PENTRU CĂ EL NU ARE PRIETENI, CI SCLAVI, EL NU ARE ANGAJAŢI SUBORDONAŢI, CI SCLAVI, EL NU ARE IUBITĂ, CI SCLAVĂ, EL NU ARE RELAŢII NORMALE CU NIMENI, OAMENI BUNI, NU SE VEDE CLAR?


În concluzie, m-am săturat, m-am săturat, în concluzie, NU MĂ MAI ABORDAŢI ÎN FUNCŢIE DE CEL CE NU EXISTĂ NICIODATĂ, NICIODATĂ, NICIODATĂ! Pentru că mi-e scârbă de el, pentru că m-am săturat. NU mai veniţi cu propuneri de la el niciodată, niciodată, nici de pace, nici de nimic, nici voalat, nici direct, nici de niciun fel, ca să nu îmi deveniţi duşmani. GATA, ŞI-A BĂTUT JOC ŞI DE VOI DESTUL, ÎNCETAŢI SĂ-I MAI DAŢI APĂ LA MOARĂ, ÎNCETAŢI SĂ MAI FACEŢI PE NEBUNII ŞI PE PROŞTII ÎN RAPORT CU EL. Încetaţi să mai fiţi făţarnici faţă de voi înşivă în primul rând, încetaţi să mai mă judecaţi pe mine în raport cu cel ce nu există.


Poate că lecţia asta ultimă a aşa-numitului împăcat cu cel ce nu există a fost bună, a fost utilă, ca să vedeţi şi să vă convingeţi pentru Dumnezeu odată că la el numai obsesia primează, numai jocul de teatru, răzbunarea şi dorinţa de a vă autoumili. ÎN BOALA SA PSIHICĂ, CEL CE NU EXISTĂ SE SIMTE GROZAV DACĂ VĂ AUTOUMIŢI VOI, SE HRĂNEŞTE CU AUTOUMILINŢA VOASTRĂ ÎN FAŢA LUI, VĂ TRATEAZĂ ŞI PE VOI CA SCLAVI! NU MAI ACCEPTAŢI SĂ VĂ AUTOUMILIŢI NICIODATĂ, hai să punem mâna odată şi să-l băgăm în puşcărie pentru liniştea noastră a tuturor, pentru Dumnezeu, hai odată, la ce dracu mai stăm să ne batem joc unii de alţii cu aşa-zisul împăcat cu cel ce nu există! Acuma aţi văzut şi voi nu doar cine este cel ce nu există, pentru că nu mai trebuia să aveţi demult astfel de dubii, ci cine este cel ce nu există inclusiv în raport de mine şi de persoana mea.


M-AM SĂTURAT, M-AM SĂTURAT, M-AM SĂTURAT ŞI DE TĂCERE, ŞI DE AUTOUMILIRE, M-AM SĂTURAT ŞI SĂ DAU TOT TIMPUL LECŢII DE DEMNITATE, M-AM SĂTURAT ŞI DE HĂRŢUIREA CONSTANTĂ A LUI CEL CE NU EXISTĂ, M-AM SĂTURAT ŞI DE COMEDIE, M-AM SĂTURAT ŞI DE SPECTACOL, M-AM SĂTURAT SĂ STAU SĂ ÎMI MACIN VIAŢA ÎN FUNCŢIE DE CEL CE NU EXISTĂ.


Şi, în definitiv, de ce să renunţ la tine doar pentru că-l cunoşti pe cel ce nu există, pentru că eşti victima lui cel ce nu există, de ce să plec în lumea largă şi să cedez? ASTA VREA CEL CE NU EXISTĂ, CU RĂUTATE ŞI CU GELOZIE, DA, ASTA VREA CEL CE NU EXISTĂ, EXACT ASTA NU VREAU EU, EXACT ASTA NU VREI TU. HAI SĂ NE ÎMPĂCĂM ŞI SĂ DEA DRACII ÎN PLANUL LUI CEL CE NU EXISTĂ. TOCMAI CA SĂ FACEM ÎN CIUDĂ LUI CEL CE NU EXISTĂ CĂ N-A REUŞIT CE VOIA, DEGEABA ŞI-A BĂTUT JOC ŞI-O FACE PERIODIC. Măi, omule, când bărbatul îşi înşeală nevasta, dar nevasta încă îl mai iubeşte, se chinuie, plânge, dar iartă. Te-am iertat demult, vreau doar să te am din nou în braţele mele ŞI NU MĂ MAI ÎNŞELA, PENTRU DUMNEZEU! CU ACELAŞI CEL CE NU EXISTĂ, PENTRU CĂ ALTUL ORICUM NU EXISTĂ PENTRU MIZERIE ŞI PENTRU DEZASTRUL LĂSAT.


Hai s-o lăsăm amândoi pe "amanta" simbolică cel ce nu există, pentru că ne-a distrus practic la amândoi viaţa şi pentru că m-am săturat, m-am săturat, m-am săturat. Te iubesc enorm, dar zi-mi şi mie cum puteam să stau cuminte şi să accept şi obsesia lui cel ce nu există de distrugere a mea, de distrugere a ta? Cum puteam să-mi fac un rău cu mâna mea şi să-ţi fac un rău cu mâna mea? DIN CAUZA LUI CEL CE NU EXISTĂ NE-AM CERTAT ŞI NU EU AM FOST AIA CARE AM CĂLCAT ÎN STRECHINI CU CEL CE NU EXISTĂ ĂSTA, HAI SĂ NU-I MAI FACEM JOCUL DIABOLIC! HAI SĂ NE ÎMPĂCĂM, MI-E DOR DE TINE ŞI ÎNTRE NOI CEL CE NU EXISTĂ SĂ PRICEPEM CĂ NU MAI ARE NICIODATĂ CE ANUME CĂUTA!


Mirela Predan

De ce-l urăsc pe cel ce nu există: pentru că mi-a făcut viaţa sentimentală praf! CITIŢI-MĂ CU ATENŢIE!!!

 

Care e metoda lui cel ce nu există? Vă rog frumos să mă citiţi cu multă atenţie şi cum a reuşit să mă despartă de mai multe ori succesiv de singurul om de pe lumea asta la care, mărturisesc sincer, ţin. În primul rând i-a spus să mă lase în pace pentru că eu nu vreau decât bani de la el. Așa e? Poate să-mi confirme? Dacă a văzut că nu merge aşa, pentru că omul era calm cel puţin în privinţa asta, a început să urle că sunt deosebit de geloasă şi că o să-i creez probleme. Asta da, argument decisiv. Trece o lună, trec două, trec cinci, omul realizează că NU era asta problema la mine. Pe urmă iar începe să abereze că vreau bani şi că numai banii mă interesează şi că nu ştiu ce. CRED CĂ AM FĂCUT O DEMONSTRAŢIE SUPERBĂ: DACĂ EU AM SPUS CĂ NU VREAU BANI ÎNSEAMNĂ CĂ NU VREAU BANI CĂ NU SUNT PROSTITUATĂ, SĂ MĂ UMILESC ÎN FAŢA LUI CEL CE NU EXISTĂ, CA APOI SĂ-L FACĂ ŞI PE EL PE BANII LUI. Deci nu s-a pus la modul acesta problema. NU am probleme financiare, iar dacă mai sunt, poate că mai sunt de moment, am mai explicat chestia asta o dată, oricum, SUFICIENT CÂT SĂ NU MĂ JOACE CEL CE NU EXISTĂ SAU SĂ IUBESC PE CINEVA ORI BA PENTRU BANI. Ce e în sufletul meu e în sufletul meu, în niciun caz pentru bani. Dacă eu mă simt bine alături de cineva, dacă numai în clipele în care am fost împreună cu acea persoană am simţit că sunt fericită, asta e o chestiune dincolo de orice sprijin financiar sau de orice ban. Deşi cred că am demonstrat suficient că eu chiar simt ceva şi că iau deciziile pe care le cred cele mai bune, îmi pare rău dar din nou a ajuns descrierea lui cel ce nu există să aibă mai multă valoare decât mine.


De aceea poate că uneori simt şi nevoia să zbier: NU VREAU NICIUN BAN, NU-MI DA NICIUN BAN, NU MĂ INTERESEAZĂ NICIUN BAN, DAR TE IUBESC ŞI MI-E TARE DOR DE TINE! Într-o lume deosebit de perversă în care numai banii contează, probabil că e greu de crezut ca o femeie fără bani să iubescă pe cineva cu bani cu sufletul. Ştiu că e greu de crezut, însă acesta este adevărul.

Dar cel ce nu există este realmente obsedat, este obsedat de persoana mea şi ceea ce mă intrigă şi mai mult şi mai mult este că după nişte ani în care cred eu că am avut suficient timp să ne cunoaştem oarecum cu bune şi cu rele, iar intervine mereu cel ce nu există cu o sumedenie de comedii, iar cuvântul lui cântăreşte mai mult decât ceea ce cred eu, ce simt eu sincer, ce spun eu, deşi de fiecare dată cel ce nu există a făcut numai rele. Şi pentru mine, şi pentru acea persoană şi pentru tot. DIN PĂCATE. M-AM ALES CU COŞMARURI. Apropo, dacă îl iubeam pentru bani, nu păstram ambalaje goale de ciocolată în ani, doar pentru că erau de la el, sticle goale, doar pentru că erau de la el, nu mă durea atât de tare, nu zbieram, nu relaţionam empatic. O luam ca pe o afacere şi cu asta basta. Da, trebuie să recunosc că mă doare, iar asta nu pentru că... aş avea probleme cu banii, mă lasă rece. Şi imbecilităţile lui cel ce nu există spuse despre mine, şi testele inutile acelei persoane faţă de mine şi tot. Mă doare pentru că în nenorocita asta de viaţă, am ţinut şi eu la cineva. A fost, aşa, ca o atracţie din prima clipă, dragoste la prima vedere. Exact acolo s-a dus cel ce nu există cu toate stupidităţile lumii şi de fiecare dată a fost crezut în detrimentul meu cel ce nu există astfel încât n-am putut să rămân cu acel om nici măcar prieteni. În ciuda faptului că eu cred că am demonstrat de atâtea ori contrariul, adică faptul că sunt exact opusul celei descrise de cel ce nu există.

Şi mă doare că cel ce nu există acţionează DIN OBSESIE FAŢĂ DE MINE CA FEMEIE acolo unde e exact zona mea sensibilă şi reuşeşte, DAR NU RENUNŢĂ LA OBSESIE, NICI CELĂLALT NU RENUNŢĂ SĂ-L MAI CREADĂ PUR ŞI SIMPLU. Parcă am fi la nebuni, efectiv, o lume în care cel ce nu există face ce vrea din noi, din sentimentele noastre, iar noi îi dăm apă la moară imediat, ca şi cum nimic n-ar conta, ca şi cum NU NE-AM FI ÎNVĂŢAT DE ATÂTEA ORI CU CEL CE NU EXISTĂ CĂ MINTE...

De aceea sunt tristă, dar poate că o să-mi treacă, de aceea uneori mă revolt şi eu pentru că m-am săturat să fiu la concurenţă eu, cea care sunt CU ABERAŢIILE LUI CEL CE NU EXISTĂ DESPRE MINE, PENTRU CĂ M-AM SĂTURAT DE VIAŢA ASTA NENOROCITĂ REALMENTE!

Se putea să nu se bage din nou cel ce nu există cu minciuni şi cu măgării, SE PUTEA SĂ NU FIE OBSEDAT DE MINE CA FEMEIE CEL CE NU EXISTĂ, PUTEA SĂ NE LASE ÎN PACE CEL CE NU EXISTĂ? NU, NU PUTEA, BINEÎNŢELES CĂ NU. Şi să mă mai întrebe cineva atunci de ce-l URĂSC pe cel ce nu există! Pentru că mi-a făcut viaţa praf, pur şi simplu. Uneori zic eu: ei, lasă, du-te şi crede-l pe cel ce nu există, n-ai decât, dar nu e atât de simplu. PENTRU CĂ E UNIC ACEL BĂRBAT ŞI TOATĂ VIAŢA O SĂ TÂNJESC DUPĂ EL ŞI PROBABIL CĂ NICIODATĂ NU VA PUTEA FI ÎNLOCUIT ÎN INIMA MEA, dar e nevoie de o despărţire, din nou şi din nou, ori de câte ori intervine iar cu aberaţii despre mine cel ce nu există. Să nu mă întrebe nimeni atunci NICI DE CE-L URĂSC PE CEL CE NU EXISTĂ, NICI DE CE NU-L IERT NICIODATĂ PE CEL CE NU EXISTĂ. AŞA CEVA NU SE IARTĂ ŞI JUR O RĂZBUNARE CUMPLITĂ!


Mirela Predan

Când iubitul te înşeală cu... cel ce nu există

 

CEL CE NU EXISTĂ ESTE ÎNCĂ OBSEDAT DE PERSOANA MEA CA FEMEIE. De aceea face lucruri fără nicio logică practic, pentru orice om sănătos la cap. Cel ce nu există este încă avid de răzbunare pe mine, pentru că nu i-am cedat sexual, dar... cel ce nu există mi-a dat de atâtea ori în cap tocmai din cauza faptului că nu voia să afle nevastă-sa, pe care a minţit-o şi prostit-o în faţă nu o singură dată. Era simplu pentru oricine că voia să mă scoată de nebună şi să spună că de nebună vin, nu că m-ar fi chemat el, pentru ca ea să nu ştie că el mă chema. Era normal ca reportofonul să vrea să se oprească ori de câte ori intram la el în birou. Pentru că mai întâi toate înregistrările i le-am transmis lui prin intermediul ei. Era normal ca cel ce nu există să vrea să stau ascunsă, pentru că trăgea de mine să-i devin amantă şi este normal ca acum să vrea să mă distrugă ca să se piardă orice urmă a dezmăţului său şi a obsesiei sale sexuale şi a obsesiei sale dezvoltate faţă de persoana sa ca femeie. Era normal să vrea răzbunarea pentru că probabil că am fost singura femeie care am avut curajul să-l înfrunt şi am fost singura femeie care am spus lucrurilor pe nume, demonstrând cu probe ceea ce tot Snagovul ştie astăzi: A EXISTAT O RELAŢIE DE DRAGOSTE, NESEXUALĂ, PENTRU CĂ NU AM VRUT EU, ÎNTRE MINE ŞI CEL CE NU EXISTĂ. De pomană se chinuie s-o nege, în materie de percepţie a tuturor despre asta nu se mai poate face nimic. Şi dacă nu se mai poate face nimic la nivel de percepţie în legătură cu asta, CEL CE NU EXISTĂ SE CHINUIE REALMENTE SĂ MĂ DISTRUGĂ CA SĂ SE RĂZBUNE, FIIND ÎNCĂ OBSEDAT DE PERSOANA MEA CA FEMEIE. Se vede bine acest aspect şi se vede bine că el a făcut absolut tot posibilul să-şi bată joc de mine, fiind obsedat de persoana mea tocmai din răzbunare din dragoste şi gelozie.


Mă lasă rece orice suspine ale lui cel ce nu există acum, orice tentative de a ne întâlni, dar... fără ştirea soţiei, mă lasă rece că, în definitiv, nu-l mai crede nimeni cu minciunile şi cu aberaţiile lui, nici măcar soţia. Mă lasă rece că face acum asta. NU AM CE SĂ-I FAC, EL A JUCAT UN JOC PE CARE NU TREBUIA SĂ-L JOACE ÎNCĂ DE LA BUN ÎNCEPUT, DORIND SĂ MĂ SCOATĂ PE MINE DE NEBUNĂ ŞI FĂCÂND ATÂTA CIRC PE MARGINEA ASTA. ERA FOARTE SIMPLU SĂ MĂ LASE ÎN PACE CA FEMEIE, SĂ-I SPUNĂ SOŢIEI SIMPLU, PUNÂNDU-MĂ DE FAŢĂ CU EA: NU AVEM NIMIC DE ÎMPĂRŢIT, VREA SĂ MUNCEASCĂ PENTRU CĂ NU ARE BANI, NU SĂ CERŞEASCĂ PENTRU CĂ NU ARE BANI, EU AM PUS-O SĂ SE OCUPE DE MUŞAT, DE MAICAN, DE MARCELA HAIDA, NU S-A APUCAT SINGURĂ DE NEBUNĂ CE ESTE. Era atât de simplu, însă cel ce nu există a ales varianta cea mai complicată, care să mă prejudicieze şi să mă umilească şi pe mine, crezând că numai aşa poate el să împace lucrurile, deşi era cum nu se poate mai clar CĂ AŞA SE RĂSCOLEAU LUCRURILE. Nu avea cum să nu iasă urât într-un final, când am început din ce în ce mai mult să fiu condiţionată de o relaţie sexuală, dar lucrul cel mai grav, aşa cum am mai scris a fost acela că eu trebuia nu doar să tac şi să accept, dar să fac şi dosare penale altora ca să-i demonstrez dragostea lui cel ce nu există, să fac şi înregistrări ca să-i demonstrez dragostea lui cel ce nu există, în timp ce eu să rămân bătaia lui de joc, fără nicio vină din partea mea practic.


OBSESIA FAŢĂ DE MINE CA FEMEIE NU L-A LĂSAT ÎN PACE PE CEL CE NU EXISTĂ NICI MĂCAR PÂNĂ ÎN ZIUA DE AZI.


Dar drama mea este că mă simt prost, trădată şi înşelată nu de cel ce nu există, cu care ORICUM NU DOAR CĂ AM VRUT SĂ TERMIN ORICE RELAŢIE DE NATURĂ PERSONALĂ DE TREI ANI DE ZILE, PENTRU CĂ ORICUM NU ERA ÎN TOATE MINŢILE, CI M-AM LUPTAT EFECTIV PENTRU ASTA. Drama mea este că mă simt trădată şi înşelată de altcineva şi nu cu vreo femeie, nu... puteau să fie 100, mă lăsa fix rece. AM FOST TRĂDATĂ ŞI ÎNŞELATĂ CU CEL CE NU EXISTĂ. De aia mă simt atât de prost, de aia mă simt atât de urât interior şi de aia mă simt atât de jalnic în definitiv. Pentru că cel ce nu există a reuşit să facă de fiecare dată astfel încât sufletul meu să fie rănit, prin ricoşeu, într-un context în care oricum n-aveam ce să fac. DAR NU-I PROBLEMĂ, MĂ DOARE, CA ŞI PRIMA DATĂ, CA ŞI-A DOUA OARĂ, DAR ACUM, A TREIA OARĂ NU CRED CĂ MAI IERT SĂ FIU ÎNŞELATĂ. Oh, no, no, no, iar, iar, iar, iar te prind cu... cel ce nu există? LUAŢI SIMBOLIC ACEST TEXT. Nu pentru că bărbatul pe care îl iubesc eu sau cel ce nu există ar fi homosexuali, nu, nici pomeneală de asta, ci pentru că în momentul în care îl crezi pe cel ce nu există în detrimentul meu, eu mă simt atât de prost încât nici nu se mai poate pune problema. Mă simt din nou jignită, trădată, umilită şi m-am săturat de balansul ăsta. O să-mi treacă şi-o să-mi găsesc pe altul care NU-L CUNOAŞTE şi NU VREA SĂ-L CUNOASCĂ pe cel ce nu există!


Mirela Predan

ORI CU MINE, ORI CU CEL CE NU EXISTĂ! PENTRU CĂ A VENIT VREMEA SĂ-MI FAC ORDINE ÎN VIAŢĂ!!!

 

Ţin să avertizez pe toată lumea: NU SE VA MAI REPETA NICI MOMENTUL MARTIE, NICI MOMENTUL SEPTEMBRIE 2016 NICIODATĂ. Pentru că eu îmi voi vedea de calea mea separat, adică nici lui cel ce nu există nu-i voi da satisfacţie, dar nici NU mă voi mai întoarce din drumul meu niciodată. SUNTEM PRIETENI DAR ÎN MOD CONSTANT. Când prietenia este condiţionată de toanele lui cel ce nu există, eu NU pot avea o prietenie aşa, asta fiindu-mi clar că nu se va mai întoarce niciodată.

Şi-n plus, hai să spun ceva: decât să-mi dai 20 de milioane de lei acum, după aia să mă bazez pe tine şi tu să mă iei la trei păzeşte pe considerentul că sunt urâtă, proastă şi jegoasă, că aşa a zis cel ce nu există că sunt, MAI BINE LASĂ-MĂ DRACU ÎN PACE SĂ-MI VĂD EU DE TREABA MEA ŞI DE COLABORĂRILE MELE SERIOASE DIN BUCUREŞTI. Eu NU o să stau niciodată pentru nimic în lume să-i închin lui cel ce nu există osanale, iar el să se chinuie să mă bage la închisoare. Adică până la urmă, am şi eu 37 de ani, vreau să-mi văd de viaţa, am nişte colaborări, muncesc, câştig din ceva, complet independent de Snagov, NU sunt legată de nimic, în niciun caz de batjocura lui cel ce nu există. SUNT LIBERĂ, FAC CE VREAU, IAR PENTRU BANII DE AZI, NU STAU MÂINE SĂ-MI RISC LIBERTATEA ÎN DEPLINA BATJOCURĂ A LUI CEL CE NU EXISTĂ. Adică are şi sufletul meu o limită, eu NU mă simt vinovată cu nimic, dacă iar apare cel ce nu există, iar eu trebuie să-i joc în strune lui cel ce nu există, el chinuindu-se să mă decimeze pe la spate, iar e albă, iar e neagră, iar e numai aşa, aşa cum mereu am ţinut-o în ultimii trei ani, NU ARE ROST. Eu NU trăiesc, nu cred, nu am sentimente în funcţie de curvăsăria politică. NU mă interesează chestia asta, mai ales în contextul dat în care cunosc bine faptul că nu doar pentru mine, ci şi pentru absolut toată lumea cel ce nu există este răul suprem.

NU ZIC NIMIC, PLEC, MĂ RETRAG, CONTINUI SĂ DAU ÎN CEL CE NU EXISTĂ ŞI ATÂT, AŞA CUM AM FĂCUT DE FIECARE DATĂ, DAR DE DATA ASTA VA FI PENTRU ULTIMA DATĂ, PENTRU CĂ AŞA VOR RĂMÂNE LUCRURILE PENTRU TOTDEAUNA, IAR EU MĂ ŢIN ÎNTOTDEAUNA DE CUVÂNT. N-are rost, păi, ce să facem? Cum să mă opun eu în calea aşa-zisei fericiri a omului cu autoumilire şi cu păcăleală? N-am cum să procedez astfel, n-am cum să fac astfel, când eu spuneam că anumite lucruri nu sunt bune, nimeni nu m-a ascultat, ca atare, nu e vina mea ŞI NU AM ABSOLUT, BA ABSOLUT NICIO SATISFACŢIE CA DUPĂ UN TIMP, SĂ MI SE DEA DREPTATE, LUCRURILE SĂ SE ADEVEREASCĂ, DAR DUPĂ AIA SĂ O LUĂM DIN NOU LA FEL DE LA CAPĂT. Nu are rost, nici să mă întâlnesc pe ascuns cu cineva, aşa o făceam cu cel ce nu există, îmi dădea banii, plecam, mă culcam cu el şi nu se mai ajungea nici la ceea ce s-a ajuns astăzi niciodată. Deci n-are rost, nu ştiu, chiar nu mai am niciun chef să mă mai agit.

Dacă în ciuda faptului că ţi-am explicat care sunt intenţiile lui cel ce nu există, rele, dacă în ciuda faptului că am explicat în clar care este arama sa dată pe faţă, ba cu dosarul penal prin care vrea să mă bage la puşcărie, ba prin faptul că mi-a spus româneşte că vrea război cu mine, tu tot pe mine mă blamezi, de ce n-am stat cuminte să subscriu la mizeria aia pregătită împotriva mea de cel ce nu există, chiar n-are niciun rost să mai insist. ANGHEL E UN MIZERABIL, ASTA NU ÎNSEAMNĂ CĂ CEL CE NU EXISTĂ E UŞĂ DE BISERICĂ. Cred că am mai explicat chestia asta, cred că am mai spus de şapte ori, IAR TOATE ASTEA SUNT FĂCUTE DE CEL CE NU EXISTĂ FĂRĂ NICIUN FEL DE ECHIVOC. SINGURA SOLUŢIE CA SĂ SE TERMINE CU TOATE NENOROCIRILE ŞI CU TOATE ANORMALITĂŢILE ASTEA, AŞA CUM LA NIMENI NU-I ÎN NICIO PRIMĂRIE, ESTE SĂ FIE TRIMIS CEL CE NU EXISTĂ DUPĂ GRATII, NU SĂ MI SE DEA MIE ÎN CAP, NU SĂ FIU EU MEREU ACUZATĂ PE NEDREPT DE CÂTE ÎN LUNĂ ŞI ÎN SOARE, SĂ STAU SĂ SUPORT MIZERIILE LUI CEL CE NU EXISTĂ, TRĂDATĂ DE OAMENI. Dacă ăsta e caracterul cuiva, atunci avea şi cel ce nu există, prin gura dlui Zamfirescu dreptate: ăia nu-s prietenii tăi. Corect. Şi cu asta basta, pentru că nu are rost. Vor mai trece câteva luni, se va adeveri, evident, ceea ce spun eu, se va adeveri că este o altă păcăleală, cu zânzanie cu tot, dar atunci eu nu voi mai fi dispusă la absolut nimic, decât la o independenţă totală. De fapt, asta a fost tot ceea ce a reuşit cel ce nu există, arătându-mi ostilitatea în faţă, nici măcar nu a menţinut aparenţele. Adică măcar putea să dea de bănuit că nu e împotriva mea complet, să-mi provoace probleme, măcar temporar. Din simplu motiv că dacă tot l-a păcălit pe acea persoană, EU LIBERĂ COMPLET SUNT ŞI MAI A DRACU, ŞI MAI PERICULOASĂ, ŞI MAI ÎNVERŞUNATĂ ÎMPOTRIVA LUI ŞI-I FAC PROBLEME MARI, EU, DE CAPUL MEU. I-am făcut destule când n-aveam un leu în buzunar, darămite acum când, cât de cât, chiar câştig din Bucureşti şi nu mă interesează, adică nu se pune problema că n-am de un pachet de ţigări sau de pus un plic la poştă să nu pierd termenul. Nu se pune în discuţie chestia asta. Că n-am vilă şi maşină, n-am, dar nu cred că pentru cel ce nu există şi în lupta mea cu cel ce nu există chestia asta este importantă.

DECI UNA PESTE ALTA, EU VREAU STABILITATE ŞI CONSTANŢĂ ÎN ORICE RELAŢIE DE PRIETENIE. Nu azi îl urăşti, mâine te pupi cu el şi te laşi păcălit pentru a mia oară, dar, culmea, mai accepţi să-mi creezi şi mie probleme din cauza acestei păcăleli, iar poimâine când cel ce nu există face iar pe al dracu, iar mă chemi, iar suntem prieteni, iar nu ştiu ce. CU NIMENI ALTCINEVA, ŞTIE BINE, NU AM AVUT PROBLEMELE PE CARE LE-AM AVUT CU CEL CE NU EXISTĂ. Pe nimeni altcineva n-am urât, nu l-am dispreţuit, absolut proporţional cu ura pe care mi-a purtat-o mie şi cu dispreţul. Dar eu de data asta chiar mă simt într-un pericol real şi NU stau în gura lupului pentru bani. Sunt limite pe care le am şi eu pentru bani şi sunt limite dincolo de care nu pot trece. Că iar revin la discuţia aia, de parcă aş fi eu o idioată: păi, mai cinstit ar fi să fac sex pentru bani, decât să cedez în faţa lui cel ce nu există, ca să-i dau apă la moară de a mă distruge. Ai plecat, am plecat, dacă ne mai vedem şi-a doua oară bine, dacă nu, nu, altul. PÂNĂ LA URMĂ ŞI PROSTITUŢIA E UN TÂRG MAI CURAT ŞI MAI PUŢIN UMILITOR DECÂT SĂ STAU DE TREI ANI DE ZILE LA DISCREŢIA LUI CEL CE NU EXISTĂ, SĂ-I CÂNT ÎN STRUNE PRIN INTERMEDIUL ALTORA.

DIN SIMPLU MOTIV CĂ SUNT OM, DIN SIMPLU MOTIV CĂ GÂNDESC, DIN SIMPLU MOTIV CĂ MI-E FRICĂ, DIN SIMPLU MOTIV CĂ ORI DE CÂTE ORI I-AM FĂCUT JOCURILE LUI CEL CE NU EXISTĂ, EL MI-A DAT ÎN CAP!!!! AŞA CĂ N-O SĂ MAI FAC ACESTE JOCURI NICIODATĂ. Câte osanale i-am închinat eu în perioada 2013 - 2014 când lucram pentru el la negru? Îşi mai aminteşte cineva? Cât a contat pentru el chestia asta? NIMIC. M-A CĂLCAT ÎN PICIOARE PUR ŞI SIMPLU ŞI NU CU LUCRURI SERIOASE, CI DE OM BOLNAV PSIHIC. Câte înregistrări am făcut eu pentru el, cum mă punea? Cât a contat pentru el chestia asta? Să mă denigreze şi să mă scoată de nebună cum că eu de-a dracu le-am făcut! Când a mai vrut cu mine pacea? A, în martie 2016, fix în martie 2016, când trimitea tot felul de persoane să mă cheme pe ascuns să-mi dea nişte bani, iar pe la spate, de parcă eram idioată ca eu să nu văd, mi-a făcut plângerile alea halucinante în care mă compara cu criminalul de la Perla, zicea că-l şantajez cum îndrăznesc să zic că o să merg la dna Firea să-i explic ce face el cu mine aici, de parcă eram gunoiul lui. Şi cât a mai contat dacă am fost cuminte toată vara anului trecut şi n-am zis pâs? CU CÂT LUCREZI MAI MULT PENTRU CEL CE NU EXISTĂ ŞI-I FACI JOCURILE, PRIN SINE SAU PRIN DIVERSE ALTE PERSOANE, AM ÎNŢELES CĂ VA FI CU ATÂT MAI RĂU PENTRU MINE, PENTRU TINE, PENTRU ORICINE FACE ASTA! Pentru că am înţeles un lucru pe care nimeni nu vrea să-l priceapă: OMUL ESTE BOLNAV PSIHIC IRECUPERABIL, EL URĂŞTE PE ABSOLUT TOATĂ LUMEA, NU DOAR PE MINE, SE FOLOSEŞTE DE TOŢI, NU DOAR DE MINE, IAR CU ASTA CRED CĂ AM SPUS TOT ŞI ATUNCI SĂ MĂ LĂSAŢI DUMNEZEULUI ÎN PACE.

Uneori iert, dar nu uit, alteori chiar dacă am vrut să uit şi chiar dacă n-am mai reproşat nimănui nimic niciodată, EVIDENT CĂ AM AVUT PRETENŢIA SĂ NU MAI FACĂ LA FEL, PENTRU CĂ ERA EVIDENTĂ GREŞEALA FAŢĂ DE MINE. Eu dacă eram a dracu, aia descrisă de cel ce nu există, începeam să dau şi-n stânga şi-n dreapta! N-are rost! Dar ca iar să stau cu dezamăgiri, cu chin, cu dureri, cu aşteptări, plătind DEGEABA, preţul lui cel ce nu există, că aşa vrea cel ce nu există şi vă foloseşte pe post de instrumente vii pentru asta, n-are rost! ASTA NU SE VA MAI ÎNTÂMPLA NICIODATĂ. Câtă satisfacţie o fi avut cel ce nu există în martie anul trecut când am crezut că Toma e o alternativă şi am fugit către el disperată? Iar tot eu să fiu blamată că-s cu Toma, neştiind că Toma face jocurile lui cel ce nu există. DAR PENTRU DUMNEZEU DE CE A TREBUIT SĂ SE ÎNTÂMPLE ASTA???? DE CE A TREBUIT SĂ SE ÎNTÂMPLE ASTA, ÎN DEFINITIV? PENTRU CE, PENTRU UN MILION DE LEI VECHI NEAPĂRAT DE DAT TAXĂ DE TIMBRU? Până la urmă a cui e vina pentru asta??? În mizeriile lui cel ce nu există despre mine, că sunt zdreanţă, că-s jegoasă, că-s pe dracu! TOT EU MI-AM LUAT ATUNCEA PUMNII ÎN CAP ŞI TOT CUM A VRUT CUPLUL CEL CE NU EXISTĂ TOMA A IEŞIT, S-A VĂZUT BINE. CEL CE NU EXISTĂ E PRINCIPALUL VINOVAT, DAR TU, CARE ZICI CĂ-MI EŞTI PRIETEN, CUM DE AI LĂSAT SĂ SE ÎNTÂMPLE ASTA??? Adică nu pentru o hachiţă: n-am bani de ruj, n-am bani de plimbare, ci pentru viaţa mea în joc într-un proces nedrept, pe care încă îl mai port cu cel ce nu există până în ziua de astăzi! Pe urmă, la dracu, de pomană ai venit să-mi dai nu ştiu câte zeci de milioane, din simplu motiv că prietenul EXACT LA NEVOIE SE CUNOAŞTE.

N-AM reproşat nimic, n-am vrut să-i fac nimic, am înţeles că a fost o scăpare şi a fost jocul lui cel ce nu există la care ai subscris din naivitate, dar lucrurile se repetă aievea în septembrie, după o vară în care numai jocurile lui cel ce nu există le-am făcut şi ce-a ieşit? Şi pentru ce??? OR, JUR ŞI JUR CĂ MĂ ŢIN DE CUVÂNT: CHESTIA ASTA N-O SĂ SE MAI REPETE NICIODATĂ! SUNT LA FEL DE NEVINOVATĂ CA ŞI ATUNCI, DAR DACĂ NU ÎNEŢELEGI CĂ ĂSTA ESTE JOCUL LUI CEL CE NU EXISTĂ, ATUNCI N-AI DECÂT: DU-TE CU DUMNEZEU DEFINITIV ŞI PENTRU TOTDEAUNA LASĂ-MĂ! Nu este corect, nu este frumos, NU va fi un final fericit cum n-a fost nici prin ceea ce a urmat după luna martie, iunie 2016 sau septembrie 2016 (NIMIC DE SĂRBĂTORIT, ORICUMi), aşa NU va fi nici acum niciun motiv de sărbătoare. Dar în faţa mea să nu mai vină nimeni cu nimic niciodată. Cu un singur lucru i-am dat şi lui cel ce nu există dreptate: ăştia NU sunt prietenii tăi dacă fac aşa. Păi, NU sunt! Iar cel ce nu există exact asta aşteaptă, aşa cum a aşteptat exact acelaşi lucru de fiecare dată şi s-a alimentat credibilitatea lui cel ce nu există de fiecare dată.

DACĂ NIMENI NU-I CREDEA MANEVRELE NICIODATĂ, ACUM CEL CE NU EXISTĂ ERA DEMULT LA PĂMÂNT, DAR EL S-A HRĂNIT TOCMAI DIN ACŢIUNILE NOASTRE UNII ÎMPOTRIVA ALTORA DE POMANĂ, PE JIGNIRILE NOASTRE UNII ÎMPOTRIVA ALTORA, CU MINCIUNI ŞI CU STRÂMBE ALIMENTATE CHIAR DE EL, IAR NOI NU AM ÎNŢELES SĂ-I MAI CĂDEM PRADĂ.

Păi, ai zis că să mă împac cu cel ce nu există. Iar eu am zis că da, dacă mă lasă în pace. Când el vine cu plângere penală contra mea, dă tot în mine că eu sunt vinovată şi mai şi convinge de chestia asta, aşa cum a covins de fiecare dată, când face jocuri contra mea, dar se spală pe mâini şi nu recunoaşte, ba chiar mă denigrează, când mesajul său transmis e clar, el NU DOAR CĂ NU VREA PACEA CU MINE, DAR MAI ŞI INTERPRETEAZĂ DEMERSURILE MELE CA FIIND ŞANTAJ ŞI AMENINŢARE, DE CE NU SE DUCE LA EL SĂ-L ÎNTREBE: BĂI, NENE, AI ZIS CĂ VREI PACEA CU TOATĂ LUMEA, ACUMA CE VREI DE LA MINE? A, vrei iar zânzenia! Ia, du-te, nene, dumneata, la plimbare! NU MAI AM CE COMENTA LA TOATĂ CHESTIA ASTA, PENTRU CĂ NICI EU NU MAI AM ÎNCREDERE CĂ VA FI BINE, CÂND DEOCAMDATĂ PÂNĂ ACUM, DATORITĂ NOILOR DIRECTIVE, MI-A FOST FOARTE RĂU, NU FOARTE BINE.

AŞA CĂ EU MĂ VOI SIMŢI ABSOLUT ELIBERATĂ: TUTUROR LE DORESC TOT BINELE DIN LUME, DAR FĂRĂ MINE, LA MINE NIMENI SĂ NU MAI APELEZE NICIODATĂ! Scriu ce vreau, fac ce vreau, MĂ APĂR CUM VREAU ŞI CUM POT DE NEMERNICIA LUI CEL CE NU EXISTĂ REVĂRSATĂ, N-AM PRIETENI, N-AM ALIAŢI, N-AM NIMIC. Lăsaţi-mă în pace toţi, eu VREAU SĂ FIU SINGURĂ PE LUMEA ASTA! Şi de azi înainte, cum v-a păsat vouă de mine, FIX LA FEL O SĂ-MI PESE ŞI MIE DE VOI. Şi cu asta basta!

Mai dau totuşi o săptămână de gândit tuturor, să reflecte, să vadă cât de bine a fost să procedeze aşa, cu ce s-a ales bun şi benefic pentru el fiecare din asta, câtă conştiinţă până la urmă are şi câtă n-are! Le garantez tuturor că eu mă descurc! NU VREAU SĂ FIE ULTIMATUM, DOAMNE FEREŞTE, DAR PUR ŞI SIMPLU, AM 37 DE ANI, TREBUIE SĂ STAU SĂ-MI VĂD ŞI EU DE VIAŢĂ, ÎN MOD SEPARAT DE HACHIŢELE ŞI DE CHEREMUL LUI CEL CE NU EXISTĂ CU PĂCĂLEALĂ. Am îmbătrânit, NU mai vreau, iar dacă port acest război cu cel ce nu există pentru că cel ce nu există îl vrea, CHIAR NU AM NICIUN PIC DE CHEF SĂ-L PORT ŞI CU ALŢII. Simplul fapt că aţi crezut că aveţi mai multă nevoie de cel ce nu există, decât de mine (aţi avut nevoie să vă târască spre groapă!), pentru mine e un indiciu clar că TREBUIE SĂ VĂ LAS ÎN PACE CU CEL CE NU EXISTĂ, IAR PE MINE SĂ NU MĂ MAI ANGRENAŢI ÎN NIMIC NICIODATĂ. Când va ieşi prost, atunci să NU mai veniţi la mine niciodată! AM 37 DE ANI, AM ÎMBĂTRÂNIT FĂCÂND TOT SACRIFICII NERECUNOSCUTE, NERECOMPENSATE, AM STAT SĂ-MI MACIN VIAŢA CU NIMIC, A TRECUT TINEREŢEA PE LÂNGĂ MINE, E TIMPUL SĂ IAU, ÎN MOD DEFINITIV, O DECIZIE ÎN VIAŢĂ. AŞA NU MAI MERGE. ORI CU CEL CE NU EXISTĂ, ORI CU MINE, IAR DACĂ ÎL ALEGEŢI PE CEL CE NU EXISTĂ, PE MINE SĂ NU MĂ MAI REALEGEŢI ÎNAPOI NICIODATĂ!

Mirela Predan

NU vreau bani!!! NU, NU, NU, NU vreau bani, ci demnitate umană!!!!! Vreau să muncesc, NU să mă umilesc pentru bani!!!!




Trădarea. Este un sentiment urât care mă încearcă. Un sentiment al neputinţei şi al descosiderării, un sentiment în care nu poţi face decât apel la logica bunului simţ. Şi în acest sentiment ciudat al trădării, în care constat că eu ca om valoram prea puţin, că eram confundată cu o maşinărie fără sentimente, în care dacă apăsai pe un buton începea să ţopăie va trebui să învăţ să-mi fac singură drum. Ceea ce mă dezamăgeşte cel mai tare este că istoria trădării faţă de mine se repetă, că am fost confundată c-o maşină, că nu-i pasă nimănui de mine, de mine, ca om, nu crezând că sunt un automat de cafea, în care, dacă bagi bani, îţi dă produsul selectat, asta mă intrigă, confuzia asta cumplită, faţă de care chiar m-am lămurit. MĂ DOARE PENTRU CĂ A MAI TREBUIT SĂ PIERD UN AN DEGEABA, MĂ DOARE PENTRU CĂ EXISTĂ ÎNCĂ O CONFUZIE ÎNTRE SENTIMENTELE MELE ŞI POSIBILITATEA PERCEPERII MELE CA UN AUTOMAT DE CAFEA, CUMINTE, CARE ÎNTOTDEAUNA PREPARĂ CE I SE CERE, INDIFERENT CE: O CAFEA AMARĂ SAU UN CEAI EXTREM DE DULCE, CU LIMITĂRILE EI. Mă doare pentru că am investit iluzii, sentimente, preţuire. Mă doare pentru că dezamăgirea doare şi dacă primele dăţi nu am vrut să accept şi să înţeleg de ce, acum, mi-e clar de ce şi-mi e mai clar decât niciodată că de fapt sunt doar himere, proiectări ale ceea ce am vrut în disperare să fie şi ce părea să fie, dar n-am reuşit. Şi atunci nu te mai mira de ce eşti batjocorit: pentru că accepţi asta, pentru că prietenii sunt automate de cafea, pentru că nu înţelegi că oamenii au sentimente şi pentru că nu înţelegi că sentimentele dor şi nu vor să se desfăşoare. Pentru ce dracu îmi vorbeşti de bani, când eu îţi vorbesc despre prietenie şi preţuire interumană, pentru ce nu înţelegi că a munci e una, a iubi e alta, iar eu pe cel ce nu există NU mai vreau nici să-l iubesc vreodată, nici să muncesc pentru el vreodată, tocmai pentru că mi-a călcat demnitatea umană în picioare, crezându-mă un automat de cafea? De ce sunt blestemată să dau numai peste oameni care să mă considere automate de cafea? Oare chiar n-arăt a om, cu un nas, o gură şi doi ochi? Oare chiar n-arăt a femeie ci a robot? Sufletul meu unde e în această mare de iluzie repetată iar şi iar? ŢI-AM SPUS CĂ NU VREAU MILĂ, CI PRIETENIE, N-AM NEVOIE DE MILA NIMĂNUI, SUNT MAI DEMNĂ DECÂT V-AŢI IMAGINAT VREODATĂ. ŞI OARE NU ŢI-AM SPUS DE O MIE DE ORI CĂ NU BANII AU FOST CEI CARE M-AU DETERMINAT SĂ FAC CEEA CE FAC? Când crezi şi simţi cu adevărat un lucru, chiar dacă poate e o minciună, o iluzie, ai libertatea ca suflet şi ca om să spui ceea ce crezi, ceea ce simţi. Faci ceea ce-ţi place şi spui ceea ce simţi, NU SUNT UN ROBOT ÎN DEPĂRTĂRI ALBASTRE, ÎN CARE CINCI LUNI PLÂNG, TREI CEASURI MĂ HRĂNESC CU HIMERE ŞI PE URMĂ IAR O IAU MEREU DE LA CAP.


Mai bine hai să renunţăm o dată şi să NU mai prelungim agonia asta. Dacă eu urăsc pe cineva, înseamnă că urăsc pe cineva, pentru tot comportamentul dezmăţat avut faţă de mine, iar un eşec cu certitudine NU mă face să mă retrag. Dar eu mă simt TRĂDATĂ ŞI DEZAMĂGITĂ. Pentru că m-ai vândut prea uşor pe iluzii, ca pe o proprietate care nu face doi bani. E PENTRU A TREIA OARĂ CÂND SE ÎNTÂMPLĂ şi este pentru a treia oară când îmi macin viaţa cu întrebări stupide căutând la mine greşeala, dar greşeala NU este la mine. Ţie chiar îţi place să stârneşti valuri de râs şi valuri de milă? Tu chiar nu ai demnitatea ta? Tu nu te crezi un om, tu te mai hrăneşti cu iluzii? Ţie chiar ţi se pare corect în primul rând faţă de tine ceea ce faci? Lasă-mă pe mine să-mi cânte cucu şi să rămân pe veci fată bătrână, lasă-mă pe mine în ale mele, aşa cum NU trebuia să mă fi tulburat vreodată din liniştea mea şi din singurătatea mea! Mă amăgesc pentru că-mi pasă, mă doare pentru că m-am săturat. Nu, nu mai vreau. Pentru toţi anii ăştia care au trecut pe lângă mine degeaba, poate o exista odată o răsplată în viaţa de apoi, că aici m-am săturat!


Dacă pentru bani eram dispusă să accept umilinţe, atunci acceptam umilinţele Mizerabilei Predan şi întâlnirile secrete cu cel ce nu există, tăceam mâlc şi plusam cerând bani! Ori tu, ori cel ce nu există, ori alţii şi alţii, ce-mi păsa mie dacă asta era problema mea că n-am bani? Pentru ce să mă întorc acum la... acelaşi cel ce nu există după nişte ani în care n-am acceptat umilinţe, ca să ne facem rău toţi cu mâna noastră? ÎN NICIUN CAZ PENTRU BANI!!!!


Mă simt singură, stingheră şi trădată. Ca şi prima dată, ca şi a doua oară. E drept că singură nu pot, dar voi încerca, lăsând în urma mea absolut totul: clipe frumoase împietrite, dar şi dureri şi lacrimi undeva. Nu mai am ce anume să aştept, am aşteptat ani, iar când vei înţelege din nou că totul e iluzie care se va sfărâma, că nu sunt decât noi metode de a prinde în mreje, VA FI PREA TÂRZIU, PENTRU CĂ EU VOI FI ABSENTĂ ŞI NU-MI VA MAI PĂSA. Cu adevărat nu-mi va mai păsa. O să scriu despre stele verzi şi-o să mă întorc în politica centrală ca până în anul 2011, despre Guvernul Grindeanu şi Ordonanţa 13, ca să vedeţi că oricum sunt un nume, voi da în cel ce nu există fără să mai apăr pe nimeni şi voi rămâne rece la toate şi la tot, iar la viitoarele alegeri NU voi mai face campanie nimănui şi nici la vot NU mă voi mai prezenta. MERG, ÎN SCHIMB, LA CEDO ŞI AM GARANŢIA CĂ ACOLO NIMENI NU MAI FACE TRAFIC DE INFLUENŢĂ ŞI NICI CĂ MAI PIERD CUMVA.


Cât de curând va pleca şi maică-mea de aici, lăsaţi-mă pe mine cu ale mele, cu colaborările mele din Bucureşti pe juridic, cu viaţa mea singuratică, vreau să-mi cânte cucul şi să dorm liniştită, fără gânduri negre, batjocoritoare, pe perna mea. Lăsaţi-mă să zac în ale mele cu pisicile mele şi cu ale mele. PENTRU CĂ TREBUIE SĂ DEMONSTREZ ODATĂ CĂ NICI EU NU SUNT UN AUTOMAT DE CAFEA. Am încercat, dacă n-am reuşit să explic până acum asta, este numai şi numai vina mea. Pentru că poate nu m-am făcut suficient înţeleasă, poate pentru că am crezut în ideea de loc de muncă ori colaborare, nu în ideea de tonomat, de automat, poate pentru că am pus mult prea mult preţ pe oameni, şi cu bani şi fără bani, poate pentru că m-am învăţat să fiu o dură şi în acelaşi timp o delicată, o justiţiară, poate pentru că mi-a păsat de suferinţa altuia, pentru că l-am judecat după acelaşi calapod cu mine: dacă eu nu aş fi acceptat umilinţa, nici alţii n-o acceptă, poate pentru că am judecat aşa cum nu trebuia! Da, îmi asum vina de a nu mă fi făcut înţeleasă! Îmi asum vina de a fi crezut în oameni ca să mă rănească din nou, îmi asum vina de a fi crezut că oamenii învaţă din greşeală şi fidelitatea e răsplătită cu încredere măcar. Dar dacă iar vine iluzia, iar sunt aruncată la coşul de gunoi pentru o iluzie, iar se constată că este iluzie, atunci nu înţeleg cine ce mai vrea de la viaţa mea. Mi-au ajuns propriile mele iluzii ca să mă mai hrănesc şi cu iluziile altora, mi-au ajuns propriile mele probleme ca să mă mai încarc şi cu ale altora, mi-a ajuns propria mea naivitate ca să mai aştept şi după a altuia, pentru ca atunci când mi-e lumea mai dragă iar... acelaşi cel ce nu există, iar năruim construcţii deşarte dar făcute în timp şi cu răbdare ca s-o luăm de la capăt mereu precum pasărea Phoenix ce se autodevorează şi renaşte singură din propria-i cenuşă, iar şi iar... Poate că ăsta e blestemul meu pe lumea asta, e păcatul sincerităţii şi-al spusului de lucruri pe nume, dar cum să-i spun eu cuiva pe care îl urăsc că-l iubesc pentru bani şi cum să-i fac rău cuiva pe care îl iubesc pentru bani şi cum să mă autoumilesc pentru bani, de parcă sentimentele ar fi gramele de cafea din automat ce curg în funcţie de client, de parcă aş putea să spun: STOP şi acuma după ce-am servit 1000 de cafele amare, servesc ceai dulce ca mierea. Pentru că cineva NU înţelege că sufletul uman e complex de psihologie, de sentimente, de trăiri, de amintiri, de experienţă, de vise, de idealuri. NOI NU SUNTEM AUTOMATE. Şi sigur că a venit momentul să strig: POŢI SĂ BAGI CÂŢI BANI VREI, GATA, EU NU-ŢI MAI DAU NICI CAFEA, NICI CEAI. M-am blocat. Dă cu pumnu-n mine dacă vrei sau dă-mă la fiare vechi! Dacă te lasă sufletul să faci asta, chiar înseamnă că nu m-ai meritat niciodată şi, până la urmă, e vremea să mai şi limpezim apele puţin, pentru că nici eu nu mai pot să stau agăţată între şapte mii de iluzii şi de întrebări stupide când lucrurile sunt atât de clare: ÎN DEFINITIV, PE LUMEA ASTA, FIECARE E ABSOLUT LIBER SĂ FACĂ CE VREA!!!


Mirela Predan

Să discutăm făţiş despre... divorţ! ŢIN SĂ MĂ FELICIT CĂ NU M-AM MĂRITAT NICIODATĂ!



N-am vorbit niciodată despre cauzele mele din Bucureşti, dar o să vorbesc fără să dau nume ca o lecţie de viaţă. Aşa cum se cunoaşte, am mai multe cauze unde reprezint în Bucureşti ca mandatară. În special speţe de divorţ cu partaj. Cu copii, fără copii, de toate şi unele dintre cauze chiar m-au impresionat, aşa cum mă implic eu în ele, ca o lecţie de viaţă. După 24 de ani de căsătorie, un om a fost aruncat pur şi simplu în stradă. Din casa lui, vă rog să reţineţi, casă care a aparţinut în perioada comunistă cu chirie la stat bunicii lui şi... după 24 de ani de căsătorie, nevasta l-a aruncat în plină stradă. Fără copii, pretinde că e bun propriu casa printr-un fals cu un un credit pentru care m-am adresat Parchetului, contractat de alţii, în continuare insistă cu un cinism greu de invidiat, e o cauză extrem de delicată. Măi, o fi fost omul ăsta nebun, o mai fi şi băut la viaţa lui, dar nici aşa... Am văzut şi panarame luate de pe la bordel cu copii cu tot şi înfiaţi de fraieri ca să aibă de ce le plăti acum pensie alimentară, am mai văzut şi panarame care au muncit ca femei de serviciu şi s-au ales cu maşini în urma partajului şi de toate. Sigur, suprapuse peste indolenţa autorităţilor sau a unui oficial gen expert, care pentru câteva sute de lei vechi şpagă face o aiureală de expertiză şi pe el nu-l trage la răspundere nici dracu, am văzut o sumedenie de lucruri groaznice, oribile, pe mine nedreptatea mă deranjează. ŞI ŢIN ÎNCĂ O DATĂ SĂ MĂ FELICIT PENTRU DECIZIA DE A NU MĂ CĂSĂTORI, de a nu mai crede baliverne gen dragoste materializată într-o căsătorie cu acte, şi ţin încă o dată să-mi declar puţin şi misoginismul, în sensul că, măi, să fie, las-o dracu de treabă, am constatat clar că un bărbat le cam face pe toate într-o casă. Poate că sunt eu un pic mai dură şi mă enervez prea uşor de nedreptate, dar măi, să fie, iarăşi revin la aceeaşi problemă de morală interioară: dacă eram o panaramă, o nemernică, nu acum, acuma am îmbătrânit şi m-am urâţit: la 25 de ani, la 27 de ani, la 30 de ani, nu puteam să mă mărit şi eu cu unul cu doldora de bani, un fraier, să-i iau maşina, jumătate din casă şi mai ştiu eu ce mama dracu? NU mi s-a părut corect aşa, cum nu mi se pare corect nici să fiu în continuare discriminată, să mă zbat, să muncesc, să încerc ceva, iar toţi să mă trateze ba ca pe-o zdreanţă, ba ca pe-o nebună, ba ca pe-o fetişcană rebelă, deşi am depăşit demult vârsta, ba ca pe-o nepricepută în viaţă. Acuma puteam să am trei divorţuri şi tot pe atâtea case şi maşini, să mai şi zbier de foştii că sunt nişte nenorociţi şi nişte beţivi şi nişte neisprăviţi şi de toate, că nu mai eram nici zdreanţă, nici nebună, nici nimic, măcar ştiam ce-am vrut în viaţă: să calc peste cadavre. Dar nu cred să mă fi auzit pe mine vreodată plângându-mă sau solicitând ceva niciodată, iar dacă am avut cu cel ce nu există o problemă, aceasta chiar a fost reală, UNICĂ şi fără echivoc, cu siguranţă!


Mirela Predan

Ai încredere în mine! Dă-mi mâna ta şi hai să învingem greaţa!





Imaginează-ţi că te uiţi în ochii mei şi-ţi ţin mâinile în mâinile mele. Am să-ţi spun un lucru, iartă-mă că ţi-l scriu, dar nu mai am răbdare să ne vedem faţă în faţă: AI ÎNCREDERE ÎN MINE. EU, MIRELA PREDAN NU TE VOI TRĂDA NICIODATĂ! NICIODATĂ! Şi nu mă mai judeca pe mine după ce fac alţii niciodată! Niciodată! Eu NU sunt alta, eu sunt Mirela Predan şi Mirela Predan voi rămâne toată viaţa. Ştiu că eşti un om prea bun, prea drept şi prea corect, o fiinţă prea delicată şi prea frumoasă interior pentru perfizia lumii, un om deosebit pe care l-am primit în inima mea cu toată dragostea şi cu toată încrederea pentru că GÂNDIM LA FEL, SIMŢIM LA FEL, SUNTEM LA FEL ŞI CREDEM ÎN ACELEAŞI VALORI. Da, eşti singur în lupta asta pentru dreptate, pentru că şi eu sunt singură în lupta asta a mea pentru dreptate, de aceea şi suntem împreună o forţă şi de aceea împreună suntem deja o eternitate. Ştiu, sunt multe de vorbit, cum multe sunt lucrurile fără vorbe, dar aş vrea să ştii că mi-e la modul real o teribilă GREAŢĂ faţă de tot ceea ce s-a întâmplat şi ştii ce mă uluieşte cel mai tare, dincolo de prostituţia asta umană fără margini şi ce mă îngreţoşează? PROSTIA! ASTA MĂ ULUIEŞTE ŞI MĂ ÎNGREŢOŞEAZĂ. Cum să fii atât prost, de prost pentru că ăsta e cuvântul încât să nu ştii tu nimic şi să nu te intereseze? Asta mă intrigă şi asta mă doboară şi au impresia că se joacă cu tine, cu mine... Au impresia că se joacă... Aş vrea să-i calc în picioare şi să le zic gunoaie, aş vrea să-i scuip în ochi şi să nu se preteze să-mi irosesc saliva, acesta este sentimentul meu pe care numai tu îl poţi înţelege. Îmi pare rău, îmi pare atât de rău încât nu mai am cuvinte pur şi simplu. Eu ştiu tot şi fără să-mi spui, pentru că uneori nu ne putem exprima în cuvinte, eu ştiu totul pentru că suntem la fel şi mi-ar plăcea să fie aşa pentru o eternitate. Când ai un om în faţa ta suberb, sublim cum eşti tu aş face orice să NU te rănesc, orice pe lumea asta. Şi ştii ce m-a dezamăgit cel mai mult la gunoaiele astea? Nu faptul că au mâncat rahat, uneori primează oportunismul pe lumea asta, o lume pe care tu încă nu o poţi percepe în puritatea fiinţei tale. Ci că au mâncat rahat cu atâta poftă dându-se singuri în mâinele şarpelui satanic care o să-i piardă pentru totdeauna. Căci să nu uităm ce înseamnă Iuda şi ce înseamnă trădarea: e singurul păcat al omenirii care nu a putut fi iertat vreodată! Îmi pare rău, îmi pare tare rău că în loc să-ţi vorbesc despre dragoste astăzi, îţi vorbesc despre asta. Îmi pare rău că în loc să-ţi vorbesc despre armonie astăzi, îţi vorbesc despre asta. Îmi pare rău că n-am avut curajul să-ţi spun ceea ce am crezut eu încă de la bun început, încă de acum vreo lună, să zicem, pentru că m-am temut să nu crezi că sunt conflictuală, pentru că m-am temut să nu crezi că eu sunt cumva cea... geloasă, invidioasă, nenorocită şi aşa mai departe. Dar de acum înainte îţi voi spune orice prostie cu orice risc, cu riscul de-a mă ignora, cu riscul de a te supăra, pentru că viaţa este dură şi nu te pot lăsa pradă nemerniciei umane.


Dar uite, peste toate astea este şi un lucru bun: suntem doi, NU mai eşti singur, suntem doi şi o întreagă lume, pe omul pe care îl iubeşti, nu-l dezamăgeşti niciodată! Niciodată! Suntem doi, suntem doi şi credem unul în altul, ne cunoaştem şi ne înţelegem unul pe altul, ne pasă unul de altul şi uite că Dumnezeu a vrut să ne găsim unul pe altul! Dă-mi mâna ta, privirea ta, iar eu îţi voi dărui o lume!


Când Domnul s-a dus la Avram să-i spună că va distruge Sodoma şi Gomora, Avram a zis aşa: "Dacă vei găsi 50 de drepţi în cetate, vei distruge cetatea?", iar îngerul trimis de Domnul a răspuns: "Dacă se vor găsi în cetatea Sodomei cincizeci de drepţi, voi cruţa pentru ei toată cetatea şi tot locul acela". Şi atunci Avram iar a grăit: "Poate că sunt numai 45, pentru lipsa acelora cinci vei distruge cetatea?" Şi îngerul Domnului a grăit: "Nu o voi pierde de voi găsi acolo patruzeci şi cinci de drepţi". Dar 40, dar 30, dar 20, dar 10? "Nu o voi pierde dacă voi găsi acolo 10 drepţi". Ia aminte, dragul meu, n-a găsit Domnul decât un singur drept în toată cetatea: pe Lot şi l-a cruţat. Ştiu, e dur ce spun acum, dar aici va veni pieirea Sodomei faţă de ceea ce s-a întâmplat, plecăm noi, nu se cruţă cetatea. Am aceeaşi uluire ca Avram, care ştia că Lot este acolo în cetate. Ştii, uite, eu sunt Lot, tu eşti Avram. Asta este, nu sunt nici măcar 10 drepţi în cetate, iar nemernicia este veche de când lumea, încă din Geneză, numai că noi, oameni puri şi blânzi n-ai descoperit-o încă! Erai atât de încântat şi de simţeai atât de confortabil printre prietenii tăi până când nemernicia lor a umplut pământul. Dar uite că mai există şi-un drept în cetate.


Nu uita că te iubesc, nu uita cât mă simt de prost şi de penibil eu, cât mi-e de silă şi cât de mult diabolism şi câtă prostie există în aceşti oameni, personal, cunoşteam cum e lumea, dar încă mă mai şochez uneori şi uneori revin la aceleaşi sentimente de greaţă. Tu ai fost Regele înconjurat de o liotă de gândaci! Dă-mi mâna ta, privirea ta şi ai încredere în mine, dragul meu. TE IUBESC ŞI NU TE VOI TRĂDA NICIODATĂ!


Mirela Predan

De ce arăt bine la 37 de ani




1. Pentru că am tenul gras şi dacă în tinereţe realmente m-au înnebunit coşurile (încă le mai am sau le mai fac), la 37 de ani constat că n-am un singur rid. E şi asta o virtute, tot răul spre bine, dacă aveam ten mixt sau ten uscat, acuma nu ştiu câte riduri aveam...

2. Pentru că am fost toată viaţa o optimistă, am mai dat răul şi pe la spate, l-am tratat cu sictir, am ştiut să admir lucruri frumoase şi să nu mă irosesc prea tare pentru toate fleacurile.

3. Pentru că am dus o viaţă echilibrată, fără sex în exces şi fără obligaţii de bărbat. Când mi-a fost somn, am pus capul şi-am dormit, când mi-a fost foame, am pus mâna şi-am mâncat, n-am ţinut niciodată cont de un program.

4. Pentru că nu m-am măritat. Dacă eram măritată, acum sigur nu mai arătam aşa, îmi iroseam viaţa, tinereţea şi puţinii bani sacrificându-i pentru un bărbat, nu pentru mine. În loc de cosmetice, venea să cumpere băutură, în loc de linişte, aveam scandal în cap...

5. Paradoxal, pentru că am fumat toată viaţa. Da, la mine fumatul a însemnat păstrarea tinereţii...

6. Pentru că m-am machiat aproape zilnic. Machiajele au avut asupra tenului meu un rol important, cu caracter continuu şi am ales întotdeauna farduri de bună calitate, care m-au ţinut un an, doi, adică cu cosmetice de 2, 3 lei n-am avut ce să fac...

7. Pentru că interior m-am simţit întodeauna fetiţă. Mă joc pe calculator, visez, scriu poveşti...

8. Pentru că eu am fost stâlpul şi forţa întotdeauna pentru mine însămi şi m-am protejat singură mai bine decât ar fi putut-o face oricine altcineva

9. Pentru că mi-am propus să nu îmbătrânesc niciodată şi nu o voi face, na!

10. Pentru că e moştenire ereditară tinereţea. Mama, la rândul ei, are 61 de ani şi pare... de vârsta mea...


Mirela Predan

Ce vrei de la mine, domnule cel ce nu există? El încearcă, pe urmă cică de ce mă adresez direct...




Haideţi să ne amintim puţin despre comedia cu cel ce nu există: el mă pune să fac anumite lucruri, pe urmă mă spune peste tot cum că de ce le-am făcut, face o serie de treburi murdare, dă vina pe mine, îmi pune toată lumea în cap, mă trimite să înregistrez, după aia vine şi spune că de ce-am înregistrat şi dă înegistrările exact persoanelor în cauză, ca să-mi facă mie netrai, prezentându-le ca pe iniţiativa mea. Îi explic o serie de lucruri, spre binele lui, dar ce face cel ce nu există? Ia mail-urile mele, mai bagă ca bonus şi de la el pe deasupra, aiurea, le prezintă la Poliţie pretinzând cum că l-aş fi şantajat. O ţine langa cum că aş fi nebună, cu maşina lui Călin Popescu-Tăriceanu şi toate celelalte inepţii, că nu sunt jurnalistă, că sunt bolnavă de schizofrenie, are amnezie totală, nu-şi mai aminteşte cine mi-a făcut firma, mai şi spune că eu de nebună, mă prosteşte la ochi. Mă cheamă sâmbăta, mă cheamă duminica în Primărie, face spectacol de spectacol şi circ peste circ, după aia cheamă Salvarea şi Poliţia de ce-am venit. Foarte frumos, foarte interesant, mă batjocoreşte înainte de Paştele din anul 2014 cu toate manevrele grămadă de trei parale îndreptate împotriva mea, nu recunoaşte nimic, face mişto, mă dă în judecată, gelozie, batjocură, chestii, trestii, jucării. Îmi face plângere penală, pe de alta mă cheamă să-mi dea şpagă la Tâncăbeşti, de parcă eram redusă mintal să mă duc, ca să probeze şantajul. A pierdut definitiv, s-a terminat cu circul. OK.


Sinceră să fiu, acum nu înţeleg sub nicio formă ce vrea cel ce nu există de la mine. Nu ştiu de ce l-a pus pe dl. Bogdan Ghinea să încerce să mă atragă de partea lui, de ce a apelat la tot felul de manevre şi de şmecherii. CE VREI, OM BUN DE LA MINE, TE ÎNTREB AICI PUBLIC? CUM CREZI CĂ DUPĂ TOATE ASTEA MAI POT AVEA EU ÎNCREDERE FIE ŞI ÎNTR-UN SINGUR CUVÂNT, FĂRĂ SĂ-ŢI FIE RUŞINE? Nu, acuma, sincer, serios, ce Dumnezeului vrei? A, susţinere pentru buget. Se poate, eu nu am avut nici măcar bugetul, cer proiectul de buget, mi se răspunde în batjocură că nu e aprobat, deşi era obligaţie legală să fie supus în dezbatere publică bugetul 30 de zile. NU SUSŢIN BUGETUL, SUSŢIN ÎN TOTALITATE AMENDAMENTELE OPOZIŢIEI, PE CALE ABSOLUT SEPARATĂ, AM AJUNS LA ACEEAŞI CONCLUZIE CU DL. ANGHEL ÎN PRIVINŢA STUDIILOR DE FEZABILITATE, înseamnă că într-adevăr e o problemă, deci NU susţin bugetul, aşa cum a fost propus. Altceva? Să nu susţin Curtea de Conturi, probabil! Îşi aminteşte când i-am cerut raportul în 2015 de la sfârşitul anului 2014? Un om inteligent mi l-ar fi dat, m-ar fi pus în legătură cu contabila şi cu juriştii, nu unii împotriva altora aiurea, aş fi tăcut public, aş fi făcut apărări serioase juridic. Dar dacă gelozie, chestii, trestii, tâmpenii, să mă prindă la cotitură, să mă distrugă, nicio problemă, am cerut raportul Curţii de Conturi, mi l-a dat Curtea de Conturi şi normal că l-am publicat de-au ieşit tot împotriva lui numai comedii, cu furtişaguri grămadă, cu tot!

Sigur, probabil că îi eram muult mai utilă aşa decât să mă jignească şi să mă desconsidere cu "cerşetoarea", cu "jegoasa", cu "nebuna", dar nu mai contează, când eşti prost, aşa e! Bine că m-am sacrificat de stupidă vreo doi ani de zile ca să-i fac lui strategii, ca să aibă de ce să mă dea în judecată şi de ce să mă înjure. Bun, şi atunci, ce om sănătos din punct de vedere psihic, are el impresia vreodată că mai poate avea încredere în cel ce nu există? Nu ştiu, nene, să cheme iar Salvarea, să stea seara singur de fraier în Primărie să mă aştepte, că eu oricum niciodată n-o să mai vin, n-are decât să creadă că eu îi dedicam lui poezii, n-are decât să creadă că l-am mai şi iubit pe deasupra şi că după atâta batjocură, eu încă aş mai putea să-l iubesc. E liber să creadă absolut orice îşi doreşte, însă este cum nu se poate mai clar un singur lucru: NICIODATĂ NU VA MAI FI CE-A FOST ŞI NICIODATĂ N-O SĂ AM NECHIBZUINŢA, DUPĂ TOT RĂUL PE CARE MI L-A FĂCUT, PLĂTIND EXACT PREŢUL ÎNCREDERII MELE ÎN EL, SĂ MAI AM ÎNCREDERE ÎN EL.


Probabil că nu-l costa nimic să facă circul ăsta al geloziei, probabil că nu-l costa nimic să mă lase naibilor în pace şi să-şi vadă de treaba lui fără râs de mine şi fără dat de apă la moară la asemenea chestii, poate că uneori a ajuns şi el la aceleaşi concluzii cu mine, dar a fost prea târziu, eu NU mai sunt disponibilă niciun pic să-i mai acord încrederea niciodată, eu dacă stau mâine, să presupunem prin absurd, de vorbă cu el să-l întreb cât e ceasul, el îmi va spune o minciună, tot ca să mă scoată de nebună, nu am cum să-l mai cred şi nu am cum să mai pun niciun pic de bază pe el, sub nicio formă şi niciodată. Să se uite în trecut la tot ceea ce a făcut împotriva mea ca să realizeze că realmente ce vrea el e practic IMPOSIBIL şi cred că este şi el conştient de faptul că NU se poate ce vrea şi că nu poate călca pe cineva în picioare pur şi simplu, ca să stea strivit la picioarele lui. Îmi pare rău că l-a pus într-o situaţie penibilă pe dl. Bogdan Ghinea prin misiunea încredinţată de a mă atrage pe mine, pe mine nu mă va mai atrage NICIODATĂ de partea lui, dacă tot avea chef să facă pace, poate că era mai bine să-mi prezinte bugetul, poate că era mai bine să nu mai facă circ cu păcăleala cu materialele de şedinţă de consiliu, de-o să stau să pierd eu acum vremea să ajung la CEDO cu chestia asta, poate că era mai bine să nu mă facă să-mi dedic o viaţă întreagă proceselor şi plângerilor penale contra lui. Poate că era aşa mai bine, dacă tot avea disponibilităţi de genul: "na, mă, ia bugetul", sec, simplu, la obiect, nu aiurea, cu dragoste şi cu tâmpenii, că nu sunt idioata lui! Ei, păi, dacă buget nu, deficit bugetar nu, investiţii, nu, realizări, nu, absolut nimic nu-mi pune la dispoziţie, cu dragostea lui chiar NU am ce anume să fac, pe bune, are nişte nebunii în cap şi nişte imaginaţii incredibile vizavi de mine, poate i le scot cât de curând reparându-mi calculatorul şi publicând nişte înregistrări de atunci de demult. Ce zice? Păi, nu ştiu, hai să ne potolim odată cu aberaţiile astea, că se vede bine că nu-i merge deloc, dar continuă cu circul, asta este, iar vine Curtea de Conturi, iar are de dat explicaţii, iar îl cheamă pe la Poliţie, iar minte pe acolo cine ştie ce inepţii, iar face spectacol de circ, iar e nebunie, nu se poate. Dacă a văzut că nu merge cu ameninţarea şi şantajul la adresa mea, acuma mă ia cu... dragoste. Gata, nene, gata, hai că n-am înnebunit! Ajunge, serios! Trebuia să se gândească mai înainte de a încerca cu orice preţ să mă scoată de nebună, trebuia să se gândească mai înainte de a mă chema sâmbăta şi duminica în Primărie, trebuia să se gândească înainte de a minţi toate aberaţiile alea despre mine, trebuia să se gândească mai înainte de a şoca pe absolut toată lumea cu aberaţiile lui. Acuma e prea târziu, iar eu oricum nu am absolut nimic de pierdut nici să merg cu cauzele până la CEDO, nici să ştie că sunt duşman sigur şi concret şi deosebit de puternic, nu eu am ales asta, acuma NU ştiu ce vrea, nici ce-şi imaginează, nu, pe bune, serios vorbesc! Să se mai gândească la trecut înainte de a încerca măgării cu mine.


Şi încă o rugăminte şi cu asta chiar închei, pentru că o greaţă mă pătrunde să discutăm în Joia Mare despre asta, când lumea e la Denii la Biserică: lasă-l domnule pe Bogdan Ghinea în pace, nu-l mai implica în mizeria asta, că n-am nimic de împărţit cu el, lasă-l şi pe Nelu Andrei, că iarăşi e om cumsecade, n-am nimic de împărţit cu el, adică lasă în raport cu mine lumea în pace, eu NU vreau bani, am suficienţi, eu NU vreau prieten, am şi prieten, eu NU vreau loc de muncă acuma, pentru că am, lucrez pe cont propriu, să mă scutească pur şi simplu, să se uite la circul ăla cu bugetul mai bine, iar fac plângere la DNA, iar fac de toate, până când o veni cineva odată de l-o lua pe bune, ca să se încheie povestea asta, eu despre ce anume vorbesc?



Mirela Predan

În loc de textul pe care îl scisesem...




Am vrut să scriu ceva dur, dar am zis că deocamdată îl las în calculator şi mă mai gândesc... Încă să mă mai gândesc. Oricum am înţeles tot: problema n-a fost ea, ci cel ce nu există. Textul îl las în calculator. ÎŢI PROPUN ÎNCĂ O DATĂ SĂ TERMINI CU CEL CE NU EXISTĂ, DEFINITIV! DEFINITIV! Îţi propun încă o dată să ne împăcăm la modul real, să termini cu circul ăsta! DAR JUR CĂ E PENTRU ULTIMA DATĂ CÂND ÎŢI PROPUN. JUR! Dacă nici de data asta nu vei înţelege să încetezi să mă mai chinui pe mine pentru cel ce nu există, JUR CĂ MĂ VEI PIERDE DEFINITIV. Era un soi de scrisoare de adio, dându-mi seama că nici măcar alta nu era problema, ci cel ce nu există. ÎNCĂ NU ŢI-O SCRIU! Dar mi-am pierdut răbdarea şi m-ai scos din minţi cu nemernicul ăsta de cel ce nu există, în detrimentul meu din nou, cu toate iluziile lui din nou promise ţie, cu toată crezarea pe care i-ai dat-o lui în detrimentul meu, după tot ceea ce ai păţit cu el. Acum nimeni nu mă poate convinge că problema reală nu e cel ce nu există. OK, FELICITĂRI, DIN NOU TE-A ÎNVINS, CU FIECARE ZI, CU FIECARE LUNĂ DIN JUMĂTATEA ASTA DE AN ÎN CARE I-AI CÂNTAT ÎN STRUNE BATJOCORINDU-MĂ PE MINE. Îţi propun încă o dată să termini cu cel ce nu există şi să ne împăcăm la modul real, dacă nu, să NU mai vii la mine niciodată. PENTRU CĂ VA FI MULT PREA TÂRZIU! Eu plec definitiv! PENTRU CĂ M-AM SĂTURAT ŞI EU, CREDE-MĂ CĂ CHIAR M-AM SĂTURAT ŞI EU!


Mirela Predan 

O cauză nefondată, tardivă, inadmisibilă şi... perimată în viaţă, un peisaj trist şi plin de zăpadă...




Ştiţi ce înseamnă cale de atac exercitată tardiv? Sau cauză perimată? Tot aşa e şi în viaţă. După ce n-ai avut încredere în mine şi în cuvântul meu, indiferent sub ce formă, fie că n-ai crezut că e ca mine şi că eu pot, fie că te-ai temut că pot prea mult şi m-ai evitat nejustificat, sondându-mă, verificându-mă, cercetându-mă în mod inutil şi chinuindu-mă în mod inutil, uneori e tardiv să îţi mai demonstrez ceva. N-ai decât să rămâi în ale tale şi cu calea de atac neexercitată. Când studiezi pe toate părţile problema, va veni momentul în care termenul trece şi orice cale de atac introdusă tardiv are aceeaşi şansă: e respinsă ca tardivă, deja nu se mai poate. La fel şi cu dragostea, când nu acţionezi în timp, când nu faci nimic şi te depărtezi de cauză, cauza n-are cum să fie altfel după şase luni, decât perimată. Focul se stinge şi se constată... perimarea. Şi oare nu-i păcat că DOAR DIN VINA TA AI RATAT ÎN MOD NEJUSTIFICAT O ŞANSĂ? O şansă pe care viaţa ne-o dă, însă la fel ca în procedurile legale, e şi în viaţă. Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi-n sac niciodată. Când ai terenuri bătătorite prost de alţii, oare de ce te încăpăţânezi să le mai bătătoreşti şi tu o dată? Oare care e, în definitiv, menirea? Când apelul este nefondat şi când recursul e inadmisibil, atunci da, poate că e dreptul tău să renunţi, dar când acţiunea de fond e admisă parţial, când ai o şansă, cum să faci în aşa fel încât apelul, apelul din viaţă să fie tardiv şi autoritate de lucru judecat, iar dragostea să fie perimată? Din păcate, mă simt ca o Casandră care profeţeşte bine, dar de nimeni luată în serios şi cu o soartă, din acest motiv, tragică. Pentru că nu mi s-a întâmplat niciodată ca mai devreme sau mai târziu să nu se adeverească ceea ce am spus, dacă mă credeai în timp util, indiferent cine ai fi tu, era clar că şi tu erai scutit de necazuri, şi eu eram scutită de... singurătate. Însă când studiezi atât de mult cauza, deşi e evidentă, când procedurile sunt uneori proceduri de urgenţă, iar tu nu te sinchiseşti să depui în timp util... întâmpinarea, nimeni nu se mai prezintă la procesul vieţii noastre, cauza se suspendă, va interveni în scurt timp... şi perimarea. Da, mă simt prost, mă simt foarte prost, pentru că dacă cel ce nu există nu se agita atât de mult să-mi facă rău dând în mine şi neînţelegând, necrezându-mă pe cuvânt că din războiul acesta, dacă vrea să-l poarte neapărat, eu voi fi învingătoarea, iar cu cât dă mai mult în mine, cu atât mai mult rău îşi face singur, dacă altcineva nu credea demn de cuviinţă să-i urmeze ca să mă verifice întocmai calea, probabil că aş fi fost şi eu şi alţii mult prea departe astăzi. Dar noi ne complacem să nu rezolvăm probleme în viaţă, să irosim şanse, să ne lăsăm seduşi cel mai ades de cântecul pieritor al sirenelor şi să credem că deşi... nu am minţit niciodată, ceea ce spun eu că fac sau că se va întâmpla, ca o deducţie logică în baza elementelor deja existente, nu se poate. Iar eu mă bazez întotdeauna pe calcule aproape matematice, ca un avocat care luând în considerare probele de la dosar şi excepţiile invocate, nu poate face nimic altceva decât să predicteze cum se va finaliza cauza. E foarte simplu şi, cu toate astea, în continuare, nimeni nu mă crede, toată lumea mă priveşte ori cu suspiciune de neîncredere, ori cu teamă, deşi NIMENI ÎN LOCUL MEU ŞI ÎN CONDIŢIILE DATE NU AR FI REUŞIT SĂ CÂŞTIGE CEEA CE AM CÂŞTIGAT EU ŞI NU AR FI FĂCUT NIMIC ALTCEVA DECÂT SĂ SE LASE DOBORÂT DE SITUAŢIE. Da, am încredere dar numai în mine însămi, probabil că ar fi costat incredibil de mult un avocat care să susţină aşa cum am susţinut eu toate cauzele mele şi să aibă aceleaşi rezultate. Dar e suficient să constaţi că nici eu nu pot fi subiect de dispută şi de teste la infinit, ca într-un laborator, deşi fiinţă vie, cu sentimente, cu necesităţi, cu aspiraţii ca să te simţi, dacă mai ai un dram de luciditate, ruşinat că ai mai ezitat să nu mă crezi sau că ai mai ezitat să nu fie normală situaţia. Când n-ai încredere că avocatul tău, deci apărătorul nu te susţine şi te judecă, de aceea nu-i spui, deşi el e obligat să păstreze şi confidenţialitatea, să te şi susţină indiferent de context şi să intepreteze tot ceea ce ştie despre tine în favoarea ta, înseamnă că ruptura s-a produs undeva şi că pretextele căutate oricum sunt deşarte. Pe avocat îl arunci umilit şi neplătit fără să-ţi fi demonstrat vreodată ce poate, tu ai pierdut în cauză deja că te-ai lăsat doar pe mâna procurorului care n-a făcut nimic altceva tot timpul decât să-ţi scormonească probe acuzatoare. Dar dacă nu se înţelege în continuare, asta e, afară e ger, aici, în camera unde stau, e prea cald şi, indiferent cât ne-am chinuit uneori în mod nemeritat în viaţă, există o justiţie divină de contrabalansare. Până la urmă, niciodată nu mor, mă descurc şi niciodată n-am nimic de pierdut, nici măcar viaţa pentru că viaţa mea oricum e în mâinile lui Dumnezeu şi numai ce vrea el face cu propria mea viaţă, însă neîncrederea riscă ruşine, neîncrederea riscă un trai mai prost interior pentru fiecare. Pentru că nu am înţeles că nici dragoste, nici suflete de oameni NU POT FI CUMPĂRATE NICIODATĂ ORICÂŢI BANI AM AVEA şi că deşi uneori putem cumpăra chiar şi oameni ca sclavi, ei nu ne vor iubi şi nu ne vor înţelege la modul real niciodată. De pomană ne spală pantofii cu limba obligaţi, unde e dragostea sau preţuirea reală câtă vreme prin neîncredere şansa reală este anihilată, pentru că fie este respinsă ca tardivă, fie este... perimată? Nu, nu-i trebuia prea multă carte lui cel ce nu există ca să înţeleagă că pur şi simplu dacă va proceda aşa, va ieşi post, în primul rând pentru el, cum niciunui cititor nu-i trebuie prea multă carte ca să înţeleagă ce scriu eu aici acum metaforic, trebuie să aibă doar o sensibilitate faţă de metaforă şi o lipsă de încrâncenare în a-şi face rău cu mâna lui şi de a nu aprecia o valoare reală şi binevoitoare.


Măi, băiete, tu chiar crezi că ai vreo şansă să rămâi cu aia cu care eşti acum? Predictibilitatea procesului îmi spune că nu, pentru că acţiunea este acţiunea este în mod vădit nefondată, apelul este oricum tardiv, iar recursul este inadmisibil. Ţie îţi este ruşine cu ea, pentru că e panaramă, nepotrivită pentru tine şi proastă, dacă treci peste această ruşine şi-i accepţi tupeul, râde toată lumea de tine, dacă nu suspenzi acuma cauza, o să fie în cauza cu mine acţiunea perimată. Adică apopo de indecizie, cam asta o să se întâmple, însă şi tu şi eu ne chinuim inutil şi ne facem cu mâinile noastre rău, eu încercând să introduc disperată tot felul de cereri în cele 6 luni pentru ca acţiunea noastră să nu se perime, tu chinuindu-te să demonstrezi că ar fi fondată o cauză a ta cu ea VĂDIT NEFONDATĂ! Şi uite aşa ne complicăm existenţa şi aş vrea şi eu măcar un singur argument juridic, nejuridic, prin care să-mi spui că n-aş avea dreptate, prin care să mă combaţi vizavi de măcar un singur capăt de cerere din cele înşiruite despre cauză, însă tu ştii bine că eu am dreptate şi continui să mă chinui până când apelul va fi tardiv, iar cauza perimată! Şi eu tot necombătută o să rămân în contradictoriu cu cealaltă şi se va alege oricum praful. Deja mă simt atât de străină şi de departe de toate astea, cum n-ai nici cea mai mică idee cât de străină şi de departe mă simt! La 20, 30 de kilometri distanţă, în Bucureşti, mă simt deja la mii de ani lumină depărtare... Tu ai vrut asta! Însă ţine minte: situaţia de fapt din fond a rămas aceeaşi în ceea ce mă priveşte, apelul este spre finalul termenului, nu e încă tardiv, dar mai e doar foarte, foarte puţin din el şi în scurt timp va interveni şi perimarea. Deci fă ce ai de făcut renunţând la cauza perdantă cât încă mai ai timp pentru că oricum o vei pierde şi pe aceea, însă şi cu mine va fi tardivă, inadmisibilă, perimată... Ascultă-mă ce-ţi spun, pentru că aşa e întotdeauna şi în procese, şi în viaţă... Iar eu am al dracului de bogată experienţă şi în materie de procese, şi în materie de viaţă...


Mirela Predan

NU doar pace, ci azi am declarat ŞI UN RĂZBOI!



Sunt un om paşnic şi un om al naibilor de tolerant şi de corect. Până la atacurile directe îndreptate împotriva persoanei mele. Poţi să mă şi înjuri, că nu mă supăr, însă acţiunea cu ură îndreptată împotriva mea mă poate face să ripostez. Am tolerat multe, inclusiv oameni mai proşti ca mine şi mult sub nivelul meu, câtă vreme au fost paşnici şi respectuoşi. Nu am ripostat jignindu-i. NU sunt conflictuală până când... nu se umblă la interesele mele vitale din invidie, din gelozie, din răutate pură etc. Manipularea lui cel ce nu există de a ne răzvrăti unii împotriva altora şi a debita despre noi o serie de enormităţi SF, în care evident că nici noi nu credem şi manipulare în care am căzut toţi în capcană până la urmă a fost de înţeles cu o singură condiţie: SĂ NE REVENIM ŞI NICIODATĂ SĂ NU-L MAI CREDEM. Pentru că dacă am pierdut toţi, am pierdut din cauza enormelor greşeli de a-l crede pe cel ce nu există şi nu o singură dată, ci şi a doua oară, de a ne lăsa seduşi de capcanele manipulării lui. În definitiv, şi eu m-am săturat de circul acesta al jignirilor la adresa mea, de domeniul evidenţei ca fiind halucinante, de manevrele astea intenţionate de dezbinare şi de circ. Să nu ne fie cu supărare, dar eu voi da în absolut toţi cei care se aliază cu cel ce nu există, care se abonează la banul public al lui cel ce nu există şi care fac ilegalităţi. În definitiv, nu greşeala este cea care mă deranjează, e umană, ci persistenţa în ea şi TUPEUL, TUPEUL ESTE CEL CARE MĂ DERANJEAZĂ ŞI MĂ INTRIGĂ ENORM. Când ştii că eşti prost, cel mai bine ar fi să taci, să nu te dai în stambă, pentru că este clar că dacă tu consideri că valorezi ceva călcând peste cadavre, nu faci nimic altceva decât să fii un real şi important gunoi în ochii tuturor. Nu sunt omul cu nasul de ceară să nu iert jignirile, dar nici nu mai am chef să mai fie repetate cu mult tupeu. M-am săturat să-mi croiesc viaţa în funcţie de gelozia altora şi netrebniciile altora la adresa mea, în mod cum nu se poate mai cert, m-am săturat şi de intrigi, de fitile, de aiureli. M-am săturat de comedii de trei parale şi de circ cu tot felul de nebune geloase pe mine şi cu tot felul de inepţii. NU mai stau să mă cobor niciodată la mintea lor, câtă vreme nu suntem de-o vârstă, nu suntem de-o teapă, nu am făcut împreună şcoala să învăţăm împreună limba română şi limbi străine, nici invers nu am mers la făcut trotuarul împreună şi nu am pus ochii pe bărbaţi cu mult mai în vârstă ca să ne dorim banii de la el. Deci ca atare, eu fără să fiu atacată la modul direct şi tupeist, nu stau să ripostez. Pentru că ştiu că fiecare pasăre pe limba ei piere, rostirea adevărului în faţă m-a făcut să am parte de incredibil de mulţi duşmani. Ştiu că e deranjant să ţi se spună adevărul în faţă, asta este, prefer această cale şi o voi prefera întotdeauna perversităţii, falsităţii, teatralităţii şi jocului dublu. Într-adevăr, cel ce nu există este campionul la aşa ceva, dar m-a uimit şi m-a intrigat totodată cât de multe persoane au parcurs acelaşi drum, persoane care, dacă ar fi avut vreo putere, la fel ar fi procedat fără discuţii.


În seara asta m-a şocat ceva: teatralitatea incredibilă a unei persoane, falsitatea şi circul. După cel ce nu există, ea e mic copil, fără discuţii, într-un război în care nicio clipă nu ar fi trebuit să-l poarte cu mine pentru că îi garantez şi ţin să o avertizez că îl va pierde. NU, NU SUPORT ŞI NU AM DE CE SĂ SUPORT TUPEUL, NESIMŢIREA, TEATRALITATEA. Adică după ce că tu eşti vinovată, tot tu mai ai şi tupeul să mă sfidezi. Măcar taci şi nu încerci să pretinzi nişte inepţii, măcar atâta lucru. Dar nu-i nicio problemă,.eu ştiu să port un război mai mult decât îşi poate imagina cineva, într-o postură absolut incomodă pentru acea persoană. DE VINĂ SUNTEM DE FAPT NOI TOŢI: CĂ SUPORTĂM ŞI SUNTEM MULT PREA TOLERANŢI CU TUPEUL ŞI TEATRALITATEA. Nu, nene, eşti parşiv, du-te dracu, n-am nimic cu tine, dar NU în jurul meu, în mod cert. Iar dacă ea tot nu a înţeles că NU mă pot coborî la mintea ei, cel mai indicat fiind să nu adopte parşivenia tupeului cu mine, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, eu îi spun că îi declar război făţiş, făţiş, nu pe ascuns, pentru că cu mine nu merge cu ascunzătoarea şi să o văd cum se descurcă cu mine, dacă poate... Eu am avertizat de prea multe ori că sunt un om prea tolerant şi nu doresc război cu nimeni, dar să-l ferească Dumnezeu pe ăla care îl caută cu lumânarea. De ziua ei îi fac cadou UN RĂZBOI şi să-l poarte cu mine dacă... poate!


Mirela Predan

ÎNCĂ O DATĂ AMPLE PRECIZĂRI LEGATE DE DRAGOSTE ŞI DE ADEVĂRATA MEA RELAŢIE CU CEL CE NU EXISTĂ, CA SĂ NE ÎNŢELEGEM CLAR!!!!



Aş vrea să fac încă o dată nişte precizări cum nu se poate mai publice: NU-L JIGNESC PE CEL CE NU EXISTĂ, NUMAI DOMNUL, ATÂT, dar încă o dată mă simt nevoită să fac nişte precizări publice: NU AM MINŢIT CU NIMIC, DAR ÎNCĂ O DATĂ ŢIN SĂ REPET ASPECTUL CĂ NU ÎL MAI IUBESC, NU ŞTIU DACĂ CHIAR L-AM IUBIT VREODATĂ, CÂT A FOST NECESITATE DE A AVEA UN LOC DE MUNCĂ ŞI CÂT REVOLTĂ ULTERIOR CĂ MI-A SPUS CĂ NEVASTA ŞI-AR FI GĂSIT AMANT, CÂT AM PUS BOTUL LA VRĂJEALĂ ŞI LA PĂCĂLEALA LUI DE FAPT. NU AM FĂCUT NICIOODATĂ SEX SAU DRAGOSTE SAU CUM VREŢI VOI SĂ-I ZICEŢI CU EL! DIN SIMPLU MOTIV CĂ NU AM ACCEPTAT. DA, AM ACELE ŞOAPTE DE DRAGOSTE ÎNREGISTRATE, DAR ŞOAPTE DE DRAGOSTE, NU ALTCEVA. CALCULATORUL ESTE ÎN CONTINUARE STRICAT ŞI NU LE POT ACCESA. NU AM MAI COMUNICAT DELOC CU EL DIN LUNA SEPTEMBRIE A ANULUI 2015, NU MĂ INTERESEAZĂ SĂ COMUNIC ÎN NICIUN FEL, NU MĂ ÎMPAC, NU RETRAG NICIO PLÂNGERE PENALĂ, NU ESTE O RĂZBUNARE DIN DRAGOSTE, DOAMNE FEREŞTE, CI ESTE UN DREPT AL MEU LEGITIM LA APĂRARE, ÎN DEFINITIV, FAŢĂ DE PARŞIVENIA LUI, DE MINCIUNILE LUI ŞI DE DENIGRĂRILE LUI LA ADRESA MEA CU ÎNCĂLCAREA LEGII. Da, i-am spus la un moment dat că o să mă răzbun şi o să fac public tot dacă nu încetează cu măgăriile la adresa mea, n-a încetat, m-am răzbunat şi am făcut public tot. Ce trebuia să înceteze? SIMPLU, CRED CĂ AM VORBIT DESTUL DE CLAR: CU ABUZUL ÎN SERVICIU LA ADRESA MEA ŞI LA PERSECUTAREA MEA CU INFORMAŢIILE DE INTERES PUBLIC, CU GELOZIA, CU SCOSUL MEU DE NEBUNĂ, CU DISPOZIŢII ASUPRA VIEŢII MELE. Dacă mă lăsa să plec când eu am vrut să plec, NU mai era absolut nicio problemă şi nu se ajungea aici, dar trebuia să-mi spună ce vrea foarte clar şi foarte răspicat: nu că a furat Marcela Haida şi că-i transmite informaţii din Primărie lui Apostol Muşat, pe urmă eu sunt nebuna, ce am de împărţit cu Marcela Haida? Nu că să-l înregistrez pe Toma că vrea să-i ia locul, pe urmă eu sunt nebună de ce l-am înregistrat. Nu că să fie gelos pe toată lumea din juru-i, deşi nu aveam nicio tangenţă cu nimeni de altă natură, dar nici el nu mă lua. Păi, cum vine asta? Nici cal, nici măgar! Că Ştefan Rohnean nu ştiu ce face, pe urmă că e bun prieten cu Ştefan Rohnean, că Gabriela Baicu vrea să-l bage în puşcărie alături de Mihai Anghel, face circul ăla cu plângerile penale ale familiei Pavel ca să... am intrare în secţia de Poliţie, când eu i-am spus să şi le retragă şi să ne împăcăm, el mă pune să scriu de rău de familia Pavel, să mă duc cu Pavel Sile la DNA că e un infractor, lui Cătălin Pavel îi spune să mă înjure şi să mă ameninţe. Mie îmi spune că nu e bună Roxana Niţu, că vrea s-o dea jos, mă trimite la Ion Trămândan, la Ministerul Educaţiei, vorbesc cu Coca Codreanu, o schimbă din funcţia de director, când colo, eu eram dracu, ce-aveam de împărţit cu ea! Păi, aveam de împărţit cu ea că mi-a făcut plângere penală mincinoasă, era normal să am! Şi numai aşa,.între ciocan şi nicovală. Ba Bebe Dumitru, ba Niculae Maican, ba Apostol Muşat, ba Niculae Dima, ba nu ştiu cine naiba. Mi-au venit dracii când a fost faza cu dl. Gheorghe Grigore, pentru că era o persoană pe care o apreciam şi o stimam foarte mult şi NU puteam minţi că m-a agresat în vreun fel sau m-a abuzat în vreun fel sexual, ca să-l scot de infractor deosebit de periculos, traficant de carne vie şi nu ştiu ce rahat ce aţi văzut şi ca mizerii de campanie de fapt. Păi, m-a agresat pe mine vreodată dl. Gheorghe Grigore? NICIODATĂ! Şi atunci cum era să mănânc un aşa rahat! Sau m-a obligat pe mine dl. Gheorghe Grigore să fac sau să nu fac ceva? NICIODATĂ! Şi atunci cum era să mănânc aşa rahat? Sau am văzut eu vreodată că se ocupă de infracţiuni dl. Grigore? NICIODATĂ! Da, am recunoscut, că l-am înregistrat, nu de fiecare dată, mi-am cerut scuze oficial, dar nici nu aveam încotro, că de cel ce nu există şi de pretenţiile lui absurde nici nu mai scăpam. Nu glumesc pentru că nu-mi arde de glumă, dar dat fiind refuzul meu de a mai face înregistrări, a apărut şi prima plângere penală mincinoasă îndreptată împotriva mea. A chemat Salvarea, a vrut să mă interneze la nebuni, a vrut să mă scoată de handicapată şi de infractoare, de agresoare şi de nu ştiu ce, pentru că, în ciuda conştiinţei mele, eu n-am putut face măgăriile pe care el mă punea să le fac. Nu, aş minţi să spun că numai pentru dl. Gheorghe Grigore mi-am pus pielea în saramură. Mi-am pus-o şi pentru Mihai Anghel, şi pentru Nichita Toma, şi pentru multe persoane pe care eu nu le-am considerat vinovate. NU CRED SĂ SE FI ALES NIMENI CU NICIUN DOSAR PENAL ÎN MOD ABERANT. Uite, la Poliţie la Otopeni mă cheamă, nu se poate retrage fără declaraţii, faţă de vrăjitoare nici eu nu vreau să retrag plângerea, CUM CREDEŢI OAMENI BUNI CĂ DACĂ CHIAR DEPUNEAM O ABERAŢIE LA MODUL REAL, NU VĂ CHEMA ŞI NU VĂ LUA NIMENI LA ÎNTREBĂRI? Haideţi să fim serioşi. Şi dacă eram nebună cu acte, ei tot erau obligaţi să se sesizeze, să înregistreze şi să cerceteze, chiar dacă ulterior clasau, văzând că sunt nişte halucinaţii ce-am pretins eu acolo de fapt! EU ŞTIU CE-AM FĂCUT EU, CE MI S-A ÎNSCENAT, CE S-A ABERAT DUPĂ AIA, CE S-A TRUCAT ÎN NUMELE MEU CA E-MAIL-URI, CE S-A FALSIFICAT, NU MAI ESTE PROBLEMA MEA.


NU I-AM DEDICAT LUI POEZII DE DRAGOSTE, CHIAR ŞI O BRUMĂ DE IUBIRE SĂ FI FOST LA UN MOMENT DAT, A APUS DEMULT TOCMAI DATĂ FIIND PERVERSITATEA INCREDIBILĂ DE CARE A DAT DOVADĂ ÎMPOTRIVA MEA. Pentru că una este să te sfătuieşti cu cineva, de exemplu: uite ce-a furat Ion Popescu, să vezi pe documente că a furat, alta este să impui cuiva să facă plângere penală vădit mincinoasă, pentru că altfel imi ia gâtul, îmi ia casa, mă scoate de nebună! NU SE POATE AŞA CEVA. DA, DE LA GELOZIE S-A PORNIT, PENTRU CĂ DACĂ CEA CE NU EXISTĂ ERA SĂNĂTOASĂ LA CAP, ÎNŢELEGEA CĂ NU AM CU BĂRBA-SU CA BĂRBAT DE ÎMPĂRŢIT NICIO TREABĂ, NU ŢINEA MORŢIŞ SĂ TOCMEASCĂ PERSOANE CARE SĂ MĂ ÎNJURE, CARE SĂ MĂ DENIGREZE PRECUM MARIAN CALOIANU SAU CIRCUL CARE A IEŞIT CU CĂTĂLIN PAVEL. Normal că astea au fost aspecte murdare care m-au intrigat. Nu înseamnă că după 17 ani nu mai sunt ziaristă, ci nebună, că e o muiere geloasă de ce îmi fac treaba corect, asta e clar! Mai ales că NU avea competenţele profesionale necesare să mă judece ea. Pe partea ailaltă circul şi gelozia lui cel ce nu există, că mă iubeşte, că va divorţa, că nevastă-sa şi-a găsit amant. NU MĂ INTERESA PE MINE CEL CE NU EXISTĂ CA BĂRBAT, EU N-AVEAM LOC DE MUNCĂ, AM AVUT ÎNCREDERE ÎN EL ŞI ÎN PROMISIUNILE LUI, AM ÎNCERCAT SĂ-MI FAC TREABA CÂT MAI BINE PROFESIONAL, PÂNĂ CÂND A LUAT-O RAZNA ŞI NU ŞTIAM DE UNDE MI SE TRAGE. A spus... Gina Pavel despre contabilitatea mea internă. Draci. Cea ce nu există ştia chiar de la mine informaţiile în cauză, pentru că eu i le spuneam, dar nu o credeam în stare să mă speculeze şi să mă batjocorească la modul ăsta din gelozie. Normal că au fost aspecte care m-au deranjat. Pentru că dacă eram nebuna eu, nu stăteam opt luni de zile să-i transmit ei mesaje, iar ea să folosească informaţiile împotriva mea. Din ce în ce mai des, din ce în ce mai aiurea, din ce în ce mai virulent împotriva mea şi normal că nu înţelegeam ce se întâmplă. Că dacă n-aveam minte, trebuia s-o fi sunat când mă chema bărba-su sâmbăta în Primărie să-i zic: "vino cucoană şi iaţi-l de aicea, uite înregistrarea ce mai zice că mă iubeşte, descurcaţi-vă că mie nu-mi trebuie ca bărbat, na, are de lucru până seara târziu, are cununie? Pe bune? Ia uite ce lucru are şi ce face pe aicea.". Asta trebuia să fac. Dacă aş fi procedat aşa, nu m-ar mai fi scos din gelozie nimeni de nebună, asta e clar. Prostia a fost a mea că nu am procedat aşa, am zis să nu-i fac nici lui rău, aşteptând mai bine de un an de zile să se potolească, am zis că nici ei n-am de ce să-i fac rău că e prietena mea. Obstinaţia cu care m-a denigrat şi a vrut să mă scoată musai de nebună şi să mă distrugă normal că m-a deranjat.

Cam asta a fost pe scurt povestea mea cu cel ce nu există, care nu a renunţat la ideea de a mă distruge din răzbunare din dragoste nici până în ziua de azi. Chiar am avut de suferit de pe urma infracţiunilor cauzate, cel ce nu există trebuia să mă lase să plec când am vrut să merg la Bucureşti, îmi găsisem de lucru, dar nu stă oferta să mă aştepte pe mine doi ani, e normal. Dacă mă oprea, mă oprea la modul civilizat. Când ai toate înregistrările cu tot ce fac şi tot ce mişc pe mână, ce dracu să mai şi verifici pe deasupra? EU CONSIDER CĂ AM PROCEDAT CORECT PENTRU CONTEXTUL DAT. Încă o dată ţin să repet că au fost sute de bărbaţi însuraţi sau chiar şi liberi care s-au luat de mine ca femeie la viaţa mea, nu exagerez, NICIUNUL N-A AVUT PROBLEME DE GELOZIE SAU DE LIPSĂ DE ÎNŢELEGERE DIN PARTEA MEA. Na, bărbatul e bărbat, o vrea şi el acolo ceva proaspăt, dar femeia aia e şi ea o fiinţă, n-o abuzezi, nu te comporţi aşa. Vrea, bine, nu vrea, las-o în pace, nu veni s-o dea afară de la serviciu pe motiv că... suferă de schizofrenie. Asta mi s-a părut cel mai de rahat, nu scoate tot felul de baliverne şi de poveşti despre ea! E UMAN ŞI LOGIC CE SPUN EU ACUMA SAU NU E AŞA?


NU sunt o panaramă, departe de mine chestia asta, Doamne fereşte, însă pentru mine există un principiu: EU NU AM CHEF, PENTRU CĂ EU SUNT FEMEIE ŞI MĂ UMILESC, DAR DACĂ TU VREI SĂ FACI SEX CU ALTA, N-AI DECÂT SĂ TE DUCI. Problema intervine moral, nu sexual, când tu, ca bărbat, te îndrăgosteşti sufleteşte de alta sau mă desconsideri pe mine şi mă faci să sufăr pentru alta sau nu pot să vin eu să te întreb ceva banal că e alta şi să nu cumva să mă vadă. Asta e nebunia pe care nu o pot suporta. Asta nu înseamnă că nu te iubesc pe tine, bărbat sau nu înseamnă îţi creez o mie de probleme şi fac 1000 de verificări din... gelozie. Du-te, nene şi fă sex cu cine ai chef, dragostea e un pic altceva, dacă atât te taie pe tine capul s-o iubeşti sufleteşte pe alta şi să-mi faci mie probleme din cauza ei, atunci chiar nu mă meriţi şi n-avem ce naiba mai discuta. Ştiu, probabil că nu sunteţi de acord cu mine, dar eu asta sunt. NU STAU SĂ MĂ ASCUND CĂ SUNT AMANTA, AMANTA N-O SĂ FIU NICIODATĂ, A NIMĂNUI, ASTA E CLAR, vrei şi pe alta, adu-o de faţă cu mine, eu zic că sunt sora, faceţi sex şi eu nu mă bag, dar ai grijă de casă, de copii, eventual, dacă sunt, nu mă jigni pe mine pentru ea, nu mă suspecta pe mine, pentru ea, n-o crede pe ea în detrimentul meu pe motiv că are fundul mai bombat şi geme mai bine în pat, aia e altceva şi deja cred că e măgărie să-mi faci mie probleme pentru ea, iar ea să fie satisfăcută moral peste suferinţa mea! NU dau în tine, nu mă răzbun, nu mă interesează, dar plec şi nu mă mai vezi niciodată dacă faci aşa ceva!  PLEC, NU STAU ORICÂT DE UMILĂ, PENTRU CĂ ALTFEL N-AM CE... MÂNCA. Chiar dacă o să-mi fie greu, n-oi muri, m-oi descurca! Am avut la viaţa mea şi salarii foarte mari, şi perioade în care am adunat chiştoace de ţigări de pe drum să fac penale, dar nu m-am dus să profit de pe urma unui bărbat să-mi dea, să stau pe capul lui că n-am unde să stau, să nu vreau muncă, ce... miros de mâncare, eu vreau parfumuri fine, ce, merg cu autobuzul, eu vreau maşină la scară, ce, eu să mătur, vreau servitori, cum să mătur eu aicea, eu am oase în burtă, eu stau, dau doar comenzi la alţii ce să facă, dar nici altă treabă n-am, adică, mă, nu mătur că n-am timp, stau de dosare, nu că-mi cade burta şi mi-e lene şi gelul de pe unghii dacă fac un pic de treabă şi obosesc, nu mai sunt bună la pat, ce, tu eşti prost, eu sunt deşteapta, nu, eu nu mănânc, eu ţin cură de slăbire, femeia de casă NU mai ţine cură de slăbire să fie sexy neapărat. N-AM FĂCUT NICIODATĂ ASTA ŞI MI-E GREAŢĂ DE AŞA CEVA. PANARAMA NU E AIA CARE, DEŞI CURTATĂ DE 100 DE BĂRBAŢI TACE ŞI NU FACE CIRC ŞI NU SPUNE NEVESTELOR CE FAC BĂRBAŢII, PANARAMA E AIA SCLIFOSITĂ, CARE A UITAT NISIPUL DE PE FUND CÂND SE JUCA MICĂ FIIND ŞI MUCII DE LA NAS CĂ N-AVEA MĂ-SA BANI DE BATISTĂ, ACUMA VREA SERVITORI, VREA AUR, VREA MAŞINĂ, ÎI CADE RANGUL, FĂRĂ MUNCĂ,.CI LA DISCREŢIA UNUI BĂRBAT, CARE NU SE POATE SIMŢI DECÂT PENIBIL ŞI EL CÂND VINE MUIEREA ŞI FACE AŞA CEVA! E ABSOLUT NORMAL! Asta pentru mine înseamnă mai al dracu decât prostituţia, măcar prostituţia e un serviciu sexual cinstit, ca orice alt serviciu, în definitiv, poate greşesc eu, dar ori că te plătesc ca şofer să-mi conduci maşina, ori că te plătesc ca manichiuristă să-mi faci ungiile, ori că te plătesc să faci sex, mie mi se pare cam tot un drac! Nu e de mine aşa ceva, nu toată lumea se pricepe la toate, nu ştiu să conduc maşina, n-am carnet, ungiile ştiu să le fac, asta e altceva, nu fac sex pe bani că nu mă pricep la aşa ceva. Dar dacă aş fi făcut-o, măi, nene, te costă atâta ora, ai plecat, ai uitat şi am uitat de existenţa ta, nu-mi fac treaba bine, concuerenţa-i mare, nu dai banii,.altă dată să nu te mai prind pe la uşa mea. Şi tot independentă aş fi fost de fapt şi de iubit aş fi iubit tot un singur bărbat pentru care aş fi fost în stare de orice sacrificii şi tot nu i-aş fi venit cu sclifoseli din astea penibile, asta e clar!  


Revenind la cel ce nu există, ştia bine că NU mă interesează ca bărbat, i-am fost absolut fidelă în raport de muncă, potolea gelozia nevestei dacă era bărbat sau mă lăsa să plec pur şi simplu fără ameninţări şi fără jigniri şi fără comedii din astea la adresa mea. I-am spus-o clar că n-am nevoie de război cu el neapărat, l-am implorat, doar nu i-am căzut în genunchi cu chestiuni normale: să nu mai fiu înjurată în mijlocul Primăriei, să nu mai creeze circ, să nu mă mai privească cu gelozie, el mai al dracu făcea. Şi atunci, normal, că am declanşat şi eu războiul, nu i-a convenit, dar lucrurile din timp nu putea să le potolească la un fel. Păi, şi atunci ce vrei? Să mor eu ca să mă ai veşnic în posesie şi să ştii că din groapă oricum nu te mai pot înşela? Faci precum criminalii ăia sadici? A vrut război cu mine, acuma să-l poarte, păi, nu se poate aşa ceva.


NU MAI VREAU SĂ MAI REVIN NICIODATĂ CU EXPLICAŢII. Mă apuc de lucru că şi aşa sunt în întârziere şi am de lucrat pe dosare penale, nu am renunţat. Mai am şi civilele, am treabă, nu-mi arde de circotecă. CINE MĂ CREDE BINE, CINE NU, N-ARE DECÂT, CINE MĂ IUBEŞTE, BINE, TREBUIE SĂ MĂ ŞI CREADĂ, CINE NU, N-ARE DECÂT, EU STAU FOARTE BINE ŞI SINGURĂ, CĂ CHIAR M-AM ÎNVĂŢAT CU SINGURĂTATEA. Dacă mă vezi că fac idioţenii, atunci da, răzbună-te pe mine, dar dacă nu le fac, crede-mă Dumnezeului şi pe mine pe cuvânt că nu le fac! Pentru că şi eu m-am săturat.


Mirela Predan

DE CE UN NU HOTĂRÂT GELOZIEI...



Aveam 7 ani. Părinţii mei au divorţat. Motivele: gelozia exagerată. Mi-a fost uşor şi mie? Nu mi-a fost uşor. Mama s-a recăsătorit cu un jurist. Nu l-a lăsat să lucreze, din... gelozie să nu cumva să-şi găsească pe vreuna la cabinet. Era învăţătoare. A renunţat şi ea la serviciu, atrasă de iluziile recuperărilor de case şi terenuri din Dolj de după Revoluţie. Cinci inşi am trăit dintr-o pensie, a bunicului, Dumnezeu să-l odihnească şi pe el. Mi-era foame şi fugeam la mătuşă-mea, sora bunicii, Dumnezeu s-o odihnească. Să mănânc. Invariabil aveam la masă: ciorbă de cartofi sau ciorbă de fasole, apă chioară. Mi-a fost uşor? Am pus mâna pe carte şi-am învăţat crezând că numai iluminarea prin învăţătură mă poate scuti de astfel de necazuri şi de sărăcie în viaţă! Draci! De gelozia altora n-am scăpat nici până în ziua de azi.
La 18 ani, prima mea dragoste. Un tânăr frumos, inteligent, dar cam... nebun. Eram virgină şi mă ţinea... ascunsă, pentru că el, mă rog, scriitor, era prieten cu o jurnalistă. Veneam la cenaclu, nu vorbeam nimic, voia doar sex, de fapt durere, zero tandreţe, până când am pus capăt acestei relaţii, sătulă de un asemenea circ. Am suferit, era normal să fi suferit. Am jurat un război total şi complet geloziei. Cum am terminat relaţia? Nu i-am mai răspuns la telefon. Sunt ferm convinsă că a profitat şi şi-a bătut joc de dragostea pe care i-o purtam. Nu aşa te comporţi cu o fată, mai ales că era şi primul. Îmi repeta abuziv că nu crede că o să renunţ la el vreodată pentru că... prima dragoste nu se uită niciodată. Şi uite că am uitat-o după vreo câţiva ani de chin. S-a însurat cu alta, nici cu mine, nici cu cea cu care era atunci. Nu l-aş mai fi acceptat oricum niciodată. La mine niciodată înseamnă niciodată. M-a marcat povestea şi am jurat că niciodată nimănui acest lucru nu i-l mai permit!

Aveam numai 21 de ani când a murit tata. Asociatul lui de firmă mă luase la şantaj să-l îngrop pe tata, dar să-i dau... maşina şi calculatorul din casă că sunt ale... firmei. Serios? L-am dat afară din casă, l-am îngropat pe tata cum am putut şi eu, cred că i-am făcut o înmormântare frumoasă. Atunci m-a şocat pentru prima dată cum de sunt luată de tâmpită şi cum se poate profita de moartea unui om, tânăr, la numai 44 de ani...! Ce înseamnă lumea. Consecinţa a fost că nici firma nu a mai mers, asociatul n-a putut să-şi facă nici actele de şomaj, la bani n-a mai umblat nimeni, i-a luat banca. Asta e! Mi-a fost uşor fără tată în vâltoarea lumii? Nu mi-a fost uşor!

Aveam numai 23 de ani când m-am decis să plec să mă mărit la Târgu-Jiu. Am vândut casa lui tata, mi-am cumpărat acolo, din nou... gelozie, suspiciune, am vândut, am cumpărat în Ghermăneşti. Da, am avut curaj, m-am descurcat oricum.

Aveam numai 25 de ani când m-am decis să-mi sacrific viaţa pentru altul. Dintre mine şi acel altul am preferat să-mi asum riscul de a muri eu. Nu ştiam cum şi sub ce formă vine moartea. Prin supradozaj de drog în Coca-Cola. De unde să ştiu? Eu mă feream de călcat de maşină, de bâtă, de pistol... Fusesem avertizată că... s-ar putea să mor. N-am murit, dar m-am chinuit îngrozitor. Am văzut cu ochii mei porţile cerului şi m-am întors în durerea fizică a sevrajului. Mi-a fost uşor. Nu mi-a fost uşor. Culmea e că persoana pentru care m-am sacrificat mi-a întors spatele. Nu avea ce să-mi explice, rece, nu am mai vrut niciodată să-l revăd. I-am mulţumit lui Dumnezeu că mi-a lăsat viaţa. Mi-a fost uşor? Nu mi-a fost uşor!

Am lucrat, am muncit, am făcut fală pretutindeni, m-am chinuit cum am putut şi eu în viaţă, până când am dat de alt demon: cel ce nu există. Voi credeţi că mi-a fost uşor ca, cu cât i-am fost mai fidelă, cu atât să-mi facă mai mult rău din... gelozie. A lui, a nevestei, a amândurora. Dosare penale, dorinţa de a mă scoate de nebună, toate mizeriile alea. Singură, fără un leu în buzunar, eu, contra primarului. Mi-a fost uşor? NU, NU MI-A FOST UŞOR.

DAR JUR CĂ NU MAI VREAU SĂ MAI REPET ACELEAŞI MIZERII NICIODATĂ. GELOZIA ESTE PENTRU MINE CIUMĂ, O PATIMĂ UMANĂ, COMPLET STRĂINĂ DE IDEEA DE CREŞTINĂTATE, DE DUMNEZEU. Din cauza geloziei exagerate a părinţilor, am avut de suferit în copilărie, din cauza geloziei am avut de suferit enorm în viaţă eu. Nu sunt un om gelos, DAR AM DECLARAT UN RĂZBOI TOTAL ŞI COMPLET GELOZIEI, INDIFERENT DE PURTĂTORUL SAU DE PURTĂTOAREA EI. Numai probleme anormale am avut din cauza geloziei şi a urii produse de gelozie în viaţă, sunt sătulă şi de neîncredere în mine, deşi eu pot, eu pot foarte multe, inclusiv să-mi risc viaţa pentru un bărbat, la cât se poate de propriu, jur că nu e o poveste inventată. Era să crăp eu, asumându-mi în locul altuia nişte anchete, într-un joc deosebit de periculos al serviciilor secrete. Numai că am învăţat un lucru: de acum încolo NU mai risc doar că am auzit eu la telefon nu ştiu ce convorbire şi nimeni nu bănuia că eu sunt atât de "nebună" încât pe furiş să-mi asum eu riscul, riscul de-a muri. Să zic dacă tot e să moară cineva, aceea vreau să fiu eu, nu tu, ce-o fi o fi, trăieşte tu! Acesta este omul, femeia Mirela Predan, de aceea nici nu mi-a venit să cred în ce hal am fost denigrată şi prezentată la modul mincinos. Asta nu înseamnă că nu am putere. Păi, ce putere supremă până la urmă vreţi decât aceea de a zice: nu, la războiul ăsta merg eu şi ce-o fi o fi, eu NU mă tem! De moarte eu nu mă tem. Alţii fac pe ei de frică în faţa morţii, mă lasă rece teama de moarte, dacă am împărăţi unii dintre noi lumea, alţii dintre noi am muri, atunci m-aş teme: de cutremur, de boală incurabilă, de accidente, de crimă. Nu mă tem! Asta NU înseamnă că îţi permit, criminalule, să mă omori, cum s-a întâmplat în iulie 2015 cu tăierea prelungitorului de curent electric! Nu, dacă vrei să mă omori, răspunzi! Eu NU mă sinucid, oricât mi-ar fi de greu!

Mă uit acum, tot felul de cauze, oameni disperaţi în faţa instanţei, nu înţeleg ce se întâmplă cu ei, în cauze mult mai puţin complexe decât cele pe care le am sau le-am avut cu cel ce nu există eu. Omul se sperie când altul îi face o plângere penală, fie ea fără niciun substrat. Cum? Eu? Chemat la Poliţie să dau declaraţie eu? Le explic senină că eu m-am luptat cu un primar şi l-am învins. Cine? Fosta dumitale nevastă a depus plângerea? Pleacă, domnule, de aici? Ce relaţii are ea şi ce putere să facă aicea circ, pe cine să mituiască? Hai, domnule, eşti ditamai bărbatul, fii serios, despre ce dracului vorbim aici? Despre mers la închisoare în niciun caz, stai liniştit!


Sunt un munte, dar uneori mai plâng. Nu mă tem pentru că eu cred cu putere în Dumnezeu, însă problema este alta: mă tot întreb de ce mi-a dat atâtea palme numai mie Dumnezeu. Toată viaţa am fugit de... gelozie, numai peste gelozie mi-e dat să dau, toată viaţa am avut atâta putere şi atâta încredere în mine, nu m-am dezamăgit niciodată, dar de ce sunt privită cu suspiciune numai eu? Fără să mă laud, mă simt o eroină în faţa vieţii. Şi atunci? De ce dracului sunt întotdeauna crezuţi alţii mai puţin capabili şi mai puţini dispuşi la fidelitate şi la sacrificii decât mine? Sigur că iese prost, întotdeauna prost şi pentru ei, numai că atunci când iese prost, nu se mai poate face nimic, pentru că este prea târziu, mult prea târziu. Numai de gelozie şi de lipsă de încredere în mine n-am nevoie! Nu m-am învăţat minte să fug de aşa ceva ca de drac şi întotdeauna iar am încredere în oameni şi ei mă mint, mă privesc cu... gelozie, mă rănesc şi iar mă doare. Am iubit atât, am dăruit atât de mult, inclusiv lui cel ce nu există, ca să ajungem unde s-a ajuns. La dracu, dar pe mine cine m-a apreciat la modul real şi cine m-a iubit? Au ajuns să mă judece cum scriu, culmea, analfabeţii, au ajuns să se dea eroi cei care nu-mi ajung nici până la degetul de la picioare. Şi atunci? Sigur că sunt dezamăgită şi am un sentiment groaznic. Doamne, de ce numai mie îmi dai asta, Doamne, de ce numai eu? Mă simt atât de bătrână de pomană. Şi atât de singură ca întotdeauna încât... Adevărul supără, adevărul doare. Şi uneori mă întreb şi eu care mi-e destinul, dacă aşa o voi duce la infinit. Nu de alta, dar în visele mele de copil, finalul era până la urmă, unul... fericit şi fără... gelozie. Să cred în visele astea, să nu cred? Viaţa mi le-a spulberat în totalitate şi mă simt atât de inutilă umanităţii, deşi sunt ferm convinsă că... Mirela Predan va rămâne un nume mult după moartea mea. La ce-mi serveşte nemurirea asta, la ce mi-ar folosi şi banii, dacă veşnic sunt tot aşa? NU SUNT EU DE VINĂ, PENTRU DUMNEZEU CĂ ALŢII MAI AI DRACU DECÂT MINE AU DEZAMĂGIT! ŞI NU MAI AI ÎNCREDERE ÎN NIMENI, NICI ÎN MINE. Iar incertitudine, iar nesiguranţă, iar despărţiri fără explicaţii, habar neavând unde anume am greşit şi cu ce-am dezamăgit! Nu mai vreau! Sunt absolut sătulă de asta! Mai am atâta dragoste şi atâta fidelitate de oferit! Nu trebuie decât să încerci un singur lucru: SĂ AI ÎNCREDERE ÎN MINE. Eu îţi jur că NU te voi dezamăgi. Însă chiar am nevoie de delicateţe peste rănile sufletului meu, nu de duritate din... gelozia, gelozia alteia, NU trăiesc în funcţie de gelozia alteia faţă de mine, NU am făcut niciodată nici cel mai mic rău din gelozie, dar s-o ferească Dumnezeu pe aia care mă face iar să sufăr pe motiv că e ea geloasă, nu de alta, dar m-am săturat şi eu. Ce-ar trebui să fac? Să fiu nebuna care să urăsc toate femeile planetei? Păi, oricând se poate ivi o potenţială rivală, hai să înlăturăm toate femeile de peste tot atuncea, să fiu numai eu! Doamne fereşte! Asta e curată nebunie. Sunt milioane de potenţiale partenere, de aia şi e gelozia o prostie. N-o să fiu eu, o să fie alta, aşa cum a fost şi cu primul prieten, că n-a rămas nici cu... geloasa, dar m-a chinuit şi pe mine, deci tot balansul ăsta a fost complet inutil. Dar m-a pierdut şi pe mine, aiurea, fără să mai pot arăta un potenţial de dragoste şi de înţelegere, în definitiv! Unde aţi văzut voi în Biblie gelozie? Iosif pe Maria? Isus Hristos pe Maria Magdalena? Maria Magdalena pe Isus Hristos? E de neconceput, IAR GELOZIA E UN PĂCAT INCONTESTABIL ATUNCI CÂND ESTE CLAR CĂ E OPUSUL IUBIRII ŞI BUNĂTĂŢII. Cum să vreau să-mi înlătur rivala distrugând-o? Distrug un om cu sentimentele lui, cu viaţa lui, cu chinul lui. Sigur, acest lucru NU îi este plăcut lui Dumnezeu.

Cam asta este viziunea mea asupra vieţii şi are cineva impresia că dacă eu minţeam, îmi aminteam să repet atâtea amănunte perfect? Să joc teatru? Să joc teatru, în definitiv, ca să obţin ce? Să mint ca să obţin ce? În definitiv un nou sacrificiu. NIMENI NU SE PREFACE ŞI NU LUPTĂ CA SĂ OBŢINĂ.. SUFERINŢĂ, ÎN DEFINITIV! Aşa că e o vreme bună spre reflecţie. Spre reflecţie şi spre maturitate. EU NU TRĂDEZ PE NIMENI, PE MOTIV CĂ ÎL VĂD CU ALTA. RĂMÂN ACEEAŞI ÎN FIDELITATEA MEA. DAR DACĂ ACEA ALTA VINE LA MINE CU GELOZIE, DEJA E O PROBLEMĂ, PENTRU CĂ ÎMI ACTIVEZ ŞI EU INSTINCTUL DE APĂRARE ŞI ZIC: NU SE POATE, DINTRE MINE ŞI TINE DACĂ VREI ÎNCĂIERAREA, CEA CARE VA FI LA PĂMÂNT, VEI FI TU, NU EU! Tocmai pentru că eu NU mă oftic din gelozie, e un avantaj major şi stau şi te fac cu sânge rece, nu discut cu tine, cea care îţi permiţi chestia asta cu mine. 36 de ani de viaţă de dezastru, marcat de gelozie. Precum câinele care muşcă de nebun pe stradă trecătorii că i se pare lui că nu e în regulă şi sfârşeşte prin a fi eutanasiat, logic, cam asta e gelozia. Şi nici sfârşitul nu e unul OK. Chiar credeţi cumva că cea ce nu există s-a simţit confortabil cu tot valul ăla de ură la adresa mea? Nu, toată lumea o ia de nebună, doar că nu-i arată în faţă, e sentimentul omului de a se autoumili în faţa şefului, cel ce nu există, dar cine naiba credeţi că dă trei parale pe ea, după tot acel conflict complet inutil cu mine? Sincer, i-am şi spus: NU mă interesa ca bărbat bărba-su, putea să stea absolut liniştită, nu să vrea distrugerea mea cu atâta ură, pentru că i-am spus că pe altul îl iubesc eu, iar dacă i-am spus pe cine, a intervenit bărba-su de data asta cu gelozie la adresa mea, eu la mijloc, într-o nebunie totală, care i-a discreditat şi bineînţeles că a ieşit ceea ce a ieşit. Dar nu puteau amândoi pentru Dumnezeu să-şi vadă de treabă, dacă tot m-a adus cel ce nu există să lucrez cu el, să rămână la stadiul de lucru? A ieşit ce-a ieşit! Eu n-am avut absolut nimic de pierdut, se cunoaşte, în schimb...


CONCLUZIA: FĂRĂ GELOZIE. N-O SĂ TREC DE PROASTĂ PRIN ACELEAŞI LUCRURI CARE S-AU DOVEDIT A FI PENTRU MINE INCREDIBILE. De dragoste neîmpărtăşită chiar m-am călit, dar prefer să duc această luptă singură, decât să mai am vreodată parte iar de... gelozie. Am multă dragoste, am multă fidelitate de oferit, dar... fără gelozie la adresa mea, pentru că atunci, logic, plec şi nu mai ofer absolut nimic şi, indiferent cât de mult am face pe grozavii, toţi avem NEVOIE DE DRAGOSTE, PREŢUIRE ŞI ÎNCREDERE. Nu e unul să nu aibă, dar dacă nu crezi că merită să o ofer eu, asta e..., acceptă gelozia alteia şi va ieşi pe naiba, că aşa e soarta, viaţa, NU va ieşi, îţi garantez eu, absolut nimic!


Mirela Predan

De ce-am plecat din Snagov, de ce nu mă încântă să mă întorc...



M-am mutat în Bucureşti şi lucrez la trei job-uri. Nu voi rămâne cu trei, pentru că e clar că nu pot, să vedem care din ele merge şi unde mă descurc eu mai OK. Nu mai vreau să mai ştiu de Snagov decât prin prisma plângerilor penale şi a proceselor, pe care incontestabil le voi susţine şi îmi doresc să le susţin mai mult decât oricând. De ce am plecat în Bucureşti? Pentru că mi-e scârbă, mi-e scârbă de Snagov, v-o spun fără niciun fel de jenă, de oamenii lui care au fost în stare să facă ceea ce au făcut, mai alegând o dată un bandit primar, bolnav psihic, de primar, de viceprimar, de toate mi-e scârbă, chiar şi de cei din cealaltă tabără, care au crezut că vor obţine pentru ei nu ştiu ce nemernicii. Sunt singură şi aşa vreau să rămân, pentru a duce o viaţă normală, pentru că altfel este clar că nu pot continua absolut nimic. Neîncrederea, nesiguranţa, suspiciunea, teama, m-au făcut şi pe mine să mă retrag în cochilia mea de protecţie, pentru că NU mai vreau să mai păţesc niciodată ceea ce am păţit. M-ai acuzat cândva că n-am încredere în tine, ba chiar am avut un munte de încredere, tu n-ai avut şi de aia iar am păţit ceea ce am păţit. Dar eu nu mai am ce să mai comentez, eu acum oricum nu mai vreau absolut nimic, pentru că în incertitudine şi mereu cu probleme inutile, nici eu nu pot trăi. Dacă nu am siguranţă, mai bine plec, nu să stau de zece ori să trec prin aceleaşi verificări şi aceleaşi tâmpenii, pentru că este adevărat: lumea este rea, lumea este a naibii, dar nici eu nu pot trăi în funcţie de ea, de verificări la infinit, de lipsă de cuvânt şi de încredere în mine. Nu stau o viaţă întreagă doar să răspund în apărare că NU sunt adevărate înscenările şi nemerniciile şi vorbele de duh ale lui cel ce nu există despre mine, lucrez cu oameni care nu-l cunosc pe cel ce nu există şi, ca atare, au altfel de comportament.

Ceea ce m-a dezamăgit cel mai mult în toată această poveste este lipsa de demnitate a oamenilor. Cum, domnule? Voi vă lăsaţi călcaţi în picioare de cel ce nu există, doar eu, singura "nebună" am fost şi rămân dispusă să-i fac faţă? Nu se poate, chiar sunt foarte dezamăgită şi chiar sunt deosebit de intrigată. Cel ce nu există e cel care e şi aşa cum e, însă, din păcate, în Snagov există o adevărată stare de imitaţie a lui, în contextul în care nu-mi vine realmente să cred cum de a fost crezut şi ajutat în detrimentul meu şi de alţii, cum de s-a considerat că el are dreptate în detrimentul meu. Ce să mai verifici? Care dintre mine şi el are dreptate? Poftim? Să te comporţi ca el să vezi dacă e adevărat ce spune despre mine: că sunt nebună, jegoasă, zdreanţă, geloasă, care înregistrează pe toată lumea şi face numai plângeri penale tuturor? Când? După doi ani de când o luase razna? Sigur că o astfel de situaţie m-a dezamăgit şi pe mine şi m-a făcut să cred că am pierdut ani preţioşi din viaţă de pomană, nu trebuia să mă bag niciodată, să mă implic în nimic, nici să susţin eliberarea lui Apostol Muşat, nici mai apoi să accept un aşa-zis loc de muncă otrăvit din partea lui cel ce nu există, nici să stau să încerc să realizez totuşi ceva la Snagov, PENTRU CĂ NU SE POATE REALIZA ABSOLUT NIMIC LA SNAGOV ŞI PENTRU CĂ NU ESTE DELOC ÎN REGULĂ SNAGOVUL, TRANSFORMAT DE CEL CE NU EXISTĂ ÎN SPITALUL DE NEBUNI, DAR ALŢII CHIAR I-AU CÂNTAT ÎN STRUNE, AŞA, ÎNTR-UN CARAMBUL AL DEZASTRULUI? CHIAR AŞA? Asta mi se pare incredibil. De aceea, extrem de dezamăgită, o să-mi văd de treaba mea şi de drumul meu, pentru că şi aşa am pierdut destui ani din viaţă cu himere, aşteptând să-mi împlinesc un vis aiurea, ca să mă trezesc în aşternutul rece al vieţii tot cu mine însămi, ca întotdeauna, pentru că nimeni nu are încredere în mine, oricât de mult m-aş chinui să demonstrez încrederea, sunt tratată superficial de toţi şi nu mai vreau. De la cel ce nu există nu mă aşteptam la absolut nimic, dar de la alţii aveam alte aşteptări şi normal că dezamăgirea mea e mare în contextul dat. Adevăratele nebune sunt păstrate în detrimentul meu,.adevăraţii sifoni sunt menţinuţi în detrimentul meu, eu primesc numai bobârnace de la toată lumea şi sunt absolut sătulă, absolută sătulă de acest CIRC generalizat. Sunt sătulă şi de denigrări pe la spate, şi de denigrări făţişe sub rezerva anonimatului, sunt sătulă să fiu identificată cu răul suprem numai eu, sunt sătulă să vezi cu ochii tăi minciuna lui cel ce nu există, dar cu toate astea, în detrimentul meu, tot să-l mai crezi şi tot să te fereşti de mine, nu de ceea ce-ţi spune sau te sfătuieşte să faci el.


Dată fiind această dezamăgire, dat fiind faptul că nu am putut să realizez nimic în Snagov, pentru că m-am implicat prea mult, însă s-au preferat prea mult alţii în detrimentul meu, eu las totul pe seama lui Dumnezeu şi m-am decis să plec fizic, să nu mă mai intereseze balamucul acesta, să NU renunţ în schimb la dosarele deja existente, ferm convinsă că până la urmă toţi vor plăti. Cel ce nu există în faţa legii penale, celălalt domn a plătit deja superficialitatea cu care a tratat candidatura şi încrederea în toţi nemernicii neînţelegând că toţi vor banii, nu să-l ajute la modul real, Toma, Anghel vor plăti şi ei... Asta este, mie îmi pare rău că a ieşit aşa, dar NU mai am nicio disponibilitate să repet aceleaşi poveşti precum cele odinioară păţite cu cel ce nu există, NU am nicio nevoie de un al doilea cel ce nu există, NU înţeleg sub nicio formă de ce a trebuit să se comporte ca el, mai bine plec fără resentimente, îmi văd de ale mele şi sunt scutită de circ! Sincer şi serios vorbesc. Dacă ne împăcăm, eu încă vreau, pentru că mă simt cu conştiinţa curată, OK, însă daca facem aceleaşi reveniri spectaculoase la aceleaşi suferinţe şi la aceleaşi probleme, mai bine nu ne mai împăcăm niciodată, ne vedem fiecare de drumul lui şi asta e! Prima dată m-am simţit cu musca pe căciulă din cauza înregistrărilor, acum NU am mai făcut nicio înregistrare cu el, nu am înţeles nici până în ziua de azi care era motivul de supărare, ca atare, asta e, e mai bine aşa, pentru că măcar am înţeles şi eu că nu e OK şi fiecare cu ale lui. Nici eu nu pot trăi în incertitudine, nesiguranţă, mister, neîncredere şi cel ce nu există cu sfaturile lui.


Încă o dată spun că ÎMI PARE RĂU CĂ A IEŞIT AŞA, NU MI-AŞ FI DORIT NICIODATĂ SĂ IASĂ ASTA, dar în contextul în care cel ce nu există a acţionat şi a făcut numai ce-a vrut el cu psihologiile noastre,.NUMAI PE MINE NU M-A PUTUT MANIPULA, ÎN REST PE TOŢI, eu nu ştiu ce să mai fac, nici nu-mi mai găsesc sensul luptei, cea mai bună variantă pentru mine a fost să plec, pentru că nici eu nu puteam trăi aşa la infinit. Ce să fac tot aşa la infinit??? Nu, nu mă aşteptam, sincer încă să mai fie continuate verificările la adresa persoanei mele, nu mă aşteptam, sincer, să se întâmple ceea ce s-a întâmplat, nu mă aşteptam nici la dezicere, nu mă aşteptam nici la lipsă de explicaţii, cam aşa mi-a fost răsplătită încrederea acordată de mine şi atunci nu înţeleg de ce să nu plec şi de ce să nu-mi văd de treabă, pentru că dacă a urmat paşii lui cel ce nu există, chiar nu mai are absolut niciun sens. A trecut mai bine de o lună de atunci, nu cred că mai are niciun sens să mai aştept măcar să înţeleg de ce s-a întâmplat asta, măcar să înţeleg. N-are niciun sens. Dacă lui i-a plăcut să fie batjocorit de cel ce nu există cu funcţia de viceprimar, de alţii şi alţii care l-au turnat la cel ce nu există, care au vrut doar banii şi m-au denigrat pe mine, nu-i nicio problemă, eu chiar nu mai am ce anume să mai comentez. Ca atare, fiecare cu ale lui că sunt deja extrem de sătulă şi vă spun că VOI CONTINUA LUPTA CU CEL CE NU EXISTĂ SINGURĂ, SUB FORMĂ DE DOSARE PENALE, pentru că sunt sătulă şi de politică, şi de circăreli şi de tot, NU mă intreresează. NU stau ascunsă că n-am de ce, nu stau în taină că nu am de ce, ori spun făţiş ceea ce am de spus, ori plec, am înţeles în acest context că trebuie să plec. N-O SĂ ACCEPT NICIODATĂ NICI POSTURĂ DE AMANTĂ CARE SĂ STEA ASCUNSĂ, E PREA UMILITOR PENTRU MINE, NICI DE GELOZIA ALTORA NU MAI AM NICIUN PIC DE CHEF, AM FOST UN OM PREA CORECT CU ABSOLUT TOATĂ LUMEA, TOATĂ LUMEA A ÎNCEPUT CU CIRCUL ÎMPOTRIVA MEA ŞI DACĂ VĂD CĂ ATMOSFERA ESTE UNA BOLNAVĂ ESTE CLAR CĂ EU TREBUIE SĂ FIU CEA CARE TREBUIE SĂ PLEC, NU SĂ ACCEPT ANORMALITATEA, PENTRU CĂ NU MĂ INTERESEAZĂ ANORMALITATEA, ÎN MOD CERT. Nici nu mai am ce să aştept pentru că n-am ce să aştept, nu pot să fac opoziţie pentru că n-am cu cine, ideea tăcerii când nu era de tăcut s-a dovedit a fi una proastă, până la urmă tot ceea ce am spus eu s-a cam adeverit din păcate, dar e păcat că nu s-a înţeles, pentru că se puteau împiedica nişte lucruri cu uşurinţă, dacă erau luate de la început, nu să se joace involuntar în strune lui cel ce nu există în detrimentul meu.


OK, săptămâna care vine voi vorbi despre dosarele penale, când voi avea timp, pentru că muncesc foarte mult şi n-am timp, despre procesele mele, sunt ferm convinsă că nici altora nu le convine această plecare a mea, însă câtă vreme am fost jignită, umilită, desconsiderată şi s-a dat apă la moară jongleriilor lui cel ce nu există, îmi pare foarte, foarte rău, însă asta e! Nici eu nu am soluţie şi e clar că AŞA NU MAI VREAU SĂ MAI TRĂIESC. Vreau să trăiesc într-o lume normală, nu desconsiderată şi batjocorită pe nedrept! Da, este un reproş şi la adresa celuilalt domn, pentru că Dumnezeu mi-e martor şi toată lumea ştie că tot ce mi-a stat în putinţă să fac, am făcut, dacă el a preferat să urmeze paşii lui cel ce nu există cu dezicerea, cu desconsiderarea, să facă la fel, cu cât îi eram mai fidelă, cu atât să considere că trebuie să fiu batjocorită mai mult, asta e! PERSONAL, MĂ ŢIN DE CUVÂNT, NU-I FAC ABSOLUT NICIUN RĂU, DAR PLEC ŞI LA ACEASTĂ PLECARE A MEA NU VA MAI FI NICIO CALE DE ÎNTOARCERE FOARTE CURÂND. Mai aştept puţin, dar nu foarte mult. Încă o dată spun că mă simt cu conştiinţa absolut curată atât faţă de el cât şi faţă de toată lumea, alţii ar trebui să aibă conştiinţa încărcată în raport cu mine, dar nu o au, din simplu motiv că nu au Dumnezeu! Da, sunt în stare de multe sacrificii faţă de o persoană, dar nu în contextul în care eu mă lupt cu balauri şi tu fluieri amuzat. Da, NU asta trebuia să fie reacţia lui la treaba cu vrăjitoarea, trebuia să-mi explice de ce să nu mai vorbesc cu Flori: E NEBUNĂ, nu să mă las impresionată cu boala de cancer, să mă trezesc la vrăjitoare pe post de televiziune, să mă trezesc şi cu celălalt circ care a urmat şi să-şi bată joc de mine că am picat într-o capcană. Aveam încredere în ceea ce-mi spunea el cu o singură condiţie: să îmi spună, nu să... bănuiesc eu!

Aşadar, cu inima nu foarte încântată, deloc bucuroasă, cred că este momentul să mă dezic şi eu de Snagov cu totul şi să plec, lăsând doar dosarele penale cu cel ce nu există şi să nu mai scriu despre politică nimic. Nemuritoare, rece, departe, cu cel ce nu există în puşcărie, asta e...!


Mirela Predan

E vremea curăţeniei din viaţă!




Cu toţii greşim că nu e om să nu greşească, doar Isus Hristos singur a fost perfect, în rest nu e om să nu greşească. Dar dacă am greşit, trebuie să învăţăm din aceste greşeli şi să nu le mai repetăm niciodată. Trecutul nu se mai întoarce, dar ne afectează viitorul şi constituie experienţa noastră de oameni. Trecutul nu se mai întoarce, însă viitorul stă în mâinile noastre, în puterile noastre. Eu NU am niciun chef să mai trec de două ori prin aceleaşi lucruri în viaţă, repetând aceleaşi dureri, aceleaşi trăiri. NU mă interesează! Oameni mici, oameni de nimic, oameni care te fac de râs, oameni fără niciun căpătâi, care la prima adiere de vânt se întorc împotriva ta şi trădează. Nu sunt de vină ei, aşa e natura lor umană, josnică, e de vină cine acceptă asta. Bărbatul care acceptă gelozia muierii ca să-l facă de rahat, prietenul care acceptă bârfa şi trădarea, omul care pleacă urechea la bârfe fără să fi văzut dacă e sau nu aşa niciodată! Când toţi mincinoşii şi toate prefăcutele au credibilitate şi au întâietate, lucrul acesta mă doare. Dar nu înţeleg de ce la 40 de ani, la 50 de ani încă mai primim din nou aceleaşi lecţii de la viaţă extrem de amare. Ai încercat? Eu ţi-aş fi oferit o lume, de ce să accepţi o panaramă geloasă? Dar fără să încercăm niciodată, punem etichete şi ne blazăm existenţele şi aşa ruinate, zdruncinate şi pe urmă ne plângem că suntem nefericiţi. Păi, e normal din moment ce şansele le înlăturăm fără să mai verificăm şi e absolut normal atunci când ne temem, în definitiv, de noi înşine şi ne mulţumim doar cu sex sau doar să-i facem pe alţii fericiţi, ca şi cum acesta ar fi visul existenţei noastre. Ajungem să nu ne mai regăsim nicăieri, degeaba avem palate fără căldura umană şi fără preţuirea reală. Când am avut bani, s-au înghesuit pe lângă mine tot felul de "prieteni", când nu i-am avut nimeni n-a venit să-mi aducă măcar o ţigară. Şi pe mine cine să mă iubească? Amărâţii ăştia de pisici, să-mi toarcă gâdilându-i pe ceafă? Şi de la mine cine ce să vrea? A, sex, sex nu am chef să le dau niciodată! Când eu am ales demult, tu te-ai lăsat sedus de cântecul sirenelor pieritoare şi iată că sirenele ne-au pierdut pe amândoi, unul într-o zare, altul în altă zare. Au venit în schimb cu aere, cu toane toate panaramele. Când ştii că nu-i nimic de capul tău, că ai doar fund, atunci lasă, nu cere preţuire reală niciodată! În exterior dă urât, în interior doare şi lumea ajunge să te ia de nebun că accepţi asta şi te înjoseşti tu să accepţi şi muiere geloasă, şi prieteni care te-au trădat şi să nu fie cum vrei şi tu, pentru sufletul tău niciodată. Că uneori ne facem în ciudă nouă înşine şi uneori ne zdruncinăm şi ne irosim aiurea unii pe alţii. Nu ne ascultăm inima, raţiunea ne spune prost şi nu mai ieşim dintr-un labirint fără de întoarcere niciodată! Am înţeles acum că mi-ai cunoscut reacţiile în mod accidental, le-ai repetat, s-au repetat, pentru că nimeni pe lumea asta n-o să te înţeleagă mai bine decât mine niciodată! Dar eu sunt UNICĂ, nu vei mai întâlni aşa ceva în viaţa ta niciodată! RENUNŢĂ, RENUNŢĂ ACUM LA TOT CEEA CE ŢI-A FĂCUT RĂU, NU MAI REPETA ACELEAŞI GREŞELI ÎN VIAŢA TA NICIODATĂ! NICIODATĂ! Nu se poate trăi aşa, nu aşa, în exterior e nepotrivit, în interior n-ai absolut nicio satisfacţie! Vin alţii, râd, te iau în zeflemea, dar pe tine, nu pe ea, ea doar îşi permite, atât, din moment ce este lăsată în pace şi încurajată! Mai gândeşte-te şi dacă batjocura asta a tuturor am meritat-o eu, mai gândeşte-te şi dacă merită să te laşi batjocorit de alţii. Când vara pleacă, iarna vine şi nu va mai fi la fel niciodată! Când ghindele cad în amurg, doar visul pierdut se risipeşte în ceaţă. Şi pentru ce să accepţi cereri fără de ofertă, şi pentru ce să accepţi să fii batjocorit de individe cu ochii după maşini şi palate, când o femeie plânge după ochii tăi şi preţuieşte pe lumea asta ochii tăi mai mult decât orice palate? Mila nu înseamnă dragoste, financiar fiecare să se descurce cum poate pe propriile-i picioare, nu să tânjească după averi ale altora, în munca altora, pentru că de altceva nu e în stare. O silă mă străbate şi o greaţă de toate şi de tot, m-am săturat de laşi, de proşti, de zdrenţe ieftine şi cu pretenţii de doamne, de oameni care nu-s în stare de nimic, dar fac în faţa mea pe domnii şi pe doamnele! M-am săturat de părerile altora despre mine, despre tine, m-am săturat de judecata asta permanentă a altora, mereu a altora. M-am săturat de imbecilităţile astea seci şi reci, m-am săturat să primesc de pomană, m-am săturat să muncesc fără pasiunea muncii, m-am săturat să mi se vrea moartea din invidie şi gelozie. Da, aşa e, toţi fac cam la fel, dar eu sunt altceva, eu sunt unică, eu sunt specială! Când o femeie spune: "ştiu cine eşti, dar te vreau aşa cum eşti, pentru că aşa te iubesc, nu vreau să te schimb" să ştii că e o şansă pe care nu o vei mai întâlni niciodată! Niciodată! Eu mă întorc acum în cochilia mea, să bântui oraşul aglomerat, Bucureşti, să muncesc, să fac rost de bani, să mă întorc şi să muncesc cu pasiune în meseria mea, pentru că din moment ce Dumnezeu m-a înzestrat cu harul de a scrie, acest har n-o să mi-l poată lua nimeni niciodată! Obiectiv, pot trăi şi fără tine, subiectiv, aici este pentru mine sfârşitul, pentru că am căutat ceva ani şi ani şi dacă pierd acel ceva, pentru mine existenţa nu mai are sens, nu mai are nicio importanţă. NU, n-am nevoie de bani, mă descurc, mai greu, mai urât, aşa cum pot, am nevoie de apreciere reală şi de viaţă! Când visul meu din mine a murit, înseamnă că sunt moartă! RENUNŢĂ LA EA, NU LA MINE ÎN CONDIŢIILE DATE! Şi dacă există un loc sub soare pentru fiecare, fiecare atunci să-şi găsească locul lui, nu să stăm să ocupăm locul altuia de pomană!


Mirela Predan

Singură... NU pot!



Trebuie să recunosc un lucru: singură NU pot. Mi-e greu, mi-e mult mai greu şi realmente fac eforturi inumane. M-am săturat, nu mai pot aştepta ani, NU mai pot trăi aşa. Sunt sătulă, de la chinul meu cu viaţa până la tot felul de strâmbe şi de supărăi de doi bani, VIAŢA MEA NU ATÂRNĂ ÎNTR-O POJGHIŢĂ DE GHEAŢĂ. Nu pot, singură nu pot, am zis că pot, am crezut că pot, că trebuie să fac, că trebuie să mă ridic. Dar până la urmă cred că e un blestem, că ne întoarcem în acelaşi loc de fiecare dată şi iar o luăm de la început şi iar ne ferim de noi înşine, şi iar ne batem joc de vieţile noastre în definitiv, cu multă patima. Cel ce nu există e la pământ, este clar pentru orice om logic că de puşcărie oricum nu mai scapă. Cu DNA-ul pe cap, cu o serie de probleme,.inclusiv de mine făcute, este clar că nu mai are nicio şansă. DAR SINGURĂ NU POT, VICTORIA NU MĂ MAI ÎNCÂNTĂ. În singurătatea rece, aud doar stropii de ploaie din casă. M-am săturat. M-am săturat de viaţa asta infectă pe care am dus-o, m-am săturat de verificări, m-am săturat de incertitudine, m-am săturat de nesiguranţă. M-am săturat ca visele mele să se năruie într-un minut, m-am săturat ca nimeni niciodată pe mine să nu mă creadă. M-am săturat de singurătatea rece în care uneori, stânca din mine mai plânge, m-am săturat de înscenări şi de minciuni, m-am săturat de toate. Ai grijă de mine şi de sufletul meu, pentru că singură - se vede bine - nu pot, n-am aripi de zbor, aripile mele s-au frânt, nu pot, nu pot să merg mai departe. Chiar dacă peste mine şi peste sufletul meu frânt, au loc evenimente care ar trebui să mă bucure. În sfârşit, cel ce nu există mai e cercetat într-un dosar, în sfârşit, se cercetează ce-a făcut, în sfârşit, va merge la închisoare, în sfârşit, se va face dreptate. Dar singură nu pot să-mi proclam victorii, singură am tot lacrimi în ochi, în depărtări albastre şi deşarte: viaţa mea e un nonsens, viaţa mea e un coşmar, am fost lăsată de izbelişte în cele mai grele momente, am trecut peste ele, acum nu mai pot, simt că nu mai am aripi. Doar lacrimi îngheţate zac încă pe obrazul meu, eu nu mai am aripi, nu mai am aripi. NU pot, NU pot să mă ridic şi NU pot să merg mai departe, singură nu pot, singurătatea m-apasă rece, singurătatea mă zdruncină şi mă face să zbier, singurătatea asta mă apasă, mă apasă. Şi iar, şi iar din nou s-o iau de la început? Nu văd ce rost mai are sensul existenţei mele, nu văd ce rost mai are nici depărtarea rece, sunt fără sens, efectiv, sunt fără sens. Mâine am proces, da, mâine am proces cu cel ce nu există. Am aflat, da, am aflat că cel ce nu există oricum o să meargă la închisoare. Şi stau şi plâng ca dobitoaca pentru că singură nu pot, singură nu mă pot ridica să merg mai departe. Iar, iar, iar o luăm de la început, iar o luăm cu ale noastre vechi, de la acelaşi capăt de luptă, iar o luăm tot aşa, mereu, mereu, mereu la fel, nu vrem să înţelegem că demonul e în altă parte, nu vrem niciodată să înţelegem că demonul e în altă parte. Eu n-am ştiut nici ce-i tandreţea de când m-am născut, eu am iubit, am dăruit, pe mine nu m-a iubit nimeni niciodată. De aia am ajuns singură şi rece, cu procesele mele şi cu aiurelile mele, să mă apăr singură într-o lume perversă şi nebună, în care mi-e realmente teamă să mai scot capul de nebunii, întotdeauna de nebuniile altora. M-am săturat ca întotdeauna să ascund ceea ce cred şi ce simt, m-am săturat ca întotdeauna să stau numai retrasă în viaţă, m-am săturat să lupt cu zâmbete de compelezenţă şi cu false prietenii, timpul a trecut, bătrâneţea m-apasă. Cel ce nu există oricum va intra la închisoare, dar eu, în clipa asta aş vrea să mor, pentru că nu am sens, pentru că toate eforturile mele s-au dovedit a fi zadarnice, pentru că el se va duce la puşcărie, inclusiv datorită mie, însă eu, în ploaie, singură, în casa rece tot aia rămân. Să împărăţesc lumea? Rece şi tristă? Nimic nu mai are sens. Ce sens are?


Mirela Predan

FĂ ODATĂ ORDINE CĂ NU E BINE!!!!




Din verificări în verificări şi din testări în testări o să ajungem să înnebunim cu toţii. Realmente şi serios vorbesc. O să ajugem să ne depersonalizăm şi să nu mai avem un comportament normal şi natural în funcţie de adevărata noastră personalitate. Eu NU stau să mă controlez. Din păcate pentru toţi cei care nu au înţeles, la mine da este da şi nu este nu. Ne încircărim cu tot felul de păcăleli, cu tot felul de capcane şi cu tot felul de aiureli, de parcă viaţa noastră şi aşa destul de complicată ar trebui să fie şi mai complicată. Greşeala nu a pornit de la mine, dar dacă mai arătăm aşa, unul celuilalt pisica, în condiţii de neîncredere şi de nesiguranţă, nu ştiu unde ajungem. Atunci nu aveam încotro din simplu motiv că pierdeam procesul cu cel ce nu există, iar acela era un proces important, era şi înainte să am cele două hotărâri definitive de clasare, era soarta mea în joc, atârnată, aşa, în suma de 100 de lei, mare brânză de sumă şi la toate astea a contribuit din plin cel ce nu există. Ca să provoace durere, ca să se simtă el OK. Da, am avut dreptate în legătură cu tot ceea am spus despre cel ce nu există, S-A ADEVERIT PAS CU PAS TOT CEEA CE AM SPUS EU. Am spus că este o batjocură, am spus că altele trebuiau să fie metodele, dacă nici acum nu ne-am elucidat în legătură cu asta, eu nu mai am ce anume să mai comentez. Au fost metode proaste cu care eu nu am fost de acord, însă nimeni nu ţinea cont de ce eram şi ce nu de acord, au fost metode aiurea, dar când alţii au o importanţă mai mare, tu eşti mic şi prost, aşa se întâmplă întotdeauna. Deşi nici acum nu înţeleg de ce la 36 de ani şi cu o vastă experienţă în spate în materie de politică, în materie de imagine, de administraţie publică, de interes public şi de chestiuni juridice mai sunt încă percepută ca fiind "mică şi proastă". Nici mie nu-mi place să fiu tratată ca mică şi proastă, în definitiv! Şi normal că mi-am susţinut şi eu drepturile şi mi-am susţinut şi eu punctele de vedere, argumentate, logice, dar dacă nu s-a ţinut cont, evident că s-a pierdut, evident că nu s-a ajuns nicăieri. S-a pornit pe un joc al orgoliilor - recunosc că aici şi eu am greşit, un joc al orgoliilor fără nicio logică, un joc prost care nu avea cum să se sfârşească decât prost, pentru că şi eu m-am simţit extrem de prost şi nu mi se părea normal să fiu verificată aşa, la modul acesta. DA, E ADEVĂRAT, M-AM SUPĂRAT CĂ M-AM BAZAT PE CINEVA CARE A FĂCUT MIŞTO ÎNTR-O CHESTIUNE, REPET, VITALĂ, PENTRU MINE ŞI CARE ERA AVANTAJOASĂ ŞI PENTRU ACEA PERSOANĂ. Dar dacă tot timpul stăm să ne agăţăm de trecut, dacă tot timpul avem resentimentele trecutului, dacă tot timpul ne e jenă să spunem ceea ce credem deschis, dacă ne băgăm sub o mie de faţete, atunci este clar că n-are niciun rost. Însă atunci când viaţa ta cu un dement, cu un bolnav psihic real atârnă de... un milion de lei vechi, îmi pare rău, dar NU trebuia niciodată să se întâmple asta. Pentru că până la urmă noi eram duşmani cui? Lui cel ce nu există sau nouă înşine? Pentru că dacă eram duşmani unul contra altuia, atunci aş mai fi înţeles de ce. Iar dacă verificăm prea mult acest joc de teatru, această ipocrizie, această nemernicie nu mai ajungem nicăieri. Masele sunt mase, de oameni, prietenii sunt prieteni, iubitul e iubit, aici din nou ar trebui să facem clara distincţie. Sigur că ajugem la un moment de saturaţie al tentaţiei. Cândva, când trăia, tata îmi spunea adesea: "nimeni nu va face pentru tine gesturi bune şi nimeni nu te va ajuta fără să-ţi ceară nimic în schimb decât părinţii tăi, că sângele nu se face apă niciodată sau de vreun iubit care chiar va ţine la tine". Tata a murit, iubit n-am avut, pentru mine nu a făcut nimeni gesturi de mărinimie gratuite, dezinteresate, fără să-mi ceară nimic la schimb, iar când a existat cineva, a trebuit să stau, să verific, să văd de unde este, de unde provin gesturile de mărinime şi aşa mai departe. Oamenii sunt perfizi, oamenii întotdeauna îşi lasă portiţe deschide pentru a putea trăda uşor, iar la aceste portiţe deschise le spun.. aşa-zise relaţii bune cu toată lumea şi de prietenie. EU NU AM RELAŢII BUNE CU TOATĂ LUMEA, NICI DE PRIETENIE. Pentru că nu mă interesează, vreau doar indiferenţa rece şi respectul de la restul lumii, de la un singur bărbat vreau dragoste, relaţia de serviciu e relaţie de serviciu. Câte prietenii am legat eu, apropo? NICIUNA. De ce? PENTRU CĂ NU M-A INTERESAT. NU mă mai impresionează - şi e o nouă lecţie - nici boala, nici moartea, nici suferinţa altuia. E bolnav, sunt pline spitalele de oameni bolnavi, ce-ar trebui să fac? Să merg la fiecare spital în parte, să-i vizitez pe toţi, să-i ajut pe toţi, să am anomalia bolii? Sau ce ar trebui să fac cu moartea? Să merg la toate înmormântările de pe pământ? Adică ar trebui să ne vedem cu toţii limitele, ar trebui să ne vedem cu toţii, în definitiv, de alte noastre. Mi-e greu singură, e adevărat, dar eu nu uit de principiile mele niciodată. Sigur că mă apucă şi pe mine dracii când văd că-i nedreptate, inclusiv în relaţiile interumane.


Cum nici măcar două picături de apă nu seamănă pe lumea asta, nici două situaţii nu-s la fel, nici doi oameni. MĂ DOARE ŞI NU MAI VREAU SĂ MAI AUD NICIO ZI ARGUMENTAŢII A LA CEL CE NU EXISTĂ ÎMPOTRIVA MEA. NICI VERIFICĂRI LA ADRESA MEA SĂ SE CONSTATE DACĂ ESTE ADEVĂRAT SAU NU CEEA CE SPUNE DESPRE MINE CEL CE NU EXISTĂ! Spre deosebire de alţii, la mine întotdeauna "DA" e "DA" şi "NU" e "NU", nu că poate, că să mai încerce, să mă mai las convinsă. Când eu am spus că merg la Poliţie, înseamnă că merg la Poliţie, poate nu azi, că nu e poliţistul acolo, poate nu mâine, însă cu siguranţă, zilele astea merg la Poliţie, dacă eu am spus că nu merg la vrăjitoare, înseamnă că nu merg la vrăjitoare. NU înseamnă că trebuie să mă iei, să mă păcăleşti, să mă determini să nu mă duc la Poliţie sau să mă duci la vrăjitoare pe post de televiziune. NU MAI VREAU SĂ MAI FIU INTERPRETATĂ ÎN CELE MAI MICI DETALII. Nu înţelegi ceva, întreabă-mă, eu îţi răspund, dacă m-ai prins minţind, atunci n-ai decât să faci ce vrei tu, dar până la proba contrarie a minciunii, NU MAI ÎMI FACE VIAŢA UN CALVAR TESTÂNDU-MĂ ŞI VERIFICÂNDU-MĂ! ADICĂ FĂRĂ CEL CE NU EXISTĂ ÎN VIAŢA MEA, CEL CE NU EXISTĂ NU MAI ARE SĂ CAUTE NICIODATĂ ÎN VIAŢA MEA, IAR CÂND SPUN ASTA NU SPUN CĂ NEAPĂRAT PRIN SINE: VINE CEL CE NU EXISTĂ, NE ÎNTÂLNIM, STĂM DE VORBĂ DUMINICA ÎN PRIMĂRIE. NU, ASTA NU SE VA MAI ÎNTÂMPLA NICIODATĂ, ÎNSĂ DISCUTĂM DESPRE UN STIL AL LUI CEL CE NU EXISTĂ, DESPRE UN MOD DE A TE COMPORTA CARE SE CHEAMĂ A FI CEL AL LUI CEL CE NU EXISTĂ. El jigneşte şi pe urmă se plânge că e jignit, el dă cu barda şi se plânge de ce e dispreţuit, el manevrează şi trage sfori, după aia se miră de ce se trezeşte cu probleme. El e omul problemelor pe care veşnic o să şi le creeze singur, IAR NOI, TOŢI, ÎN JURUL LUI, TOŢI O SĂ PĂREM NEBUNI CÂTĂ VREME NE VOM PUNE LA MINTEA LUI ŞI CÂTĂ VREME ÎL VOM COPIA ŞI VOM ASCULTA DE EL. Pentru că el e de fapt glasul acela al sirenelor care ne duce pe toţi în râpă. SIGUR CĂ METODA MEA A FOST CEA MAI BUNĂ CU PUTINŢĂ: PROPUSĂ. Aşa va continua cu stilul acesta la infinit, era nevoie de un procuror şi de puşcărie. Nu s-a înţeles asta, s-a făcut mişto de mine, mi s-a spus că oricum nu mai are nicio şansă, muşchi. Acum se fac tot felul de lucruri din interiorul partidului, acum s-au început tot felul de urmăriri penale. AM FOST SINGURA PERSOANĂ CARE AM PROPUS LUCRURILE ASTEA ÎNCĂ CU MULT DE DINAINTE DE ALEGERI: SABOTAREA PE LINIE DE PARTID, DE PSD, CA SĂ NU MAI POATĂ CANDIDA, CURTEA DE CONTURI ŞI DOSARELE PENALE. S-a ajuns la vorba mea când se vede bine că e prea târziu, s-a ajuns la vorba mea cu toţi proştii plătiţi să facă un circ jalnic şi penibil, să facă de râs şi eu am fost înlăturată pe criterii de ruşine, DEŞI EU ERAM SINGURA CARE ŞTIAM SĂ SCRIU ŞI CORECT ROMÂNEŞTE, ŞI ÎN STIL DE INTERES PUBLIC ŞI FĂRĂ SĂ STÂRNEŞTI ÎN AFARĂ RÂS ŞI OROARE. Întreabă, întreabă oameni mai mari, dar nu de aici, nea Gheorghe care vrea bani de diverse chestii, întreabă oameni din Bucureşti, oameni ca<re pot emite păreri, nu oameni de doi lei, inculţi care se agită pentru o mai mare ruşine. Păi, dacă ajungi cu oameni de trei lei să-ţi faci imagine contra cost, ÎNSEAMNĂ CĂ RĂU AI AJUNS, ADICĂ E CLAR CĂ TREBUIE SĂ TE OPREŞTI, SĂ TRAGI LINIE ŞI SĂ VEZI CE N-A MERS PÂNĂ ACUM, PENTRU CĂ NICI DE ACUM ÎNAINTE NU MERGE. Când ajungi să fii lăudat CONTRA COST de muieri isterice şi oricând gata să meargă cu oricine altcineva înseamnă că decadenţa e aproape şi că nu e bine. Aşa a făcut cel ce nu există, l-a urmat Nichita Toma, a crezut că aşa e bine, l-au urmat mulţi. Nu, metoda mea e simplă şi încă o dată o expun: UN PROCUROR NECORUPT CARE, ÎN SFÂRŞIT, SĂ FACĂ CEEA CE TREBUIE, PENTRU CĂ ALTFEL O SĂ FIE O SITUAŢIE DIN CE ÎN CE MAI GREA, FĂRĂ IEŞIRE. Adică asta trebuia încă de la bun început, ca să nu ne mai complicăm aiurea cu dosarele civile, în timp ce el stătea să prindă fie şi-o singură mişcare greşită să ne azvârle în puşcărie. Despre asta discutăm de fapt şi asta este drama noastră. CEEA CE AM SCRIS ATUNCI, INCLUSIV ÎN MESAJE PRIVATE, EU ÎMI ASUM. Nu m-am supărat atunci că am glumit, puteam să glumin şapte zile în şir şi s-o ţinem numai într-o veselie, dar cu chestiuni vitale nu era deloc de joacă. În definitiv, problema nu era vitală doar pentru mine, ci şi pentru tine: înlăturarea lui cel ce nu există. Şi dacă facem mişto unul de celălalt, s-a văzut ce-a ieşit: adică nu a ieşit deloc bine. Eu m-am dus, am luat un milion de lei vechi de la Toma, evident că trebuia să-l laud pe Toma după aia, am plecat la Bucureşti la ţigan că n-aveam internet aicea, am început să susţin altceva, tu te-ai făcut de rahat cu oameni de trei parale pe bani grei şi care te-au făcut de ruşine! Dacă ne concentram nu pe laude de trei lei cu greşeli de ortografie să aibă de ce să râdă lumea din exterior a la orhidei, ci pe lucruri serioase de imagine şi juridice profesioniste, cel ce nu există era acum demult în puşcărie. Dar când tu nu vrei să-l bagi în puşcărie că nu vrei, el vrea să mă bage pe mine şi tu faci mişto, vrea s-o facă şi cu tine, MIE NU MAI ÎMI ARDE DE MIŞTO. CU LUCRURI SERIOASE ŞI GRAVE NU NE JUCĂM NICIODATĂ. Că fiecare lucru sau fiinţă pe lumea asta îşi are rostul lui. Procurorul face ca procurorul, poliţistul face ca poliţistul, panarama face ca panarama, ziaristul face ca ziaristul, femeia de serviciu face ca femeia de serviciu. Nu poţi să faci ziar cu femeia de serviciu, nici curăţenie cu ziarista! Nu poţi să potoleşti panarama să se facă fată cuminte şi să pui să facă ce face panarama pe juristă! Adică sunt nişte chestii pe care eu am crezut că TREBUIE să le fi cunoscut până acum, chestii de viaţă, lecţii de viaţă în definitiv, pentru că uite-te şi tu: NU e bine! Ăla pleacă, ăla trădează, ăla se ascunde de frică, până la urmă toţi vor face absolut la fel. Cine s-a învăţat să fure, n-o să pună mâna să muncească acum, cine s-a învăţat să stea cu mâna întinsă şi să nu facă nimic, n-o să pună mâna să facă de acum încolo, asta este clar. A fost o lecţie de viaţă dură, în definitiv, dar aşa e când femeia de serviciu vine şi face pe jurnalista, imaginea publică asigurată te face de rahat, e normal, aşa e când panarama vine şi face pe doamna, evident te face de rahat, că nu poţi, nu se poate, se vede, aşa e când hoţul vine şi încearcă să te păcălească. Normal că trebuie să mai şi tacă, pentru că te face de râs hoţul, are cazier, aşa e când securistul de sorginte veche vine şi se dă în stambă cu tot felul de prostii şi face ca securistul de sorginte veche, aşa e când ăla pleacă, ăla trădează, ăla se uită că e mare şi e tare cel ce nu există şi ştie de frica lui cel ce nu există. PE CINE DRACULUI AI VĂZUT TU SĂ ANGAJEZE PE POST DE REDACTOR PERSOANĂ CALIFICATĂ ÎN MESERIA DE FEMEIA DE SERVICIU SAU PE CINE DRACU AI POMENIT TU SĂ PUNĂ LA ÎNTÂLNIRI CU DOMNI GENEROŞI... ZIARISTĂ? Când casa e prea mare şi lucrurile sunt aşezate în dezordine, e normal, dar când şi accepţi să te îmbraci cu prospul de la baie, să faci ceai în oala de ciorbă sau să mături cu fularul, vezi ce iese. Adică merge, până la urmă şi cu prospul pe tine tot eşti îmbrăcat, dar nu eşti taman bun să mergi aşa la nuntă, merge, şi în oala de ciorbă, o să iasă ceai, dar nu e taman bun să serveşti cu el musafirii, merge, poţi să mături şi cu fularul în definitiv, dar strici şi fularul, nici nu va fi curăţenie! TU AI MERS ÎN REGIM DE AVARIE PENTRU CĂ N-A FOST ORDINE, FEMEIA DE SERVICIU A ÎNCEPUT SĂ FACĂ PE ZIARISTA, PANARAMA A ÎNCEPUT SĂ FACĂ PE DOAMNA,. CERŞETORII AU ÎNCEPUT SĂ FACĂ PE SOLDAŢII GATA ÎNARMAŢI, VECHII COMUNIŞTI AU ÎNCEPUT SĂ FACĂ PE MARII SOLUŢIONARI AI PROBLEMEI, IAR INFRACTORII AU PRINS MOMENTUL CEL MAI POTRIVIT SĂ FURE!


Nu-i nicio problemă, fiecare cu ale lui, e o lume în care eu nu am ce să caut, desigur, câtă vreme nu e ordine, bineînţeles. Deocamdată n-am înnebunit, dar o să înnebunesc curând, deocamdată mă străbate un val doar de silă, aşa cum probabil că te-a străbătut şi pe tine cândva, şi eu am greşit că am vrut să mă răzbun şi să plătesc poliţe, dar şi tu ai greşit atunci când ţara ardea şi tu te pipetănai cu verificările, iartă-mă! Ai întors şi tu puţin moneda, am întors-o şi eu, iar ai întors-o şi tu şi aşa o s-o ţinem veşnic dacă nu încetăm o dată pentru totdeauna! PUNE MÂNA ŞI FĂ ORDINE ODATĂ ÎN VIAŢA TA, ÎN VIAŢA MEA DEJA EU AM FĂCUT SINGURĂ ORDINE, SE VEDE BINE! Cum niciodată nu aş lăsa pe altcineva să mă machieze sau să mă pieptene, TOT AŞA NU MAI LĂSA NICI TU PE ALŢII SĂ ÎŢI FACĂ VIAŢA DUPĂ BUNUL PLAC. OFICIAL, DOMNULE, OFICIAL, CU TOATĂ LUMEA OFICIAL, CĂ ORICE OM ARE ŞI CÂŢIVA PRIETENI, MAI MULŢI SAU MAI PUŢINI, ŞI FAMILIE, MAI MARE SAU MAI MICĂ, ŞI CHESTIUNI OFICIALE. Dar mă rog, timpul le rezolvă pe toate! IAR CURĂŢENIA DIN JUR, MORALĂ, E ÎNTOTDEAUNA BUNĂ. Păi, cum dracu să nu râdă toţi când... ştii tu bine de ce. DIN SIMPLU MOTIV CĂ NIMENI, ABSOLUT NIMENI NU ÎŞI VEDE LIMITELE!


Mirela Predan

Încă n-am plecat spre ruina palatului morţii - AJUTOOOOORRRRR!




Fii ca o carte! Inteligent, erudit, adunând lecţii de viaţă în tine. Dar ca o carte sigilată şi de nepătruns. NU ARĂTA LUMII DECÂT TITLUL ŞI COPERTA. N-ai nevoie de prieteni. Uite-te puţin! Prietenii te-au distrus! Poţi tu să-mi arăţi acel prieten care a rămas sincer şi dezinteresat alături de tine? Tu ai greşit! Pentru că i-ai arătat filele cărţii tale, l-ai dus acolo, acolo, în intimitatea ta, ca să te trădeze şi să te toarne, ca să râdă şi să te bârfească, să te batjocorească pe banii tăi şi apoi să plece fără niciun resentiment. Tu ai greşit când ai avut încredere în cine nu trebuie, când exact pe cine trebuia să te bazezi ai înlăturat şi nu mai comentez. Tu chiar credeai că oamenii sunt sinceri? Tu chiar credeai că oamenii nu-s bârfitori şi de nimic? OF, DUMNEZEULE MARE, DE-AR POTOPI PRECUM SODOMA ŞI GOMORA, CĂ-I PREA MARE NEMERNICIA, NU MAI POT S-O MAI SUPORT. Tu pentru cine crezi şi vrei să te sacrifici? Nu, sincer? Pentru liotele de barbari şi de profitori? Pentru hoardele flămânde de lupi care să te devoreze? Prietenii de ani şi ani de zile? Pe bune? AŞA CEVA NU EXISTĂ, ÎŢI GARANTEZ EU! Scriu, scriu foarte mult, DAR AM RĂMAS O CARTE ÎNCHISĂ. Din simplu motiv că ori de câte ori am vrut să mă deschid, n-am avut cui. Da, ştiu, e un sentiment trist: suntem oameni, dar uneori ne comportăm mai urât decât fiarele. Apropo, în toată lumea animală o să vedeţi: şi dragoste, şi afecţie, şi instinct sexual, şi instinct matern. Chiar şi la animalele sălbatice. UNDE AŢI VĂZUT VOI, ÎN TOT REGNUL ANIMAL, PROSTITUŢIE, DE EXEMPLU? Adică ce pisică stă la cotoi pentru a obţine... şoricei? NICIUNA. NOŢIUNEA NU EXISTĂ DECÂT LA OAMENI! De aceea spun că suntem specia cea mai a dracu şi mai pervertită din câte a lăsat Dumnezeu. Trădarea este O EXCEPŢIE în lumea animală, nu o regulă. Ce câine aţi văzut să-şi trădeze stăpânul iubitor şi să plece de acasă în condiţii bune? Niciunul. DE ACEEA SPUN CĂ SPECIA UMANĂ E CEA MAI PERVERSĂ DIN CÂTE A LĂSAT DUMNEZEU. Aşa că fii atent, tu, dragă cititorule, aici e legea junglei. O junglă mare, o junglă deasă, o junglă în care greu poţi trăi. Tu chiar crezi că eu n-am căutat prieteni? Tu chiar crezi că eu n-am căutat să am o familie? Dar m-am retras de fiecare dată mai urât în propria-mi cochilie rănită şi nu m-am avut decât pe mine şi pe Dumnezeu. Într-un coşmar ce nu se mai sfârşeşte. Au dispărut visele mele de copil în amalgamul acesta de netrecut al vieţii mele. De fapt, au fost nişte aberaţii de copil inocent! NU MAI LĂSA, OMULE BUN DE MĂ CITEŞTI ACUMA, PE NIMENI ÎNTRE COPERŢILE CĂRŢII TALE! Când m-am deschis n-am simţit decât durerea sfâşiatului de file! Am fost o pură, o fată cuminte şi muncitoare, pasionată de scris încă din fragedă copilărie, întrebând şi câutând răspunsuri filosofice, argumentaţii, legi. De la 19 ani lucrez ca jurnalistă, acum la 36 de ani şi jumătate, deci după o viaţă de muncă, cu ce dracu m-am ales? CU ŞUTURI ÎN FUND DE LA TOŢI, CU UMILINŢĂ ŞI DISPREŢ.



E pentru prima dată în viaţă când simt că viaţa nu mai are niciun sens. Pentru că toate idealurile mele s-au sfărâmat şi ceea ce-i mai grav este că E PENTRU PRIMA DATĂ ÎN VIAŢĂ CÂND NU MAI AM PUTERE. PUTEREA DE A O LUA DE LA CAPĂT. Ori de câte ori am căzut, m-am ridicat, acum nu mai am aripi, nu mai am picioare. Nu mai pot. Aici rămân înfiptă, împietrită, aşteptând să mor. E pentru prima dată în viaţă când simt că nu pot singură. ŞI CĂ NICI NU MĂ POATE RIDICA DIN DRUM ORICARE TRECĂTOR. Filele cărţii mele s-au închis ca întotdeauna. DE FAPT, AM SCRIS ATÂTEA LUCRURI ÎN VIAŢĂ CU CARTEA VIEŢII MELE ÎNCHISĂ, ŞTII BINE CĂ AŞA E, dar nu ştiu ce mi-a venit la un moment dat şi am mai deschis-o câte puţin.


NU CRED ÎN FARMECE, NU CRED ÎN MAGIE, ÎNSĂ ÎN DESTIN ŞI ÎN VIAŢĂ DE APOI CRED CU TĂRIE, AŞA CUM CRED ŞI ÎN DUMNEZEU. Un prieten adevărat sau un iubit adevărat poate să existe. Aceea sunt eu dacă vei considera că merit! Până la urmă orice om poate fi prost sau mai prost inspirat! Până la urmă, dacă spargi un pahar, se întâmplă, n-ai vrut, scuze, e altceva decât atunci când intenţionat, la nervi, dai cu el de pereţi. Juridic se cheamă... CULPĂ, NU INTENŢIE, NU PREMEDITARE. ÎNCEARCĂ SĂ FACI DIFERENŢA ASTA ÎNTOTDEAUNA! Culmea e că ştii cum mă simt acum? Sper să înţelegi metafora: E CA ŞI CUM DIN CULPĂ, ÎNTR-UN NEFERICIT ACCIDENT, M-AŞ FI UCIS PE MINE! Erai şi eşti tot ce am mai drag şi mai sfânt pe lumea asta! Tu crezi că eram nebuna care să vreau să mă omor singură cu intenţie luându-mi singură tot ceea ce aveam mai sfânt? Am călcat în valea plângerii. Aşa e când eşti om. NU m-am lăsat sedusă de bărbaţi cu bani 100, nu m-am lăsat cumpărată, mituită, înşelată, dar... o slăbiciune trebuia să am şi eu: o femeie bolnavă care să mă sune plângând. Atunci m-am regăsit pe mine oarecum. De unde dracu era să ştiu că e capcana vieţii mele? Valea Plângerii. De aceea simt acum că AM ASCULTAT GLASUL SIRENEI, AM IEŞIT DIN PARADIS, AM ÎMBĂTRÂNIT ŞI-A FOST CAPCANA MORŢII. Pragul morţii. După atâtea obstacole de a găsi în sfârşit paradisul, n-am ascultat de zâna bună şi-am trecut pragul. Moartea demult m-aştepta în palatul dărâmat de multă vreme. DAR ÎNCĂ N-AM PLECAT SPRE ACEL PALAT DE BASM. Încă mai stau, încă mai stau aici, luptându-mă cu sirena care mă chema să-i ascult cântecele. NU, NU, NU, SIRENĂ. ÎNCĂ NU M-AI ÎNVINS! DAR ZBIER DUPĂ AJUTOOOOR MAI MULT CA NICIODATĂ! Sper că-mi vei asculta glasul şi că vei veni, PENTRU CĂ NU E UN GLAS CAPCANĂ! Al meu NU e! Altfel, voi pieri!


Mirela Predan 

E vremea schimbării şi a deciziilor importante...



E urât, e frumos, nu contează: NU pot aştepta ani pe cineva să aibă încredere în mine. Să mă îndepărteze fără să verifice o realitate sau să mă apropie când are el chef de riscuri şi de aventuri, ca şi cum eu nu aş fi tot aia. Ca atare, am luat nişte decizii oricum radicale. Să plec din Snagov, să slăbesc, să mă las de fumat şi de.. dragoste! Pentru că viaţa mea a fost o batjocură, pentru că prea uşor am acceptat de multe ori să tac, să sufăr în tăcere, să fiu pe locul doi, să fiu pe locul şapte. NU, eu sunt unică şi întotdeauna sunt numai şi numai pe locul meu, dacă vrei să-mi acorzi acest loc şi acest rol, bine, dacă nu, nu-i nicio problemă, eu rămân în propria-mi unicitate! Întotdeauna am alergat după cai verzi pe pereţi şi niciodată nu m-am ales cu nimic. NU, nu mai vreau să mai cerşesc nimănui nici viitor, nici perseverenţă. Nu mai am nevoie să cerşesc cuiva, în definitiv, propria-mi viaţă! Propria-mi viaţă e aşa cum e, cu bune, cu rele, cu Dumnezeu care m-a înzestrat cu liber arbitru să pot alege, cu de toate. Da, mi-a plăcut, a fost frumos, a fost ca un vis, dar nu pot trăi mereu tânjind după ceva ce nu e şi ceva ce nu se mai poate. Dacă se poate, se poate, dar trebuie să se poată mereu, dacă o dată nu se poate, înseamnă că deja niciodată nu se poate şi înseamnă că niciodată nu va mai fi la fel şi înseamnă că sunt sătulă. Nu pot cerşi nici încredere la infinit, nici plânge că nu o am, dacă n-ai încredere în mine, e numai vina ta, nu a mea că nu ţi-am căpătat încrederea, clară treabă! Nu eu am de pierdut, eu nu am de pierdut nimic, dimpotrivă, nu mai vreau să fiu niciodată stingheră, controlându-mi vorbele şi gesturile. NU, nu fac parte din niciun grup, din nicio masă de oameni care să susţină ceva sau altceva, eu susţin numai şi numai ceea ce vreau eu şi cu asta basta. Pentru că eu sunt unică, nu sunt o picătură dintr-o cană cu apă într-un tot unitar, nu sunt a şaptea persoană pe listă când verifici o agendă, nu sunt "nebuna" aia! NU mă voi mai lăsa niciodată angrenată în trecut, NU voi mai trăi nici cu regrete, nici cu amintiri frumoase. Este vremea unei deliberări, este vremea unei decizii radicale. Nu, n-aş vrea să fiu înţeleasă greşit, de fapt, când ai răbdarea să mă citeşti, mă ştii ca pe o carte, nu ai surprize de la mine, nu sunt deloc surpinzătoare, doar trebuie să mai crezi şi în ideea că există pe lumea asta puţină sinceritate. Atâta tot! În rest, nu mă mai interesează, nemerniciile, jocurile, trădările, le las în urmă, undeva departe. Ştii ceva: eu i-am ajutat pe toţi, de aceea nu am mustrări de conştiinţă, însă alţii au vrut (că n-au reuşit niciodată) să mă calce în picioare...


În plus, M-AM SĂTURAT CA PERSOANA MEA ŞI EXISTENŢA MEA PE ACEASTĂ PLANETĂ SĂ FIE TOT TIMPUL RAPORTATĂ LA CEL CE NU EXISTĂ! Pe cel ce nu există oricum îl distrug, legal, frumos, elegant, NU cu infracţiuni, dar când va fi distrus de cel ce nu există, să NU mai vină la mine nimeni grămadă. Nici să-l ajut, nici să-mi fie milă de el, nici nimic. M-am săturat şi eu de starea asta, serios, m-am săturat de starea asta! A fi înlăturată pe criteriul "e inteligentă şi se prinde repede" NU e un criteriu pentru a mai merita din partea mea cineva atenţie vreodată! În loc să construim ceva solid împreună, tocmai dată fiind inteligenţa mea şi faptul că nu sunt grea de cap, inteligenţa e privită ca un pericol şi de aia trebuie să fiu înlăturată, batjocorită şi discriminată? Gata, nu mai merge cu asta! Trebuie să-mi fac ordine în gânduri, în sentimente, în stilul de viaţă şi în modalitatea mea de viaţă. N-au decât să mă regrete alţii, eu nu am de ce să regret şi cu asta basta! Dacă lor nu li se pare o imbecilitate treaba asta, eu acuma ce să zic? Nimic! Cel mai bine este să îmi văd de treabă şi de drumul meu pe care îl voi parcurge singură, singură, cu siguranţă. Eu nu mă abat de la drumul meu, numai că schimb un pic NU DESTINAŢIA, ci modalitatea de a ajunge la destinaţie. Păcat, că ultima mea destinaţie a fost negativul, distructivul altora, asta este, dar eu în niciun caz nu mai pot aştepta ani şi ani să fac, în definitiv, ce? Să fiu pe drumul din propria-mi viaţă?


NU există nu pot dacă vreau, iar ce vreau eu e obiectiv şi nu depinde de alţii. Sigur că încă mă mai întreb ca stupida de ce mi-e mai uşor să dărâm munţi şi ziduri colosale (deci să distrug) decât să fiu lăsată în pace să ofer dragoste, încredere, siguranţă, bunătate. Dar când aşa e jocul, regulile sale se respectă şi nu mai pun întrebări. De fapt, o lecţie foarte dură a fost aceea ca atâta timp cât l-am protejat pe cel ce nu există şi l-am înconjurat cu respect, încredere şi bunătate să-mi fi mers totul anapoda în viaţă, când m-am întors împotriva lui, de una singură, să fi câştigat numai victorii importante! Situaţia se repetă parcă aidoma şi nu mai vreau. Eu nu mai stau niciodată să mă întreb de ce, până la urmă nici nu mă interesează cauzele, ci rezultatele. Dacă vrei, bine, eu asta îţi ofer, dacă nu eşti mulţumit de ofertă, crezi că sunt prea urâtă, prea nebună, prea nu ştiu cum, atunci n-ai decât să vezi pe pielea ta cum pierzi pe mâna altora! Eu am învăţat să iert şi să ofer a doua şansă, însă niciodată şi pe-a şaptea! Gata. Din punctul meu de vedere, am ajuns la un final. Deşi rămân aceeaşi. Ştiţi ceva? Duceţi-vă cu bine! Eu n-am nevoie nici de intermediari, nici de circari, nici de costuri presărate în comisioane.


Ştii ceva? Îţi mulţumesc că ai fost alături de mine până acum. Eu, personal, îmi doresc să rămâi în viaţa mea, aşa cum eşti tu, nu vreau să te schimb, îmi eşti suficient, dar atunci rămâi în viaţa mea ca o prezenţă constantă! Nu începem iar cu supărări nemotivate şi cu teste aiuritoare şi cu neîncredere şi cu de toate. Dacă te iau aşa cum eşti, este suficient ca să mă iei aşa cum sunt. Însă situaţia s-a schimbat între timp, eu nu mai ratez şanse, gândindu-mă că poate, totuşi, peste ani şi ani odată. Viaţa e prea scurtă ca să mai aşteptăm. Mai ales perioade lungi de timp... De genul luni, ani... Când ne trezim din verificările astea, constatăm că a trecut pe lângă noi viaţa. DECI PRIMA MEA OPŢIUNE ESTE ALĂTURI DE TINE, dar într-un mod permanent şi constant şi FĂRĂ NICIO OBLIGAŢIE FINANCIARĂ. Dar dacă nu se poate, vreau să ştiu cât mai rapid, nu să mă întorc şi luna viitoare sau peste trei luni iar s-o luăm cu neîncrederea de la capăt! Pentru că e vremea SĂ-MI FAC ORDINE ÎN VIAŢĂ. Am 36 de ani, nu mai am 16 ani, e absolut necesar să fac ordine în viaţă!


ŞI-am stabilit aşa:

- Lăsat de fumat
- Slăbit
- Venituri stabile şi sigure din Bucureşti
- Continuarea dosarelor cu cel ce nu există


Mai am o singură problemă unde nu vreau să iau nici decizie pripită, dar nici să fac jonglerii sofisticate: dragostea. Unde am explicat ce ofer: încredere, fidelitate, stabilitate, dăruire totală până la propriu-mi sacrificiu, însă cer în mod reciproc doar două dintre ele: încrederea şi stabilitatea!


Mirela Predan

Hei, tu, băiete, ştii cine sunt eu? Hai, să-ţi povestesc... în mare despre mine...




În primul rând aş vrea să-ţi spun să nu te temi de mine, să n-ai reticenţe, din simplu motiv că aş vrea să-ţi împărtăşesc nişte secrete. Când eram mică, adolescentă, visam la două lucruri şi mă preocupau două lucruri: la politică şi, în plan personal, la stilul de viaţă pe care îl duci tu acum. Nu intru în amănunte. Nu ştiu de ce, dar aşa mi se părea mie că e OK, de fapt o ciudăţenie, pentru că eram, în definitiv, o fetiţă, de 11 ani, de 12 ani, de 13 ani, nu cred că era taman normal să am astfel de vise. Şi acum haide să-ţi povestesc viaţa mea, aşa cum nu am povestit-o la nimeni. Tata şi mama, divorţaţi, mama, recăsătorită mă ţinea din scurt, trăind într-o sărăcie anormală. Eram doar eu şi cu visele mele. Aşa am trăit până la vârsta de 18 ani: eu cu visele mele care însemnau, pe de-o parte politică şi scris, pe de altă parte, exact în plan personal, acele ciudăţenii. M-am îndrăgostit la vârsta de 18 ani de... preşedintele cenaclului. Era tânăr, era frumos, era deştept, dar cred că n-aş mai vrea să-l văd în viaţa mea, pentru că era aiurea. I-am dat nişte... poezii, mă rog, el m-a chemat să... discutăm, la el acasă, nu era căsătorit, avea o prietenă. Şi acum îmi amintesc privirea ei, venea la cenaclu, se uita la mine de parcă ar fi vrut să mă sfâşie. N-am înţeles două lucruri la el: dacă tot era şi cu ea, şi cu alta, şi cu alta, şi cu alta, de ce să-mi ceară taman mie să stau departe de el, să nu vadă lumea că suntem împreună. Mergeam cu el pe stradă, spunându-mi să stau 10 metri în spatele lui, să nu afle ea că e... cu mine, în schimb, era cu încă vreo 10 şi nu înţelegeam de ce face chestia asta pentru că ori umbli cu 10 şi aia e, ori eşti fidel uneia singure şi la revedere, nu ne mai chinuim reciproc. Am rămas cu nişte sechele şi de aia am şi zis: ÎN VIAŢA MEA EU SĂ NU MAI VĂD GELOZIE. Nu ştiu cum dracu am făcut, că numai de oameni geloşi, exclusivişti am dat, dar i-am înlăturat repede şi cu precădere... Eram faţă mare, dar n-a reuşit să-mi facă nimic, nu că n-ar fi vrut, ci pentru că n-a putut, n-am simţit oricum decât durere. Şi m-am răzbunat, nu de alta, dar am început... ce puteam eu să fac cel mai bine?, am început să scriu. Şi am scris, şi-am scris, şi-am scris, de toată lumea şi-a dat seama cine e, mă întreba: "de ce-ai scris de mine?". De aia. Şi numai prostii, şi numai posmodernisme scriam, şi recitam în cenaclu şi-mi făceam de cap şi toate cele. Ma, mă, na. gelozie şi să nu se afle, şi să nu se ştie... Mă călcase pe coadă şi de aia, altfel sunt al dracu de cuminte... Când nu-i nimic anormal ostentativ, stau al dracu de cuminte.... Câteva luni mai târziu, îmi amintesc şi acum cu plăcere, am întâlnit un avocat şi general, eu, tot fată mare, la cei 18 ani ai mei. Recunosc că mi-a fost sprijin moral, un alt tip de comportament, altceva, căsătorit, nu i-am creat niciodată probleme. Doar zilele în care plângeam de dor şi nu-mi venea să cred şi nu înţelegeam ce se întâmplă cu mine îmi apar şi acum aivea, când aşteptam un telefon... of Doamne, s-a dus vremea. De dezvirginat m-am dezvirginat singură. În momentul în care mi-am dat seama că vreau să fac dragoste, însă... nici cu al doilea bărbat nu merge... Şi atunci în linişte, acasă... singură, nu m-a durut niciun pic, asta este.


Mergeam la facultate, viaţa mergea înainte, mai târziu aproape un an am întâlnit pe altcineva. Tot la cenaclu. Era istoric şi mi-a plăcut viaţa cu el. Terasele, frumos, viaţă, delegaţii, chestii, plimbări pe la munte, prin oraşe... El a fost omul din spatele meu, de la debutul carierei mele. Şi hai să-ţi spun ceva: el se ocupa cu aceleaşi lucruri ca tine. Un om deosebit, onorabil până la Dumnezeu. Din joacă în joacă şi din glumă în glumă ca azi, m-am trezit că mă ia de mână şi mă duce într-o redacţie, la Economistul. Apoi mai departe, a fost omul din umbra mea. Chiar aş mai vrea să-l mai revăd, dar cine ştie... e bătrân acum, dacă o mai trăi şi viaţa merge înainte. Nu pot să spun că l-am iubit, însă respect îi port până în ziua de astăzi. Tu crezi că eu nu ştiu ce-i aia să te distrezi sau să munceşti pe bani? Tu crezi că n-am mai lucrat niciodată? Tu crezi că mă miră pe mine vreun pic? Ca el am mai cunoscut şi alţii, unul era tot jurnalist, altul nici nu ştiu ce Dumnezeu era, dar nu mai contează, recrutor de forţă de muncă am impresia. Şi cu jurnalistul, la un moment dat, îmi zice tata, Dumnezeu să-l ierte: "uite, ştii ceva, să nu te mai văd cu ăsta". Dar de ce? Nu ştiu de unde aflase el (ehe, de n-o fi fost şi tata un pui de securist, dar eu n-am ştiut niciodată, mare minune!) de cealaltă afacere şi mi-a zis: "păi, uite cu ce afacere se ocupă". Bine, domnule, i-am zis şi ne-am mai văzut şi eram foarte curioasă să ştiu ce face, cum procedează, ce se întâmplă. Şi-am văzut ce se întâmplă şi atunci, după vreo două luni aşa, inclusiv de la propuneri de afaceri pentru mine, am luat o decizie pe cât de radicală, pe atât de curajoasă pentru o femeie de numai 19 ani: să mă apuc de acelaşi tip de afacere pe cont propriu, ca... independentă. Păi, ce dracu e atât de greu, nu, acum pe bune, şi de ce-ar trebui să lucrez musai în echipă, ca să mai am de ce să împart bani şi chestii, unul munceşte, altul ia şi el cotă parte, stai, mă, că nu merge. Şi m-am apucat de afacerea asta şi-am dus-o atât de bine, încât şi acum, în ziua de azi, eu mai am relaţii şi clienţi. Deci câţi ani sunt de atunci? Sunt 17 ani, da? Dar drăcoasă cum sunt, vreau să-ţi spun ceva: nu mişcă în faţa mea unul. Păi, dacă îl sun acum pe Mircea, de exemplu, şi-am treabă mâine la "birou", că, deh, eu n-am "biroul" meu, adică spaţiul acela, e nasoală situaţia. Bine, am şi eu cheile de la "birou", dar, dacă îl înjur un pic, îţi garantez eu că nu mişcă. Mâine, la ora 4, să zic, face pe dracu în praznic şi e la "birou". E pe undeva prin Primăverii "biroul" acesta, în fine... Îi mai dau şi lui câte un ban din când în când, pe post de chirie pentru "birou", dar numai dacă vreau, adică altfel, nu,. bani mi-a dat el mie... Dar nu întotdeauna am chef de muncă, să ştii, au fost perioade mari de timp când am renunţat la afacere, când am zis că nu mai vreau, că mă rog, aş prefera să mă ocup de altceva, însă niciodată nu mi-a ieşit, sincer, şi am deprinderile alea, ştii, adică dar de ce să nu scot eu un ban, dacă tot am şi nevoie şi tot se poate, adică nu ştiu...


Sunt ferm convinsă că nu te aşteptai la aşa ceva, adică eu şi cu tine să lucrăm în acelaşi domeniu... Ţi-am şi zis la un moment dat, că spre deosebire de alte persoane, eu sunt un om pe picioarele mele... Adică am o casă, am o afacere pe care n-am mai dezvoltat-o foarte mult în ultimul timp, suficient, puţin cât să mă descurc, indepenedent de orice fluctuaţii politice, ca atare, mi se rupe, ştii... Sigur, nu vine cineva să-mi facă o mie de belele, cu nevastă geloasă, cu distrus, cu băgat în puşcărie nevinovată, cu nu ştiu ce, aşa cum mi s-a întâmplat, altfel, sunt un om foarte cuminte, pentru că ŞTIU CE ÎNSEAMNĂ, CUNOSC FOARTE MULT DIN FOARTE MULTE LUCRURI. Paradoxal, cred că tocmai de aia m-am şi îndrăgostit de tine. Nici cel ce nu există n-a ştiut ce şi cum, pentru că el ce-a făcut prima dată? A crezut că mă subminează pe mine financiar total şi aşa biruie că n-o să am bani de drum de mers la Buftea. Păi, bine, mă nemernicule, tu când m-ai cunoscut? În vara lui 2013, da? Şi eu până atunci din ce dracului crezi că am trăit, că nu eram nici nemâncată, nici măcar nefumată, nici umblând în zdrenţe, nici nimic...??? Dar el habar n-a avut că eu am o mică afacere în Bucureşti, mică, mică rău, că n-am stat să mă ocup s-o dezvolt, oricum suficientă cât să trăiesc normal, dacă nu în lux, am mai zbierat şi uneori de foame, am mai zbierat uneori că n-am ţigări, dar m-am descurcat tot timpul...


Acuma nu ştiu, am înţeles că mi-ai propus un parteneriat şi hai să discutăm, pentru că suntem într-un blocaj mic aici, puţin: tu te temi de mine, eu mă tem de tine. Pentru că ştiu care sunt şi riscurile, atunci când munceşti una, să nu mai poţi munci şi altceva. OR, EU VREAU SĂ MĂ OCUP ŞI DE ALTE DOUĂ AFACERI ŞI NU AM CUM SĂ RENUNŢ: PRESA ŞI JUSTIŢIA. Dacă tu crezi că dacă e vorba despre presă, atunci e presă, asta e, când e de Parchet sau de instanţă, asta e, nu confundăm niciodată şi pe niciun plan lucrurile. Pentru că să ştii că am avut mari rezerve până să scriu acest text. Pentru că mâine, vine nenea nu ştiu, Ion Popescu, am o afacere cu el, zice nu ştiu, OK, bine, şi ce face nea Ion Popescu? Postează pe Facebook sub rezerva anonimatului, să zicem, că eu mă ocup de trei afaceri, nu ştiu... Şi că eu şi cu tine nu ştiu ce dracu de afaceri facem? Nu mi-ar conveni să vină cineva să spună că facem afaceri împreună şi nici despre mica mea afacere nu vreau să se ştie... Sigur, îl iau, îl dau în judecată, îl bâzâi, îl frec, nu-i o problemă, dar chiar nu aş vrea să ajung până acolo. Bine, aici e şi multă legendă şi e multă aureolă de mister. Nu-i problemă, îmi asum acest risc, pentru că eu niciodată n-am fost un om fricos, să nu-şi asume riscuri. Cel ce nu există spunea la un moment dat că ar fi numai camere de luat vederi. Aşa e? M-aş descurca şi cu chestia asta, n-ar fi o problemă, camerele pentru mine nu sunt un motiv să mă inhib, fac parte din natura celeilalte meserii, de jurnalistă. Dar, aşa e? În rest, eu ştiu, adică cunosc bine şi afaceri de genul, şi tot. Bine, OK, dar cu o condiţie: fii tu primul! Şi nu când sunt o sută de circari, că ştii că nu-mi place nici mie... Ăla zice, aia spune, 10 inşi se amuză, nu e bine... Dar atenţie, când e de justiţie, e de justiţie treabă, când e de scris, înseamnă că-i de scris, nu stau să pierd cu alte lucruri vremea. Şi tot te iubesc, să ştii: tocmai de aia: pentru că am aflat că lucrezi în acelaşi domeniu în care am lucrat şi eu de ani şi ani de zile. Poate că te-am căutat mult, într-adevăr, până te-am găsit, tu nu ştiai de acest domeniu de care m-am ocupat şi eu, de unde şi reticenţa, nici eu nu ştiam de acest al treilea, al patrulea domeniu de care te ocupi şi tu. Ştii, uneori mi se pare extraordinar de amuzantă toată această poveste... Aş vrea s-o tratez în serios, dar mor de râs, asta e... pe problema de afacere, nu râd de tine, Doamne fereşte, tu eşti absolut OK, că nu degeaba m-am îndrăgostit de tine...


Oricum, învinge-ţi teama, eu ştiu bine că nu fac gura roată şi că nu mă interesează,.circul nu stă în caracterul meu. Oricum, preceptul meu de viaţă e următorul, de la un fost prieten, acum e însurat cu alta, nu contează, pe vremea aceea voia să se căsătorească cu mine, general în servicii: "mă excită psihic faptul că am făcut atât de multe şi nici dracu nu ştie că eu le-am făcut". Mi-a plăcut foarte mult şi mi l-am luat ca dicton de viaţă. Îmbinând responsabilitatea cu respectul, utilul cu plăcutul, munca cu distracţia,.viaţa e prea scurtă şi trece întotdeauna pe lângă noi dacă nu îmbătrânim frumos, dacă mai pierdem ani şi ani din viaţă cu neîncrederea, dacă mai zăbovim irosind atâtea probleme. Da, visam ceva de genul acesta, ceva încă din adolescenţă, în mod ciudat, însă trebuie să recunosc un lucru: atât în aspiraţii cât şi în trăiri, degeaba aveam eu directori pe linie de presă, şefi, instanţa de judecată care să mă controleze pe linie de justiţie, oarece protectori dintre clienţi în cel de-al treilea parteriat, relaţii publice, chestii, trestii, în viaţă am fost întotdeauna numai şi numai singură. Pentru că niciodată n-am găsit visul meu, pentru că niciodată nu s-a îmbinat în realitate şi atunci am preferat să rămân singură, că era mai bine singură.


Mâine, mă trezesc dis-de dimineaţă, am treabă pe latura justiţie, după aceea pe cea de-a treia latură de afacere în Bucureşti, după care vin acasă şi pe latură de presă, deocamdată stau comod: iar am intrat în greva scrisului.


Şi ştii, apropo de camerele alea de luat vederi, eu chiar m-aş pricepe..., adică aş fi în elementul meu şi când vine Ion Popescu şi face o nasurlie, stai, mă, aşa un pic, că mă ocup eu acuma de Ion Popescu... Şi Ion Popescu, înfierbântat aşa, ca azi, ce dracu, numai camere nu caută... Nu ştiu, un ipotetic Ion Popescu. Bine, aicea, desigur, e de muncă în echipă, eu prefer să asigur partea tehnică cel mai adesea... dar eu fac aşa de frumos cu Ion Popescu, de zici că nu se poate, nene... Talent incontestabil, cred că ştii. Bine, vorba multă, sărăcia omului. Hai, ca întotdeauna să tragem şi nişte concluzii:


1. Te iubesc, asta e cel mai simplu
2. Sunt de acord cu parteneriatul de afaceri propus, am mai lucrat pe domeniu, ba chiar îmbinat cu presa şi cu justiţia, eu cred că ar da un tot unitar indisolubil şi OK, totul e să fie în ordinea asta: presă - justiţie - partea a treia
3. Eşti adorabil de bandit şi crede-mă că aproape-ţi sunt egală în materie de... "banditisme" (câte drăcii n-am făcut sau n-aş fi dispusă să fac şi eu, păcat că n-am avut ocazia, dar n-am de ce s-o ratez, se vede bine)
4. Sunt un om inteligent şi liber, nimeni nu poate spune că aş fi proastă sau subjugată la ceva, indiferent ce aş face în rest, ştii bine
5. O să capeţi tu încredere în mine...


Apropo de dna X şi de soţul dnei X şi de rudele soţului doamnei X, bine, eu ştiam chestiile alea, că doar nu sunt stupidă, cel ce nu există NU ştia, bine, a fost o coincidenţă, dar... uite că, eu când i-am zis atunci, hai că schimb aici schimbarea, doamna X că nu şi nu, nici nu voia să audă. Şi acuma îmi pare rău, că nici nu trebuia s-o întreb, asta este, nu cu soţul dnei x am treabă, ştii bine, ci doamna Y, care e o javră, cu y asta e altă poveste. Şi când te-am întrebat pe tine, tu ce mi-ai zis? Că tu... nu ştii nimic. Mă, nu mai minţi, mă, că mă enervezi... Glumesc... Eşti adorabil şi când minţi. Eu ştiam deja, nu se punea problema... Şi? A ieşit vreo belea vreodată? NU! De când e povestea asta cu familia X? De un an de zile... Şi a avut vreunul vreo problemă de la mine? Nu. Îmi pare doar rău că nu i-am făcut un bine dlui X. În toamna anului trecut, că am întrebat-o pe dna X şi a zis: nu. Dar nu trebuia s-o fi întrebat, trebuia să-mi fi văzut eu de-ale mele. Adică era clar că oamenii îmi fac un bine, că erau împreună cu tine, asta-i partea a doua şi de aia te ador eu. Dar acuma, gata, m-am ambiţionat eu, nu mai ţine... În fine... Vezi cum îmbinăm afacerile? Iată! Deci eu zic c-ar merge bine...


Mirela Predan

La capătul drumului prin pustiu...



M-am trezit în dimineaţa aceasta şi-am vărsat cafeaua în pat. Pe toată. Cu minţile răvăşite şi cu gândurile aiurea. Îmi fac alta şi încep să scriu câteva gânduri care mă străbat acum. E o combinaţie de pasiune amestecată cu teamă. Dacă ascultând glasul raţiunii cândva am ajuns de râpă, acum nu mai merge, nu-l mai ascult, dau frâu liber sentimentelor, însă de ce mi-e teamă? Mi-e teamă de mine însămi, de fapt acesta este adevărul, pentru că eu cu mine însămi, faţă în faţă, descoperindu-mă pe mine, de mine însămi mi-e teamă. Degeaba încerc să nu mă implic, pentru că un singur cuvânt ar putea să mă doară. Acum îmi spun că n-are ce să se mai întâmple, pentru că am demonstrat ce simt, am demonstrat ce cred, n-are de ce să-mi fie din nou teamă că lucrurile se vor repeta, însă e atât de ciudat să simt ca la 18 ani şi să analizez cu ochii maturităţii situaţia, e atât de ciudat sentimentul acesta de apartenenţă faţă de cineva, în raport cu propriile mele convingeri, sentimente, temeri, dureri, aşteptări. Îmi place mediul acesta? Răspunsul este: da! Îmi place persoana? Răspunsul este da! Îmi place modul acesta de trai ca fiind şi al meu? Răspunsul este: da! Mi-a plăcut cum am trăit până acum? Răspunsul este: nu. Îmi doresc această schimbare, din tot sufletul îmi doresc această schimbare şi o simt ca pe o miză majoră, ca pe o carte majoră a vieţii mele. De aceea uneori mă şi tem, mă tem că mă voi întoarce din nou ca să lupt pentru acelaşi drept al meu la supravieţuire şi la viaţă, deşi nu mai vreau, îmi place acum, vreau să descopăr şi să escaladez munţi, vreau să intru uşor, păşind încet, delicat în universul pe care îl ador, al acestei persoane. Emoţiile mă curpind cu fiecare revedere, cu fiecare gest, cu fiecare clipă în care nu-mi pot lua gândul de la asta şi mă încurajez să nu o fac, pentru că, în definitiv, raţiunea m-a condus la un adevărat dezastru. Curioasă totuşi, simt pentru prima dată o uşurare, după ce-am rătăcit atâta vreme prin pustiu, acum,.în sfârşit, nu mai e problema mea, nu mai trebuie eu să fac ceva anume, acum tot ce mi se cere e să mă relaxez într-o siguranţă pe care mi-am dorit-o întotdeauna, care a venit oarecum binemeritat şi care îmi conferă liniştea, protecţia şi siguranţa de care aveam atâta nevoie într-o lume atât de agitată, în care eu eram singura comandantă asupra destinului meu, luptându-mă cu furtunile doar eu şi dintr-o dată, brusc, în sfârşit, am devenit o răsfăţată! Am căutat prea mult, ca să nu mă tem acum că voi pierde, am vrut prea mult, ca să nu mă tem acum că e doar un vis care se va destrăma, am sperat prea mult ca să nu mă tem acum că e prea frumos ca să fie adevărat. Suntem compatibili, ne înţelegem bine? Da! Mă deranjează ceva în stilul ăsta? Nu. Pot să mă acomodez în el? Da. Dimpotrivă, cu fiecare clipă în care sper că voi ajunge la fructul interzis, că mi-l vei da, e atât de frumos când ne jucăm: când eu zic nu, deşi cu ardoare exact asta aşteptam şi iar zic nu, dar tu ştii că în acest "nu" este exact ceea ce vreau. Ciudată combinaţie de teamă şi de vise împlinite, de potriviri şi de trăiri, pentru că eu sunt ferm convinsă că şi tu căutai exact persoana care sunt eu, dar încă trebuie să te convingi că-i aşa. Or, asta n-ar fi problema, pentru că eu chiar sunt aşa, nu mint, ceea ce înseamnă că e posibil, e plauzibil, e de dorit să existe un mâine şi un viitor în toată această poveste. Cu cât te cunosc mai mult, cu atât simt mai mult că mai vreau şi mi-e dor, şi mă tem, dar ador, dar ştiu că e un mâine şi ştiu că am un drept suprem la fericire şi că de data asta nu va mai fi o despărţire iar. Ştii tu cât te-am căutat, aha! Tu ce dracu crezi că făceam cu toţi tâmpiţii ăia? Tu ce dracu crezi că făceam şi cu fiecare rând de text şi cu fiecare milogeală de-a mea? Toate puteau fi un potenţial drum către tine, să apuc să îţi demonstrez dorinţa mea, şi nevinovăţia mea. A fost un drum de infern, un drum lung, anevoios şi tare crud, care a durat mai bine de doi ani în care nu am renunţat nicio clipă câtă vreme ştiam că exişti undeva, că se poate, că sunt nevinovată şi că te vreau din nou în viaţa mea. Şi n-aş mai vrea s-o iau vreodată de la început, fiindcă n-aş mai rezista... Gânduri, vise, frământări, realităţi şi împliniri. Am iar emoţii, iar, iar, iar... Şi azi, şi azi, şi azi...


Mirela Predan